Stupidă era cererea făcută de Luky unor oameni cu totul necunoscuţi. Cu toate acestea nu-i părea rău că a îndrăznit să solicite împlinirea acestei dorinţe care, poate mai demult ar fi trebuit înfăptuită. De ce a avut nevoie de această solicitare acum, nu ştia nici el, sau poate că evita gândul acela, până la o dată când… Nu va mai conta nici gândul şi nici altceva… Omul îşi savura momentul şi refuza să se gândească la alte lucruri în afară de acelea pentru care, probabil, iniţial credea că a venit.
Există în Baia Mare, pe drumul care duce de la piaţă spre satul, despre care marele istoric Nicolae Iorga spunea că: ”avea mulţi oameni care ştiau meşteşugul săcăluşelor”, a tunurilor de cireş, drumul ce ducea spre Săcălăşeni şi Şomcuta, la capătul străzii, pe aceeaşi parte de drum, pe stânga, două case. Acestea sunt aşezate în locul unde cândva exista o pădure, care înconjura Cetatea Băii Mari la sud şi est şi de unde Pintea Viteazul, nu numai că ţinea sub observaţie mişcările ivite sau petrecute la poarta de sud a cetăţii, dar prin ea te puteai ascunde şi fugi până în Cavnic fără să fi eu observat de nimeni. Era poligonul lui de manevre şi totodată de protecţie. Era…
Casa, care este aşezată mai înspre de Nord, din proiect era înzestrată cu un turn aproape un cerc închis, având un diametru de numai un metru şi jumătate şi înălţimea nu cu mult peste streaşina casei. Cealaltă casă, la trei străzi distanţă de prima, cu aceeaşi configuraţie a construcţiei, diferenţa consta doar în felul în care era amplasat turnul, înspre partea de sud. Acoperişurile turnurilor erau separate de acoperişul casei, deoarece „baza” turnului, antablamentul, avea sub „pălăria” acoperişului un fel de pridvor deschis, o ieşire de mansardă care se forma direct din friză. Spatele acestei construcţii, spaţiul fiind deschis, cred că le aducea doar necazuri colocatarilor, mai ales când venea câte o ploaie, deoarece întreg perimetrul era neprotejat pentru asemenea precipitaţii. Toată suprafaţa pridvorului de sub ciuperca turnului era la discreţia vremurilor. Întreagă această construcţie, arătoasă de altfel, aducea mai mult cu un observator. Aceste case pe lângă care de nenumărate ori a trecut şi Luky niciodată nu a văzut pe cineva acolo, indiferent în care zi a săptămânii a trecut pe lângă ele şi n-a contat nici dacă era dimineaţa sau seara. Case păreau pustii deoarece niciodată nu a văzut pe nimeni să stea sau, să privească din impunătoarele pridvoare. Îl fura gândul că proprietarii probabil că au îmbătrânit făcând acele case şi nu le mai ardea de urcat şi coborât scările, căci în final asta se întâmpla. Dacă îţi construieşti o casă, aceasta îţi va fi preocuparea întregii tale vieţi şi toate câştigurile obţinute de tine, ţi le va înghiţi „cuibuşorul” vieţii tale. Dacă te ajută Cel de Sus şi în final o termini, după atâta trudă şi gânduri, o întrebare parcă îţi dă ghes : ”Cum de am reuşit să termin casa şi eu încă mai trăiesc?”. Întrebare firească, cunoscând cât te-a consumat construcţia ei, fizic, psihic şi material.