Prin cărţile sale despre mine şi mineri pe care le-a oferit, în ultimul timp, cititorilor, Toma G. Rocneanu poate fi perceput ca un scrib a vieţii acestora, al luptei dure carte se dă între om şi stâncă în adâncul abisal şi plin de pericole permanente al pământului. Minerul lucrează “ca un ocnaş” în străfundurile întunecate ale pământului pentru ai smulge acestuia, în beneficiul oamenilor, cu eforturi titanice şi permanente riscuri, o parte din bogăţiile pe care le ascunde ca un avar şi de care se lasă cu multă greutate deposedat. Se pare că “roca” atât de dragă autorului ar constitui chiar rădăcina patronimului său -“ROC”- la care a adăugat sufixul “neanu” i-ar determina numele: “ROCNEANU”. Ultima sa carte, “PRIETENUL MEU ANDREI” , publicată la începutul anului 2000, la Editura “Omega” din Baia Mare, întăreşte sau reconfirmă dragostea şi, poate, nostalgia autorului pentru mine, mineri şi minerit.
Deşi este o scriere liniştită, liniară, logică într-un fel, fără extravaganţe sau efecte stilistice moderne, fără transtextualism, autoreferenţialitatea – caracteristica ei de bază – îi conferă totuşi un iz de postmodernism. Dar această autoreferenţialitatea – o obsesie a literaturii moderne – rezultă mai mult prin ricoşeu din acţiunea, mereu reluată, pe alte coordonate a scriiturii. În fond, “ceia ce pare a
fii” este un dialog continuu şi incitant între vocea auctorială şi personajul principal, Andrei, întrerupt adesea de excursuri pe cele mai diverse teme existenţiale, prezente ori trecute. Andrei este “provocat” insistent de comilitonul său , aproape forţat, să-şi destăinue viaţa în toate detaliile ei, fără nici o omisiune, exact ca un credincios sau poate necredincios, la “spovedanie”
Povestea vieţii lui Andrei, expusă la insistenţele chiuasi -imperative ale naratorului, este canavaua pe care se brodează întreaga acţiune, cu ramificaţiile ei – uneori prea stufoase şi inutile-ale cărţii. Obsesia minei şi a mineritului, cu trecutul, prezentul şi viitorul lor îşi fac simţite prezenţa în toate paginile cărţii, chiar şi acolo unde confesiunea protagonismului se referă la alte teme, total divergente. În carte sunt evocate multe amintiri şi întâmplări din viaţa personală şi familială a celui ce povesteşte, conjugate cu altele, de aceiaşi natură ale celor ce-şi petrec o bună parte din viaţă în tenebrele subterane, cu toate pericolele, directe sau potenţiale, la care aceasta este, în permanenţă, expusă. Primejdiile şi accidentele de tot felul, înregistrate efectiv, ori numai virtuale, în lumea din adâncuri, dominante, printre puţinele satisfacţii pe care le aduce meseria de miner sunt prezentate cu unele suspansuri ori scene de groază, cum este , de exemplu, accidentul din seara unei sărbători de Crăciun în care şi-au pierdut viaţa doi ortaci, iar mulţi alţii au fost răniţi (pag 21). Această viaţă aspră, dură a minerilor, ale căror principale unelte de producţie sânt ciocanul şi lămpaşul,îi
solidarizează, îi înfrăţeşte, îi apropie, dându-le, în plus iluzia că ei, ortacii, au dreptul la alte norme de viaţă, la privilegii, în comparaţie cu oamenii de rând. De altfel, după cum spune autorul (la pag. 30), “cuvântul ortac este intraductibil în alte limbi”. Firul evenimentelor trece prin multe puncte critice din viaţa povestitorului: accidente, boli, spitale, fabrici etc., neocolind nici situaţia social-politică şi economică deplorabilă a românilor din timpul dictaturii comuniste, denunţând minciuna, ipocrizia şi impostura pe care acest regim monstruos se baza.
Dacă topica frazei n-ar fi uneori în suferinţă şi dacă s-ar fi evitat unele locuri comune ori vocabularul frust, atunci valoarea lucrării în discuţie ar fi fost mult mai mare. Totuşi, cartea se citeşte cu interes şi cu profit intelectual, generate de pluralitatea temelor conexe abordate, de naturaleţea şi sinceritatea scriiturii, atât de către cei care ştiu totul despre mine, mineri, şi minerit, cât şi de cei care nu ştiu nimic. ION M. MIHAI 1o. o6. 2ooo

Cartea a fost lansată în 2 februarie 2000 în holul Teatrului Municipal.
Au prezentat prof. Ion Burnar
Prof. Nicolae Scheianu
Prof. Dumitru Rusu
Moderatorul acestei lansări a fost Directorul adj. al Teatrului Municipal Gheorghe Roman
Cronica aceasta a fost inclusă în volumul:”Scriitori din Maramureş” de Ion M. Mihai, Editura LIMES