– Draga mea, până acuma aveam timpul nostru, tinereţea noastră, viaţa noastră! Acum mai avem doar zece zile, apoi Domnul cu voia Lui. Până acum aveam timp să ne întâlnim, de nu ne întâlneam într-o zi ne întâlneam în altă zi, nu era nimic grav, dar acum ne-au mai rămas numai zece zile şi de nu te văd într-una simt că înnebunesc. Tu cum crezi că ne vom mai putea întâlni dacă noaptea-s pază, ziua la instrucţie? Cum crezi că vom putea face asta fără să intrăm în gura lumii dacă nu ne logodim? Dacă am fi logodiţi, ne-am putea întâlni singuri, fără nici-o babă între noi, am putea sta unul lângă altul şi te-aş putea săruta fără să-mi fie ruşine.
Iulica ştia c-au fost “promişi” de mici, cu toate acestea nu aveau voie să se plimbe, să fie împreună fără a fi supravegheaţi de-o persoană mai în vârstă, numai în cazul în care sunt logodiţi. Aşa erau legile nescrise ale moralei săteşti.
Cu toate că s-a luminat bine de ziuă, Pista încă nu putea merge la culcare fiindcă trebuia să meargă la comandament. A predat armamentul care putea să-l dea şi celui ce urma să intre în post, dar el avea o problemă: Iulica a acceptat să se logodească dacă… el v-a găsi pe cineva să-i facă pedeapsa în locul lui. Acesta a fost consemnul primit de la comandament la rugămintea lui, “de-a fi învoit o zi” să se logodească. Plecând de la comandament, Pista se gândea cât de câinos era instructorul lui care, pe lângă că-i era consătean, erau de aceeaşi naţie şi religie, şi îi era unchi. Supărarea lui nu s-a terminat încă. Sfătuiţi sau nu, cert era că nimeni nu voia să-i facă un singur post, ca Pişta să se poată logodi. Lucrul acesta îl durea foarte mult întrucât toţi care erau în companie îi erau prieteni, erau de-o vârstă, şi poate că şi ei ar fi dorit să stea mai mult cu fetele înainte de “plecare”. Chiar dacă nu toţi se logodesc, nu-ţi vine să risipeşti nici o secundă când timpul ţi-e aşa de măsurat. Cu toate acestea, nimic nu-l mângâia pe Pista şi parcă toate se-mpletesc să-l ducă la disperare. Nu era el cel mai bun om din sat, dar, după posibilităţile lui şi puterea lui, pe mulţi i-a ajutat, şi acum să nu se afle unul măcar, în aceste clipe disperate, să-i sară-n ajutor?
Seara, cum vorbele circulă cu viteză-n sat, Iosif, fratele Iulicăi, auzind de neşansa lui Pista de-aş găsi un înlocuitor în post, l-a felicitat pentru logodnă şi s-a oferit el să-i facă postul. Pista i-a mulţumit şi l-a strâns în braţe, dar i-a spus că de fapt logodna-i sâmbătă, nu azi şi l-ar ruga să i-l facă atunci dacă se poate. Iosif a încuviinţat şi s-a dus în treburile lui.