Viaţa lor, petrecută împreună din fragedă pruncie, la şcoală, pe câmp cu ciurda, la râu, dar unde n-au fost… şi acum, în nici zece zile, toate vor fi doar nişte amintiri bune de spus cândva nepoţilor. Viaţa lor, peste zece zile, va fi doar “viaţa lui”… “viaţa ei”… nimic.
– Bunicule, dar cum e când e război ?…
– Nepoate, nu cred că nu ai văzut la televizor, sau că n-ai auzit la radio, sau chiar în filmele pe care le vezi îţi sunt prezentate destule secvenţe de război. De altfel, statisticile ne spun că de când e lumea asta lume, doar l87 de ani au trecut fără război, într-un “colţ” sau altul de pe acest pământ. Au existat războaie şi multe suferinţe, nenorociri şi dureri au produs, exploatând laturile cele mai josnice şi inumane ale firii omeneşti, dar eu, cu toate că mi-ai pus această întrebare, nu doresc, şi nu mai vreau să-mi mai aduc aminte de sălbăticia crudă a unui război, şi de aceea voi recurge, pentru a-ţi răspunde la această întrebare, la vorbele unei femei simple, care şi ea a trecut prin acel “ultim” război mondial: “Să mănânc o dată la doua zile o coajă de pâine şi să pot bea doar o gură de apă, m-aş simţi fericită în pace şi aş fi mulţumită că nu-i război”. Mai mult n-am a-ţi spune… Dar lasă-mă să-ţi povestesc mai departe viaţa acestor oameni de pe plaiurile noastre.
– Bine bunicule…
Probabil ca Pista, împreună cu Iulica se simţeau mai bine în copilărie, când erau ca şi noi, pe câmp. Atunci îşi permiteau şi ei ca să viseze cum va fi viaţa lor… Atunci se gândeau în linişte la marile probleme ale vieţii, la rolul omului pe pământ, la alcătuirea lui, la curiozităţile altor neamuri, de alte limbi, de alte religii sau de alte neamuri, despre care mai învăţau la şcoală, despre cum le-a încâlcit Dumnezeu limbile acelora care l-au sfidat, încercând să ajungă la El, construind Turnul Babel. Bine ar fi fost ca toată lumea să vorbească o singură limbă! Oriunde ai merge te-ai putea înţelege cu toată lumea, te-ai putea înţelege cu toţi, te-ai putea apropia de semenii tăi de pe orice meleag. Oamenii să fi fost de aceeaşi confesiune, să schimbe două, trei cuvinte din Biblie, că toate credinţele consimt că se bazează pe Biblie, şi faptul că au schimbat ceva, vin cu sintagma: “adevărata” religie…
Oamenii simpli vedeau că “Tatăl Nostru” avea acelaşi conţinut şi ei credeau că de fapt credinţa pornită de la Dumnezeu este în slujba binelui Omului, El însuşi a suferit şi iertat pentru oameni, pe care n-a reuşit să-i convingă că numai credinţa spre binele tuturor şi într-o armonioasă şi corectă moralitate va duce spre binele şi prosperitatea numită Rai…