Am convenit cu soţia să mai minţim o dată pentru a păstra măcar anul acela secretele privitoare la aceşti MOŞI. Pentru acest lucru mai aveam nevoie ca cineva să ne aducă bradul exact în timpul în care copiii-şi făceau somnul de după-amiază. L-am rugat pe Paul să ne facă acest serviciu; el, parolist, s-a angajat la acest ”complot” în trei. Prinşi de febra pregătirilor de Crăciun, ne dăm seama că de fapt copiii s-au sculat şi Paul n-a sosit încă cu bradul. Speriaţi, începem să-l căutăm pe unde am crezut că ar putea fi. Nu-l găsim nicăieri şi de acasă era plecat de la ora 10. Era ora 16 şi el nicăieri. Cum nu se întâmpla în ultimul timp prea des, afară era un ger sec, ca-n poveştile de altădată. Prostia era dublă. Paul n-a sosit în timpul hotărât, dar nici n-aveam alt brad de Crăciun. Situaţia era disperată. Am mai fi putut tăia un molid din grădină, dar în condiţiile date îţi umpleai casa de apă cum s-ar fi dezgheţat şi era imposibil să-l mai împodobeşti cu instalaţii electrice. Eram deznădăjduiţi şi ne părea rău că nu ne-am rezolvat singuri problemele. Am ajuns la concluzia că va fi primul an fără brad. Era un lucru foarte trist pentru o familie cu copii, dar nu exista altă soluţie. După ce ne-am resemnat, cu o părere de rău de nedescris, ne-am văzut de celelalte treburi ce mai trebuiau făcute. Sună soneria şi-mi creă o stare de nervi cumplită: nu-i nici ora opt şi deja “persoanele acestea” se prezintă la colind? Deschid uşa brusc, cu gândul “să le-o zic de sărbători”, dar în uşă, zâmbitor şi moale, Paul îmi împinge în obraz bradul…
Dau fuga la uşa camerei copiilor, ca ei să nu sesizeze, şi acolo în antreu, cu rugăminţi, cu implorări, cu nervii mei întinşi la maximum, am încercat să-l chestionez asupra modului în care a reuşit să mă facă să-mi iasă pe nas această sărbătoare a Ajunului, neaducând la timpul stabilit bradul… Nu mi-a dat nici o explicaţie, dar eu, văzând că bradu-i dezgheţat şi uscat, mi-am dat seama că el a stat undeva la cald, unde anume, am aflat abia în vară, când, într-un moment mai bun al lui, mi-a dezvăluit că atunci, în seara aceea de Ajun, se cunoscuse cu nevasta lui. Cum, în ce mod şi ce rol a avut bradul în această chestie, asta nu am aflat nici azi…
– Ciudată treabă, zice Sandu, şi ei s-ar fi putut întâlni la acel orfelinat. Da, dar poate pe atunci nici nu se uitau unul la altul.
– Tot ce se poate. Văd că-i târziu. M-oi apuca şi eu de ceva treabă că vremea zboară.
– Mamă, greşesc ori mai ai ceva de zis?
– De zis sunt multe şi nu le-am putea sfârşi noi azi, dar mi-a venit în minte o tristă întâmplare de dragoste din război, a unei prietene de-a mamei. De asta poate-ţi par mai abătută.
– Ţi-ar veni greu să mi-o spui?