Această ruptură creată între fraţi m-a durut mult, şi mai mult o durea pe nevastă-mea, pe maică-sa.
Ani de zile ne-am tot gândit cum să-i împăcăm, cum să fie iar fraţi precum sânt, aşa cum trebuia să fie toţi fraţii lăsaţi de Dumnezeu.
Îţi rupea inima această suferinţă produsă de naşterea urii dintre ei, cu toate că încă nu aveau nici zece ani.
Într-o zi am mers la târg cu soţia să vindem o vacă. Cum se mergea pe jos până în Baie, nu i-am luat pe nici unul cu noi şi am rugat o vecină să se mai uite la ei peste gard, la casa noastră, să mai vadă ce mai fac copiii în lipsa noastră.
Femeia despre care povestesc, vecina noastră, fiind o femeie de ispravă de altfel, s-a tot uitat la prunci şu i-a mai apostrofat, dar cum se înnourase de ploaie şi ea avea fânul ne strâns, a fugit să-l strângă, lipsind cam două ore. Când noi ne-am întors acasă de la târg am găsit fata în faţa casei pe jos, bătută şi pe trupşor avea nişte semne care nu ştiam de la ce puteau să provină. Plângând, am spălat-o, am îmbrăcat-o şi am pus-o în pat. Niciodată inima mea nu a plâns atâta cât am plâns în acea săptămână. Problemele ne copleşeau. În primul rând eram mâhniţi de ticăloşia celor doi copii, pe care nici măcar nu i-am certat. Nu le-am pus nici măcar o întrebare. Practic, timp îndelungat eu nu am vorbit cu ei. Pentru mine şi soţia mea situaţia era clară. Problema era că trei fraţi buni au devenit incompatibili în acea familie…
Nu vedeam unde am greşit şi cum vom putea îndrepta lucrurile, dar mai ales cum îmi voi salva propria căsnicie. Deznădejdea mă luase în braţe. Şi parcă toate aceste lucruri nu ar fi fost destul de rele; această fetiţă mică şi bătută a amuţit dintr-odată. Nu mai vorbea cu nimeni şi refuza mâncarea. Pentru ea acum devenise clar că în familie doi o iubeau (părinţii) şi doi o urau (fratele şi sora ei). Cu toate că era mică, era deosebit de inteligentă si dându-şi seama de ce înseamnă traiul ei în casa noastră, a hotărât să moară..
Fetiţa a slăbit în aşa hal că nu mai putea să se ridice de jos, refuza mâncarea, se topea văzând cu ochii. Toată ziua ţinea ochii închişi şi nu răspundea nimănui. Cine mă cunoştea a spus că de atunci am început eu să încărunţesc.
De plâns, plângeam mult noaptea, dar sufletul meu era în suferinţă continuă. Mi-am analizat toate greşelile şi toate păcatele ce le-am avut şi m-am rugat de Dumnezeu să mă ierte şi să nu mă pedepsească atât de tare.