La început mi-a fost mai greu, apoi m-am hotărât ca acest handicap de-a nu putea procrea, de-a nu putea avea urmaşi direcţi se poate ameliora înfiind copii. Şi astfel mi-am găsit rostul şi scopul trăirii în aceasta lume… Cum trebuia să procedez? Ce să fac? M-a ajutat bunul Dumnezeu.
Am cunoscut o femeie de treabă care a rămas fără bărbat, cu trei copii. Două fete şi un băiat. M-am gândit la tot ce poate ieşi dintr-o astfel de asociere şi în final m-am căsătorit cu ea.
O iubeam, îi iubeam şi copiii şi aşa ne-am încropit o gospodărie, o familie. Cât timp au fost copii mici nu am observat nimic, dar mai târziu la una din fetiţe un braţ parcă era atrofiat, nu i se dezvolta normal.
Bineînţeles că pe acea vreme medicii erau foarte receptivi la suferinţele oamenilor şi după multe încercări, medicamentaţii, spitalizări, medicii s-au resemnat definitiv. Nu era nimic de făcut cu acest braţ. Va rămâne pentru totdeauna aşa. Era urmarea unei poliomielite, peste care trecuse fără să sesizăm, şi aşa a rămas infirmă de o mână.
Pe acasă, era treabă destul de multă, ţineam şi noi pe lângă casă ceea ce se numeşte iosag – o vacă, porci, găini, câine şi, mă rog, ce se mai găseşte pe lângă casa omului. Protejând-o pe ea ca să nu lucreze, am creat probleme în familie, cărora nu le-am putut da de capăt.
Fraţii ei erau nemulţumiţi, ba mai mult, au început s-o urască acuzându-ne pe noi, părinţii lor, că numai pe ea o iubim, că ei sunt folosiţi ca slugi, că numai ei trebuie să facă tot şi “cucoana” este protejată tot timpul. Ea era întotdeauna îmbrăcată în haine frumoase, ea nefiind murdară şi ruptă ca ceilalţi copiii…
Ei, cred că mă înţelegi, nu erau toate tocmai aşa, dar cel care râneşte în grajd nu poate fi îmbrăcat cochet, deci din acest punct de vedere aveau şi copiii dreptate. Apoi se mai ivise un fenomen. Eu nu băteam copiii că nu erau ai mei, soţia îi mai altoia când pe unul, când pe altul, dar pe această fată, schilavă precum era, nu putea s-o bată, îi era milă de ea în afară de faptul că era cumsecade şi nu ne-a făcut probleme de aşa natură să merite asemenea corecţii; cine nu greşeşte bineînţeles nu trebuie nici muştruluit, nici bătut.
Fraţii ei au prins ură pe ea crezând că noi o favorizăm, în detrimentul lor. Când nu eram acasă aproape întotdeauna o găseam bătută. Cei doi, cei care erau valizi, se solidarizaseră şi puteai să-i şi baţi cât doreşti, că nu-ţi dădeau nici un fel de lămurire ce a păţit sora-sa. Ea îşi iubea fraţii, plângea odată cu ei când erau bătuţi, dar fraţii nu-i primeau dragostea ei, o ocoleau. Noi nu am observat ca ea să le fi făcut cândva vreun rău.