La observaţiile asupra vieţii făcute de tine, observaţii destul de pertinente de altfel, văd că ţi-ai dat şi tu seama că LUMEA, în general, plăteşte un tribut colosal prostiei, egoismului, răutăţii şi intoleranţei.
Consider ca o realizare faptul că un tânăr ca tine este preocupat de problemele lumii şi nu numai de el, că este capabil să sesizeze unde “scârţâie” bunul mers al vieţii şi, dacă tu sau el cunoaşteţi aceste lucruri, nu mă îndoiesc că o să găsiţi şi remediile de-a extirpa aceste tare ale omenirii. După cum ai observat, poveştile care eu ţi le-am spus, cu toate că ele nu sunt tare “pozitive”, dar fac apel la conştiinţă, au sentimente de dăruire totală, gesturi care arată un înalt grad de umanitate, lucru ce-ar trebui să te “încălzească” şi pe tine, şi pe noi de altfel, ca să putem uita măcar pentru o clipă că ne “tragem “ din Cain.
Dacă încă nu putem spune toate acestea, pentru că încă n-am avut prilejul de-a examina şi alte aspecte ale vieţii, şi fiindcă eşti şi tu mai relaxat, mai predispus la o “introspecţie în propriul tău Eu”, mi-aş îngădui să-ţi mai reţin atenţia cu un fapt petrecut aici în apropiere, cu ample conotaţii la vecinii noştri. Noi nu i-am simţit amploarea numai datorită faptului că ne-am mutat în aceea perioadă şi problemele ce le aveam ne-au departajat oarecum de problemele “străzii”ca să spun aşa.
– Voi fi într-adevăr bucuros să aflu, dar n-ar fi mai bine să luăm întâi micul dejun?
– M-am luat cu vorba şi într-adevăr am uitat de “munca” asta. Bineînţeles că aşa vom face, după care s-a apucat să pregătească dejunul, timp în care a început să depene povestea ce i-a spus-o Buia Toma când făcea un tratament la dânsa.
– Vedeţi – începea povestea Buia Toma – suntem obişnuiţi, de regulă, să vorbim despre greşelile altora, şi mai puţin sau de loc de ale noastre, chiar dacă ele sunt uriaşe în raport cu celelalte, ale altor oameni.
Am avut o fată, pe care acum mi-a luat-o Dumnezeu la El, si pe care am iubit-o ca pe o fiică adevărată, cu toate că ea nu era a mea, numai a nevestei mele. Domnul, Dumnezeul nostru nu dă toate harurile fiecăruia… Am iubit şi iubesc copiii, cu toate că acum bătrâneţile nu mă prea lasă să umblu după ei, dar eu nu am putut avea nici unul. Am observat acest lucru, neputinţa mea sau acest handicap care m-a dus în pragul disperării, al nebuniei… Nu-mi dau exact seama când am aflat că posibilităţile mele de procreare sunt nule, dar când am aflat, eram deosebit de mâhnit. Nu ştiu dacă dumneavoastră mă puteţi înţelege, dar neputinţa aceasta este înjositoare pentru un bărbat şi cu toate astea, creştin fiind mi-am dat seama că ceea ce-ţi dă Domnul trebuie să primeşti smerit şi să-i mulţumeşti că nu a fost mai rău.