Nu-şi putea explica cum le-ar putea domoli, dar nici nu-şi bătea capul. Ar acoperi-o cu sărutări, dar nu dorea să facă nici o greşeală… n-ar supăra-o pentru nimic în lume, sau să-i producă vreo suferinţă. Aşa că mai bine se purta mai “cuminte” decât să piardă plăcerea de-a sta cu ea… lângă ea. Se simţea atras ca de un magnet. Lua o mare hotărâre!… s-o sărute!… Înotă spre ea şi când s-o ia în braţe…
– Maria!…Maria!…Vino la vilă! o strigă o femeie.
– Sandule, eu plec. Mă cheamă tata.
– Din câte văd eu, cine te-a strigat e femeie nu bărbat.
– E vecina noastră… uneori ne mai face mici servicii…
– Păi, să-i spui că mie-mi face invers.
– Nu fi urâcios, mai ales când cineva te ajută. O să mă reîntorc!
După plecarea Mariei, Sandu a rămas mofluz. Această schimbare de situaţie nu-i convenea deloc, dar nu avea altă alternativă. Ieşi din apă… se mai prăji la soare şi plecă încet spre vilă. Era ora mesei. Se schimbă şi se duse la masă. Nu se dezminţi… mănâncă şi el ca toţi îndrăgostiţii… adică… nimic… Foamea lui avea nuanţe. Foamea lui nu-i venea din stomac. Simţea ceva, de parcă din trupul lui ar lipsi ceva. O durere – aşa cum numai cardiacii simt – îi cuprinse pieptul, de unde se vede că dragostea atacă inima, devine bolnavă şi-l oropseşte pe cel în cauză…
Sandu medita la “situaţia lui”, la faptul că în acel moment şi-a propus să fie bărbat, să înveţe temeinic – şi cât de greu îi era atunci – şi în acest moment, când de fapt nu făcea nimic şi totuşi parcă fără Maria nimic nu mai avea sens. E posibil ca să vezi pe cineva de două, trei ori şi să te “ramoleşti” în halul ăsta?… Chiar aşa de repede i-a “cedat” instinctul de apărare în faţa Mariei c-a devenit dependent de ea ?… Uitându-se la mersul Mariei, cum se îndepărta, a ajuns la concluzia, că mersul unei fete privit “din spate” este întotdeauna trist, este o despărţire, un lucru pierdut, în contrast cu mersul din faţă, care este provocator, promiţător, incitant. Stând “cu nasul în blid” se gândea din nou la “imaginea “Mariei. Cu ce l-a cucerit fata asta… ce are-n plus faţă de alte fete… de fetele care nu l-au cucerit?… O vedea! Îi vedea trupul, faţa, la ea toate-i plăceau. Nimic la ea nu era distonant, atât ca fiinţă, cât şi felul cum se purta. Nu era o gâsculiţă care să-l ”doboare” toată ziua cu: ga -ga, ga-ga… şi să râdă din orice inepţie. Nu era nici o “puritană”, să facă “caz” de o anumită costumaţie sau de vorbe neînţelese. Se purta firesc, logic, normal.