– Nu mă duc de pe stabilopodul ăsta până nu primesc răspunsurile la întrebările mele !
– Bine, bine. Sunt din România, mă cheamă Nacu, şi aici locuiesc la “Cocor”, camera 142. Domnul e mulţumit?
– Mulţumesc mult Maria. De vrei îţi spun şi eu.
– Dacă tot am început.
– Sandu Voinea din Bucureşti. Stau la “Scoica” 416.
– Ei, şi acum, pentru că ne putem întâlni şi fără să ne dăm întâlnire, hai pe nisip!
Ea sări prima, el “se luă” după ea. Hârjoneala ţinuse câteva minute, când el o prinse în braţe strâns, să n-o scape… Inima-i bătea ca a unei turturele… se zbătea şi ea şi inimioara din piept. Apropierea trupurilor tinere îi zăpăci pe amândoi, erau nepregătiţi, îşi desfăcură strânsoarea jenaţi…
Un timp s-au mai plimbat pe plajă, mai mult tăcând decât vorbind. Se sfiiau unul de altul. Parcă, îmbrăţişându-se, le-a pierit graiul şi în “faţă” aveau acest prezent arzător. S-au aşezat. Sandu o privea pe furiş. Îi admira formele… Nu prea ştia cum arăta o ”cadră”, dar el credea că aşa era şi Maria… Trupul ei rivaliza cu orice sculptură, dar era viu şi aproape. Simţea dorinţa s-o atingă, s-o mângâie. Nu ştia dacă-i va permite, dacă n-o va supăra, nu cumva să înţeleagă altceva decât ar dori el. Se simţea robit. Maria nu-i spunea nimic, nu făcea nici un gest şi el se simţea dominat… subjugat… libertatea lui era periclitată !
Maria nu-i cunoştea frământările interioare ale lui Sandu şi, pentru a nu-l forţa în gândire, a nu-i deranja meditaţiile, îl lăsă în pace. În definitiv aşa l-a şi cunoscut, meditând… mai poate medita încă… până va ajunge la rezultatul dorit… E un băiat frumos, liniştit, politicos. Pe ea n-o deranjează că nu-i “meliţa” toata ziua vrute şi nevrute!
– Mergem în apă?… întrebă Sandu.
– Cu plăcere.
Se iau de mână şi se dau plăcerii… valurilor. Au înotat, s-au jucat, joacă în care Sandu, mai din viteză mai din “nepricepere”, căuta continuu să fie cu mâinile pe ea, s-o simtă, să-i pipăie formele, s-o strângă, şi toate acestea aşa să le facă să nu-i dea impresia Mariei de vulgar, de necioplit, s-o jignească. Greu este să aliniezi plăcerile cu morala. Şi totuşi… toate aceste atingeri în locuri permise şi mai puţin permise îi dădeau furnicături de plăcere. Simţea că ceva nu-i bine… prea se ambalează… dar fiinţa asta, Maria, era prea frumoasă şi drăguţă, ca să stai lângă ea “ca de lemn”! Stările acestea îi dădeau o senzaţie de plăcere ireală.