– Petre, mă doare să-ţi pun această întrebare, dar m-ar durea şi mai rău dacă nu ţi-aş pune-o: Eşti sigur că Pista-i mort?
– În vremuri nesigure, multe lucruri ce par a fi sigure nu se confirmă. Nu-i cazul acuma şi în privinţa lui Pista. Nu are nici-un rost să te amăgeşti, Pista-i mort. Dacă mai ai îndoieli, poţi cere relaţii la primăria din Barkas, sau la preotul catolic de acolo. Eu m-am gândit să te cruţ, dar dacă nu eşti convinsă, cu părere de rău, îţi spun totuşi că din el a rămas întreg ceva din cap şi bocancii, restul era un terci de pământ, carne şi sânge, Dumnezeu să-l odihnească! Şi să-l iubească cum a iubit şi el, credinţa, pe tine, oamenii şi dreptatea. Eu am fost primul care n-aş fi dorit să fie adevărat, eu am rămas singur între oameni străini, în ţară străină şi cu sufletul pustiit. Îţi mulţumesc de omenie şi trataţie, dar acum oi pleca.
– La bună vedere.
– Rămâi cu bine. Petre a plecat de la Iulica…

***

– Bunicule, te-am prins. Acum sunt sigur că tu eşti Petre din poveste.
– Ai dreptate pruncule şi dacă Dumnezeu ar fi ţinut cu mine, ea ţi-ar fi fost bunică… aşa a fost să fie… Văzând cât de mult au afectat-o veştile aduse de mine despre Pista, m-am gândit să n-o supăr mai tare, spunându-i cât de tare am iubit-o eu pe ea, şi că de fapt cât a trăit Pista, prieteni buni fiind, n-am dorit să-l supăr pe nici unul, nu mi-am dezvăluit niciodată dragostea ce i-o port. Mă gândeam că poate se va ivi o ocazie ca să-i pot spune aleanul inimii mele.

***

Petre, după ce i-a spus, ce i-a spus Iulicăi, a plecat cu mesajul adus şi la familia Nemet, după care s-a dus acasă să se odihnească, dar mai mult să-şi adune gândurile, să-şi facă un plan de viaţă. Câtă viaţă a avut a fost tot sub ordine, acum trebuia el să-şi facă rostul vieţii. Cu toate acestea, Petre ştia că pentru el acum ce-l mai important lucru este de-a găsi o modalitate să-şi poată destăinui dragostea lui pentru Iulica, fără să pară un profitor şi fără s-o jignească. Nimic din ce-a plănuit nu i-a plăcut. Iulica-i o fiinţă sensibilă, trebuia găsit ceva spre sufletul ei.
După o gândire “prelungită”, Petre a considerat că cel mai nimerit ar fi să-i trimită o scrisoare, la care ea îi va da răspunsul de cuviinţă.