S-au comandat adăposturi individuale în vederea stabilizării frontului şi a formării unei linii de rezistenţă. Ne-am făcut tranşeele, după care ni s-a permis să facem baie, să ne mai scuturăm păduchii şi am mâncat, după trei luni, o supă caldă. Ne-am adus aminte că sântem oameni. Eram în tranşee, relaxaţi, stând pe burtă şi mai povesteam şi noi de-ale noastre. Era o linişte şi-o tihneală incredibilă pentru nişte soldaţi pe front, când se auzi un şuierat şi o bombă a venit peste noi, ne-a întors cu pământ cu tot, pe amândoi.
Când “a venit”din nou liniştea, Pista era cu faţa în sus, sfârtecat tot şi trecut în lumea celor drepţi. În fracţiunile de timp, de real, în acest calvar, am văzut o mână zburând pe deasupra noastră. În acest război am văzut că nu numai păsările zboară, zburau şi capete, mâini, picioare, trupuri, ca să nu mai vorbesc de tehnica de luptă. Eram cum s-ar spune familiarizaţi cu “zborurile”de toate felurile, de aceea n-am acordat atenţie mâinii respective care plana deasupra capetelor noastre, m-am aruncat deasupra lui Pista, din care n-a prea rămas mare lucru după explozie. Am început să plâng. Singurul meu prieten, unicul meu consătean, era mort. Am simţit o arsură la umărul stâng şi uitându-mă acolo am constatat că mâna “zburătoare” a fost a mea. În pământul răscolit de bombă era desuet s-o mai caut. Am leşinat. M-am trezit într-un spital de campanie, întins pe jos, ca mii de alţi soldaţi, dintre care uni se mai trezesc, alţii niciodată. Eu sunt aşa cum mă vezi. Mai vreau să-ţi spun că n-am văzut om să iubească ca şi Pista, şi parcă toată soarta i-a fost împotrivă. Aici în Târgu Lăpuş nu v-au lăsat nici să vă vedeţi, apoi era chestia aia cu visul ce s-a brodit să-i fie chiar numărul lui de identificare, faptul că n-a primit nici-o scrisoare de la tine, în schimb ce l-a ucis cu adevărat a fost “scoaterea” din ţară. Zicea el uneori în glumă: “Măi băieţi, dacă ieşim din ţară fără paşaport, cine ne-a mai lăsa înăuntru?”
După ce-am fost casat, m-am dus să-i pun o floare pe mormânt. Am fost şocat că şi aici i-a fost potrivnică soarta. El reformat, a fost înmormântat într-un cimitir catolic din Barkas-Slovacia şi pe mormântul lui figurează acel fatidic număr 22505, numărul lui de identificare. De acolo, de pe mormântul lui, ţi-am adus acest pumn de ţărână. Nu ştiu dacă asta foloseşte la ceva, dar eu am cărat un pumn de pământ din pământul sfânt al Dămăcuşenilor, şi acum uită-te că m-a adus înapoi, aşa cum sunt, dar sunt acasă. Dacă-l vrei, poftim, şi-i împinse Iulicăi o cârpă cât un pumn în care se afla ţărâna de pe mormântul lui Pista.