Asa ca Achim si Neta au ramas cu “munca” pe langa casa. Ionuc, copilul Voichitei si a lui Achim a fugit de acasa la bunici, fiind destul de marisor, probabil ca vedea lucruri pe care nu le-a vazut cat traia mama sa. In plus copilul a iubit-o mult pe Voichita si nu astepta nimic bun de la noua mama. Apoi nici Achim nu se tare preocupa de copil. Acum avea preocupare cu Neta. Cand Neta iesea in sat era infloritoare si vesela. Numai ca oamenii satului nu considerau un lucru de cinste sa-ti “lasi barbatul si sa fugi la altul”, asa ca s-a vazut cu mai putine prietene decat a crezut vreodata si carora sa le povesteasca “pustiul de bine” ce-a dat peste ea, schimband barbatii, fara divort si fara casatorie. Ea statea “in necinste” cu Achim, lucru considerat nelalocul lui si nici frumos, stiind ca nici perioada de doliu dupa Voichita n-a trecut. “Fericirea” Netei a tinut vreun an. Cand iesea in sat, pe ea se vedea satisfactia vietii. Era intotdeauna bine dispusa si dornica de povesti, cu cine dorea s-o asculte o facea cu placere, parca destainuindu-si fericirea de-a trai, fericire gasita alaturi de Achim “al ei”. Unele o compatimeau, altele o invidiau, pana in momentul in care pe fata Netei s-a observat “zambetul Voichitei”. Si ei, acel fatidic zambet ii ramanea in coltul gurii, o grimasa. Mai avea mersul greu si ciudat pe care-l avea si Voichita in ultimile zile de viata….si incepea, ca si Voichita sa iasa din ce in ce mai rar din casa…
– Se curata! …ii spunea Mina unei prietene.
– Cum asa?! Tu, de unde sti?…
– Ii vedea tu, Ileana! Mult nu mai are!…
Asa a si fost. Cand mai erau doar cateva zile pana la “aniversarea” a doi ani de “fericire”, Neta muri. Ileana, cum a auzit de moartea Netei, a fugit la Mina.
– Mina, sa-mi spui…acum sa-mi spui…de ce a murit Neta?!
– Ce-ai patit soro?! De ce “sari pe oameni” fara motiv?!
– Daca nu-mi spui, duc vorba in sat ca tu i-ai facut de petrecanie!… Ca sa-ti ramana tie Achim.
– Poate candva…as fi dorit ceea ce-mi spui…dar m-am retras inainte de a fi prea tarziu…Asa ca poti duce-n sat ce zvon vrei tu…
– Nu tu mi-ai spus ca moare?
– Ba da.
– Si ma rog, de unde ai stiut tu?!
– Din ratacirile mele…Nu-mi face nici o placere sa-mi aduc aminte… dar daca tie-ti face placere sa asculti…de ce nu? Stii si tu ca Achim a fost baci la oile noastre…Cand a venit sorocul, sa duc si eu alimente la stana, si sa cobor produsele noastre acasa, barbatul meu nefiind acasa, eu a trebuit sa fac acest lucru. Atunci, cu toate ca Achim nu mi s-a parut niciodata un barbat atragator…fiind si eu de multe luni fara barbat, el de mai multe luni fara femeie, ne-am inteles sa ne intalnim in poiana. Terminand treburile la stana, am pus toate pe cal si am pornit la vale. In locul unde ne-am inteles m-am oprit si am facut popas. Am si mancat putin si-l vad pe Achim venind pe un cal. Nu ne-am pierdut vremea si ne-am apucat de dragoste. La inceput, totul a fost bine, spre sfarsit am inceput sa simt niste dureri ingrozitoare.