– Numai asa, te-am intrebat, doar…si greu a adormit si Ion.
Dimineata, Ion a iesit pe terasa. Gura-i era coclita. Bause si ieri. Ceva-i aduse si nevasta-sa. Putin, dar i-a adus. A aprins o tigara si si-a rezemat coatele pe marginea terasei. Se gandea, de unde o sa mai bea si astazi? Ce ganduri poate framanta un „miner de onoare”, un fost ortac al minei Herja. A vorbit c-o asistenta sa-i vanda medicamentele lui, “etambutolul” cu o suta de lei…Stia ca asistenta vindea acest medicament femeilor care vor sa faca intrerupere de sarcina. Luau cate treizeci odata si “marea problema” se rezolva, acum cand intreruperile de nasteri se pedepseau cu inchisoare. De-ar veni mai repede! Tot fataindu-se pe terasa, in cautarea asistentei, se impiedica de o saltea…mai incolo…alta. Cine dracu’ le-a pus pe astea aici?!
– Eu. zice Cioca.
– Tu?! De ce? De unde le ai?!
– Mai, Ioane! Tu esti “slab la cap”? Pai nu ti-am spus?! Astea sunt drapelele! Peste Ion trecu o transpiratie rece pe sira spinarii…
– Drapele? Ce fel de drapele?…
– Cei mai multi dintre tebecisti mor spre dimineata. Dupa ce mor sunt dusi la morga. Saltelele lor sunt scoase la aerisit. Acesta-i singurul drapel, ce se pune cand moare un tebecist. Tu te-ai impiedicat de drapelul lui Victor si de al lui Onisim, ce dracu’, doar ti-am spus si azi noapte!
Ion “s-a muiat” si a cazut jos.
– Ioane! Scoala, nu fa figuri! Scoala, Ioane. Nu-i ora de drapele, Ioane! Ba, Ioane, nu-mi fa mie figuri, Ioaneeee…
Ion lesinase. L-a luat de picioare, asa cum l-a luat si pe Victor, si pe Onisim, noaptea trecuta, un coleg l-a prins de cap si l-au tarat in pat. Au anuntat medicul. Acesta a venit repede, l-a examinat si s-a pronuntat:
– Cioca mai are, numai a lesinat, n-a “predat” inca.
– Cel de-al treilea coleg de camera era un tigan. Si el era “avansat”. Despre el stiau si mai putine. Era cam tacut, cam retras. Se vedea pe el ca a trecut prin greutati mari, a muncit mult. Era un om onest. Vorbea numai strictul necesar. La inceput Cioca si Ion credeau ca se sfiieste de ei. Cand i-a venit tiganca insa, au observat ca, intr-adevar, era o fire mai retrasa. Era un taciturn. Aici se obisnuia ca atunci cand iti venea familia in vizita, ceilalti se retrageau pentru a le permite sa-si verse of-urile, sa puna lumea la cale, fara ochi curiosi prin preajma, apoi te obisnuiesti, ca in armata, incepi sa te cunosti si nimeni nu se mai simte deranjat. Cu toate acestea, nevasta lui vorbea cu el numai tiganeste si el zambea tot timpul, dar in acelasi timp, lacrimile nu-i “secau” din ochi. Asa azi, asa a fost si ieri si poate asa va fi si maine, drept care l-am intrebat, ce probleme are? Tiganul, asa cum am mai spus, om onest, respectuos a inceput:
– Nu cred ca o sa va tin in povesti, ca nu stiu in ce moment va “iesi” sufletul din mine si n-as vrea sa mai ramaneti cu inca o problema necunoscuta. Asa ca oricat o sa pot de putin, va voi povesti si voua…