Dupa ce “le-a pus padurea in cap” mongolilor, nu s-a putut rabda sa nu-i injumatateasca, pe ei si “cainii lor de sange”. Dupa care i-a lasat “pe mana lui Kondrad”. Pierderile erau mari si pentru a nu fi un dezastru, Cadan a hotarat retragerea … celor ce au mai putut sa se retraga. Kondrad a trimis in spatele lor haitasi care i-au decimat pana dincolo de Rotunda. Hertzel si Ditrich erau comandantii haitasilor si s-au intors victoriosi dupa lasarea serii. Dupa retragerea mongolilor, cu totii au rasuflat usurati. Cu toate ca nu era considerata o victorie, si cine cunostea obiceiurile stia ca mongolii nu se lasau fara prada, retragerea lor si miscarile hoardei au fost supravegheate in continuare. Hoarda s-a retras spre miazanoapte, spre Maramures. Ditrich de acolo trimitea stafete care aduceau numai vesti bune.
– Sa fi disparut hoarda ? se intreba Kondrad, nu pot sa cred. Stafetele lui, trimise de el, erau retrase de Ditrich. Nevoind sa-i lezeze orgoliul, n-a mai trimis stafete in sectorul lui din miazanoapte.
A venit si Sfanta Zi de Pasti. S-au hotarat ca garzile sa fie “slabite” sa poata fii toata lumea la slujba de Pasti. Era in timpul Sfintei slujbe, cand a aparut o stafeta, plina de sange, in biserica.
– Hoarda … Hoarda-i la cetatuie ! A cazut si si-a dat sufletul. Prin poarta civila din curtea bisericii, civilii s-au strecurat in catacombe. Doua stafete au plecat spre Aristaldis si spre armata a doua din miazanoapte. Aulu a trimis un om de incredere sa “sloboada” haitul. Atunci si-au dat seama ca Ditrich e intre ei si a plecat in spatele omului trimis de Aulu. Acesta a facut un semn discret si doi lancieri il urmareau pe fostul comandant al armatei din miazanoapte. Ceilalti au plecat la rosturile lor, prin locurile stiute. Kondrad vazandu-l pe Ditrich, a crezut ca a venit s-o puna la adapost pe Alica. Era insurat de o saptamana. Dar nu venise pentru asta. Ditrich a auzit ordinul dat de Aulu. S-a intalnit cu Hertzel si a omorat stafeta trimisa de Aulu, sa dea drumul haitului. Deci asta au urmarit cei doi.
“Haitul n-a pornit”. Dincolo de hait era Alica si c-o sageata bine tintita i-a luat viata lui Ditrich. Hertzel vazand aceasta, “a dat dos”, dar oamenii lui Aulu, care-i urmareau pe cei doi, au pus mana pe el si pe Alica si i-au “dus la picioare”, la cetatuie unde era Aulu, Severius si Kondrad. Intrucat in celelalte posturi nu mai era ce pazi, aici se bateau cu totii, asteptand ca haitul sa definitiveze situatia, cand au aparut lancierii cu cei doi si le-au povestit ce-au vazut.
– De ce l-ai omorat pe Ditrich, Alica ? In acel moment Hertzel a profitat de imprejurari si a fugit. Strajerul ce-l pazea, c-o singura lovitura, “i-a luat capul”.
– Ce-i asta ?! a strigat Aulu.
– Marite cnez, am gresit mult, crezand in “dragostea” lui Ditrich, a inceput sa vorbeasca Alica, dar dandu-mi atatea dovezi, schimbandu-si si religia, cerandu-ma de nevasta, dupa obicei, am crezut ca, intr-adevar, ma iubeste. Alaltaieri, cand ati respins hoarda, ei au venit tarziu. Oamenii mei mi-au spus ca s-au dat cu hoarda.