Intr-o buna zi sosi vestea nedorita: Hoarda a parasit Samarkandul si, prin Arabia, urcau in sus pe Don. De aici se puteau trage concluzia ca nu va trece mult timp si-i vor avea de “vizitatori”. In ritmul in care se deplasau si jefuiau, celor din cetatea R… le mai ramaneau doua saptamani de pregatiri.
La cererea lui Kondrad s-a adunat “Sfatul Mosilor” unde Magistrul a expus “mersul” Hoardei, masurile ce le impune un astfel de pericol pentru Cetate, asigurarea si apararea Cetatii, a oamenilor si a bunurilor, stiind ca Hoarda trecea totul prin “foc si sabie”. “Mosii” l-au ascultat cu atentie, parca dramuind orice stire, dupa care i-au spus: “Domnia Voastra Magistre, aveti misiunea Sfanta de-a apara Cetatea la Rasarit si Miazazi, fa tot ce poti, ca in acele locuri, sa nu intre nimeni in cetate. Daca Domnia Ta iti vei face datoria asa cum trebuie, nu avem a ne teme de mongoli. Prin alta parte n-au cum sa intre. Credem ca ne-ati inteles. Fiecare avem o datorie, trebuie sa ne-o cunoastem si sa ne-o facem cum vom sti noi mai bine, pentru a multumi pe acei care ne indestuleaza”. Asa s-a terminat sfatul. Kondrad era dezorientat. Cunostea “manierele” lor si cu toate ca era sigur ca si Cetatii ii va veni randul sa fie “trecuta prin sabie si foc”, ei, capii cetatii, erau de-un calm imperturbabil. Nimeni nu mima sau schita vreun gest de deruta, de teama, cu toate ca erau convinsi de ce inseamna “pericolul mongol” cu toate acestea era convins ca ori el ori ei, nu erau in toate mintile… ce alta explicatie sa dai despre purtarea unor oameni care sunt convinsi ca pericolul este major si real si cu toate acestea, nu schitau nici un gest de teama, de impacientare. Ba, mai mult, ii spun lui:”Opreste-i Tu”, acum cand era vorba de cea mai mare armata stransa vreodata de mongoli. Nu era vorba despre o ceata de furi, era vorba de Hoarda care a trecut prin parjol Asia, Arabia si cert se indrepta spre ei si ei. Liniste si pace…Nemaifiind nimic de comentat s-a retras din Sfatul Mosilor.
Mergand spre casa cu gandurile lui il vede pe Ditrich caruia a considerat ca poate sa-i spuna: “Fiule, Sfantul Scaun accepta rebotezarea fostului cavaler teuton Ditrich”, lucru care pe Ditrich l-a fericit si dupa ce i-a multumit, a luat-o la fuga, probabil sa-i dea de stire Alicai. In ziua urmatoare Aulu “intamplator” l-a intalnit pe Kondrad. Dupa saluturile de rigoare, Aulu l-a luat deoparte si i-a spus: Kondrad, te-ai hotarat sa lupti alaturi de noi impotriva mongolilor? Noi stim ca nu ne vor ocoli, de aceea, inainte de-a ne arunca in lupta, s-ar cuveni sa-ti mai spun cateva lucruri, dar trebuie sa stii si sa stim sigur pentru cine lupti, sau mai precis de partea cui lupti?
-In sfarsit cineva si-a adus aminte si de mine!
-Esti rautacios, dar o sa-ti treaca imediat. Inainte insa de-a continua discutia, iti repet intrebarea: Esti decis sa devii locuitor al Cetatii?
Kondrad, auzind aceasta intrebare, simtea ca mult nu va rezista. Papa nu avea nimic impotriva, ca din cand in cand, pentru a cuceri credibilitatea localnicilor sa se mai reboteze cate un cavaler, dar sa faca asa ceva un magistru nu s-a mai pomenit! In loc sa-i convertim noi pe ei, ne naturalizeaza ei pe noi…Acest lucru-i incredibil pentru un teuton.
– Sincer sa fiu, cauta sa nu explodeze Kondrad, la asta nu m-am gandit. Dar are vreo importanta?