A fost si un moment mai putin placut, cand el, Kondrad i-a intrebat de ce nu exista poarta la Apus, mai bine zis, sa faca o poarta in acel loc; atunci a avut impresia ca fiecare discuta cu fiecare orice, numai despre asta nu. Dintre putinele raspunsuri primite era si unul: ca momentan nu-i vad rostul. Cu asta s-au retras, fiecare plecand catre treburile lui. Cu toate ca a fost bine tratat de “capii Cetatii”, printre ei aflandu-se si comandantul ei, Severius Horatiu, Kondrad era total nedumerit de modul cum el isi facea misiunea, daca primul lucru ce parea capital pentru oricine stia putina tehnica militara, construirea unei fortificatii in partea de apus, nu i-a fost luata in considerare. Oare si cu “celelalte” spuse tot asa vor proceda? Ce intentii au? Ce secrete au, de par atat de siguri pe ei? Din nou si-a adus aminte ca, nu demult, au “trecut” pe aici cumanii si nu se vede nici un fel de stricaciune, nici un semn al trecerii lor. Doamne, cand va afla ce-i ascund acesti oameni? se tanguia Kondrad.
Kunigunda i-a simtit framantarile, temerile si a considerat ca, daca el nu-i spune nimic, sa nu-l agaseze nici ea, cu toate ca, incet, si in sufletul ei se cuibarea teama. Isi cunostea sotul si-si dadea seama ca, dupa cum se comporta Kondrad, problemele ce-l framantau pe el nu sunt numai problemele lui, sunt problemele lor, ale musafirilor si, daca Kondrad a adormit imbracat, inseamna ca ele sunt si foarte grave si acestea erau lucruri care nu-i alungau deloc teama, dimpotriva, ii dominau sufletul. Kunigunda si-a dat seama ca de acum multa vreme somnul ei, somnul lui, nu va mai fi somn, va fi o veghe inspaimantata. Parca intuindu-i teama, Kondrad n-a inchis un ochi. Se gandea la situatia lui, a oamenilor lui, a misiunii sale in general si, deocamdata, cerul nu era deloc senin. La posibilitatea intinderii unei curse, nu mai avea rost sa se gandeasca. Daca ar fi asa, bastinasii erau numeric mult superiori, erau acasa, cunosteau orice posibilitate de a intinde o ambuscada, erau luptatori convinsi, se excludea aceasta posibilitate. O alta sursa de neliniste era comportamentul lui Ditrich, care nu pierdea ocazia sa-l denigreze la cine avea timp sa-l asculte si se purta cu el fara nici o consideratie. Acum era evident ca se lupta pentru a-l dobori, pentru a-i lua locul. Nu-si putea ascunde faptul ca el ar fi dorit sa fie magistru, considerand probabil ca ar fi fost mult mai potrivit pentru aceasta functie decat Kondrad. Aceste lucruri si multe altele ii aduceau nelinistea si neodihna lui Kondrad. Practic nu avea nimic sigur, toate erau incertitudini, pe nimic nu se mai putea baza. Pana si robii parca si-au schimbat comportamentul, ajungand in “Cetatea eliberarii” lor. Ca ostean, nu era prima oara cand se afla intr-o situatie dificila, dar el spera ca de aceasta data sa nu mai ajunga la sabie, sa-i vina odata vremea si odihnei si pacii, speranta lui fiind de-a imbatrani pe aceste meleaguri, care parca acum au devenit si mai frumoase. Ca ostean calit in nenumarate lupte, aceasta situatie tulbure nu era ceva deosebit, el era aparatorul cetatii in fata regelui, dar sufletul lui tanjea dupa un strop de liniste. Parca a obosit in atatea conflicte si batalii. Sirul gandurilor i-a fost intrerupt de aparitia unui scutier, care-i aducea vestea ca afara asteapta un vestitor de-al lui Aulu.
– Pofteste-l Hans!
– Pace voua tuturor! ureaza vestitorul.
– Pace tie, tinere!