Nu era nici macar o bariera. In fata cetatii se gasea un camp deschis, destul de vast, pe care era un bastion singuratic, caruia nu-i vazuse rostul. Destul de contrariat si in acelasi timp deceptionat, Kondrad chema pe comandantul cetei de voinici dat de Craciun si-l intreaba:
– Pavele, asta-i cetatea?
– Nu, Magistre, asta-i cetatuia. De fapt, ceea ce dumneavoastra intrebati…nu exista…
– Pavel, te stiu om dintr-o bucata, iti bati joc de mine?
– Nu mi-as permite, Magistre, dar aceasta-i realitatea. O cetate a acestei localitati, sau ceea ce numiti dumneavoastra o cetate, nu exista!
– Si eu, care am misiunea expresa de-a apara aceasta Cetate din partea regelui, ce voi face? Sper ca aceasta gluma nu se intinde pana la Majestatea Sa.
– La aceasta intrebare, nobile Magistre, nu eu va pot da raspunsul. Cnezul Aulu va poate spune mai multe.
Deci nu mai era nimic de intrebat…Strajerii le-au facut semn sa treaca. Se stiau asteptati, dar asa primire… Or fi dat jos portile?Dar aici nu se vedea sa fi fost porti niciodata…aici asa se intra… de fapt isi continuau drumul. Kondrad, om cu experienta in domeniu, n-a inteles de ce intre cele doua versante ale dealului nu s-a construit o fortificatie care era foarte lesnicios de realizat si aveau astfel si o poarta de intrare.
Ajunsi in mijlocul “cetatii”, au fost intampinati chiar de Aulu care i-a condus pe poarta hanului unde au fost incartiruiti si ospatati. Intalnirea cu Aulu a fost scurta. S-au privit unul pe altul, au schimbat cateva cuvinte si s-au despartit, urandu-si “noapte buna’, dandu-si intalnire pentru a doua zi. Gandurile lui Kondrad erau din nou pesimiste. Lipsa portilor, putinele cuvinte schimbate cu Aulu de “bun venit” …iar ceilalti s-au multumit sa-l bata pe umar. Toate aceste lucruri il duceau la sumedeniile de bande de lotrii, de hoarde, ce au trecut pe aici prin “cetate”, unde nici macar o poarta nu exista si totusi nu i-au putut stapani, nu i-au putut invinge. Ce secrete ascund acesti oameni? Ce secrete pot fi mai mari decat insusi aurul pe care-l scot?! Ce-mi ascund mie? E posibil sa-mi fii intins o cursa? Oare regele din Buda stie ce-i aicea? La aceasta intrebare curand va primi un raspuns pe care, daca l-ar fii stiut regele, sigur nu i-ar fi placut. Ne aflam in anul 1239, imediat dupa invazia cumanilor si el, Magistrul, era cel care trebuie sa rezolve problemele de siguranta ale cetatii. Care sunt ele? Somnului i se facu mila de el si-l rapi din paienjenisul gandurilor nedezlegate. Prezentarea la Sfatul Mosilor, Cnez si Jude a avut darul sa-i risipeasca, cel putin in parte, banuielile si in primul rand faptul ca ei nu sunt oameni de rea credinta pentru rege, dimpotriva, ei se declara supusii lui. La fel si cnezul Aulu, care era, de ce sa nu recunoastem, un barbat frumos si, dupa cum ii mergea vorba, si un luptator neintrecut. Abil in discutii si inteligent, conducea discutiile cu mult aplomb si voie buna. Avea o maniera aparte de-a pune intrebari si reusea sa-si clarifice toate neclaritatile fara sa-ti dai seama ca tu i-ai pus la dispozitie datele care-i erau necesare. A povestit si cu “Mosii” si cu Judele si toti, prin ceea ce spuneau, erau in consonanta cu cnezul Aulu, de parca citeau pe hartie unul si acelasi lucru. Erau interlocutori placuti si te simteai bine in preajma lor, in atentia lor.