Uimirea lui consta si in faptul ca la un asemenea tip de petrecere se participa numai in urma unor lupte sau nu cu multa vreme in urma, razboaie, ceea ce era cu totul altceva, cand se juca deasupra celor pe care i-ai decimat. Kondrad se gandea cu stupoare ca, de fapt, de cand a jurat pe spada si cruce, el n-a mai intalnit petreceri pasnice. Nostalgia vremurilor apuse? Uimirea lui se continua si la gustarea mancarurilor. Nu putea spune cat de mult s-a intrecut pe sine Craciun Dan oferindu-i acele bucate alese: pastrama de oaie, de porc, carne de vanat preparata cu ierburi din partea locului, bauturi de toate felurile, pe unele vazandu-le pentru prima data, dar si o atentie deosebita fata de musafiri, totul l-a miscat adanc. La iesire, Kondrad a observat ca era ceva buluceala. L-a intrebat pe Dan despre ce-i vorba. Acesta a ras asa de sincer, ca nu si-a putut imagina de ce o temere a lui (teutonii erau certareti la betie) este minimalizata de rasul lui Dan. Dan se ridica, ii dadu mana si se indrepta spre iesire fara sa-si ia spada cu el. Langa usa de la iesire s-au oprit si priveau. Poarta era marginita de doua putini. Intr-una din ele era zeama de varza, “moare”, in cealalta era jintita. Buluceala care l-a alarmat pe Kondrad era lupta celor care s-au “tratat” cu prea mult vin alb sau rosu si care se luptau acum sa ajunga la putinele de “dregere”. Cei care nu aveau aceste probleme, au inceput dansul, cu pas marunt, repezit, cu chiuituri. Nici musafirii nu s-au lasat mai prejos, asa ca pana la ivirea zorilor, cu totii erau prieteni la catarama, propunandu-si ca “altadata sa o faca si mai lata”, sa se viziteze, sa nu se uite, sa se intalneasca. In aceasta atmosfera i-a gasit dimineata, cand Kondrad a dat ordinul de plecare. Cum multi n-au dormit deloc, se tranteau in carute si adormeau pe loc. Kondrad si Kunigunda s-au retras spre crucea noptii in odaile lor, sa se odihneasca.
-A fost placut. Nu fastuos, dar prietenos.
-Da, a fost neasteptat de placut, de reconfortant. Nu mi-am imaginat niciodata de ce-i capabil Craciun Dan in timp de pace. Si-a dat toata silinta sa ne simtim bine. Mi-au placut si oamenii, de aceea gandul ma duce la cei din R… Oare si ei se aseamana cu oamenii lui Craciun? Oameni din R… cate unu, doi am mai intalnit si in drumurile mele. Acei pe care i-am intalnit intrau greu in vorba, erau suspiciosi, nu prea vorbareti si nici nu se dadeau in vant sa-si faca prieteni.Unii ii taxau de barbari, alti-i considerau redusi la minte. Parerea ce mi-am facut-o este alta. Eu cred ca sunt sireti si iuti la minte. Persoanele pe care ei ii considera ca nu-s interesanti, nu-i iau in consideratie, persoanele care au un nivel de prezentare a lucrurilor inteligent, care reusesc sa le “deblocheze” modul lor de-a vorbi ‘in doi peri” se bucurau din partea lor de-o consideratie deosebita, ii pretuiesc si stiu sa-si arate pretuirea lor. Aceasta-i parerea mea si e formata dupa un numar mic de oameni din R… pe care eu i-am cunoscut. Adevarata mea neliniste-i alta “Cetatea noastra din R…” ca vad ca ma obisnuiesc si cu terminologia, prin aceasta cetate au “trecut” multe neamuri, dar stapani, de-a o fi stapanit, de-a ramane stapani, nimeni n-a putut realiza acest lucru. Cum de s-au putut descurca, de-au ramas de fiecare data liberi? Asta cred eu ca-i intrebarea la care trebuie sa raspund.
– Bine, dar se bucura de protectia Regelui Ungariei, interveni Kunigunda.
– Adevarat, dar tot atat de adevarat este ca Regele-i la Buda si ei sunt aici. Ei au ramas stapanii minelor si ai cuptoarelor de topit aurul. Fac ce vor cu el. il pot vinde unde doresc. Protectia regala pentru ei este un adevarat castig.