Astfel, una dintre cele mai fericite zile a crestinatatii pentru ei a devenit ziua fara de speranta. Pe doua sanii trase de boi, cu canace negre in coarne, cu bocitoare si suflete impietrite, cu ecoul plansetelor sfarsite in imposibila intoarcere, ortacii isi conduceau fostii tovarasi, nu colindand, ci murmurand Imnul minerilor in ajun de Craciun.
-Doamne, ce poveste groaznica!…
-Ai dreptate! zise Andrei. Dupa ce am facut puscaria, am platit, pana mai zilele trecute, pensie…pentru copiii ortacilor. Dar faptul ca au murit, din vina mea…nici azi, cugetul meu nu-i linistit…Si au trecut ceva ani de atunci. Numai pentru faptul ca m-am dus la una, nesatisfacuta. M-am crezut si eu mai barbat. De atunci nu mai sunt miner.
– Nu ti-a fost usor nici tie. nu…hm…
-Asta asa-i… cum zici tu! Dar noi, nici acum nu tragem spre casa?
-Mai, Andrei, de cate ori sa-ti spun ca prietenul meu are nevoie sa se consulte cu tine! Hai pana la el, ne vedem si dupa aceea plecam.
-E tare tarziu, de fapt e devreme…Mai bine ne intalnim alta data.
-Stii ce? Stai, ca-l intreb.
Ramas singur, Andrei saluta invitatii, care deja se dispersau, cand aparu prietenul sau:
-Ei bine, maine dupa amiaza ne asteapta,
-Atunci putem merge si noi catre casa.
-Da, plecam. La revedere la toata lumea!…si au iesit. Pe drum povestind de una, de alta, lui Andrei “ii sari mustarul”:
-Nu stiu ce-i cu tine astazi, il apostrofa Andrei, dar esti aproape ca prima femeie pe care am cunoscut-o…
– Cum? Ce spui? Care femeie? Cum era?
– De fapt n-a fost cea mai fericita experienta, dar daca ai devenit curios, atat de curios, iti spun. Tu meriti sa stii. De fapt n-as vrea s-o lungesc, dar nu stiu cum se intampla…De cate ori ma intalneam cu ea, de fapt de cate ori doream sa ma intalnesc cu ea, neaparat trebuia sa fiu pregatit. Nu doresc sa spun ca si alti barbati, cand se intalnesc cu o femeie, n-ar face pregatiri. Fiecare le stie pe-ale lui, dar pregatirile pentru intalnirea cu ea erau deosebite si lungi. Ma crezi ori nu, dar incepeau cu functionalitatea apartamentului si tineau pana la pregatirile psihologice de care aveam mare nevoie. In apartament instalatiile trebuiau sa fie ireprosabile, zugravit, geamurile, usile, sa se inchida bine si silentios. Ce s-o mai lungesc, la fel cum ai primi o mireasa. Urmau, evident, aranjarea hainelor, le mai scoteam la aerisit, uneori regretam ca nu mi-am putut permite si altele. Aparitia ei imi manca toate economiile si resursele. Poate te umfla rasul, dar la mancare avea pretentii deosebit de …aparte. Cat timp imi statea pe cap, cu ea nu puteai manca o stevie, spanac, o salata, feri Doamne! Numai jambon, carne uscata, carnati, sunca…ce mai, numai scumpeturi si hrana “solida”. Mai avea si alte metehne. Cu ea nu-ti puteai permite sa umbli imbracat mai lejer…sau asa cum se vede in filmele americane, ca dorm in pielea goala. De neimaginat…Era imposibil. Erai gata, numai daca-i faceai propunerea, iti facea viata un calvar. Sa fii indraznit sa ies din casa imbracat asa cum voiam eu, era de neconceput.