Intrucat apa de baut se gasea numai “la masa”, fiecare echipa venea, in timpul schimbului, sa ia apa sau vreun sfredel. Cu aceasta ocazie mai schimbau cateva impresii cu fiecare. Mancand, si-a adus aminte ca nu a semnat fisa de consum, de explozibil a lui Stet si nici dupa apa nu a vazut pe nimeni de la ei sa vina. Ii trecuse pofta de mancare. Trimise lacatusul sa vada ce-i la inaintarea lui Stet. Lacatusul ii gasi pe cei doi pe jos, masina mergea, o lasa asa si “se inhama” sa-i traga dupa el. Dupa 20 de metri cade si el… Cam in acelasi moment este trimis si vagonetarul spre front. Nici acesta nu se mai intoarce. Maistrul fuge la prima echipa, ia oamenii de acolo si se apropie de front, isi da seama ca nu este aer si mai sunt si gaze, nu reuseste sa recunoasca ce fel de gaze sunt, uda batista, o pune la nas si inainteaza. Un om este lasat cam la distanta de 200 de metri de front cu sarcina ca, daca va fi strigat, sa mearga dupa ajutoare. El a plecat cu minerul, i-au gasit, s-au intors, au adus vreo 2 vagoane si platforma, i-au incarcat si i-au coborat prin put si apoi afara. Lacatusul si vagonetarul si-au revenit…Stet si cu Alexandru nu… Compresoristul Bot, cu ajutorul sau Nelu au pornit la ora 23 compresoarele “Timpuri noi” si “Lang”-ul. Vazand ca cererea de aer este mica, au oprit compresorul “Timpuri noi”, ramanand sa functioneze numai compresorul “Lang”. Bot a verificat personal uleiul, manometrele, a ascultat supapele, a completat registrul de tura, a insistat cu curatenia, a evacuat acumularile de lichide din instalatiile de aer comprimat. Se cam plictisea. De fapt, experienta lui ii spunea ca daca la o ora si jumatate de la inceperea schimbului nu se consuma aer comprimat, mai tarziu consumul va fi foarte mic, nefiind nevoie de mai mult. Cine are de gaurit, acela incepe devreme, ca sa termine repede. Asa ca, daca ar opri si celalalt compresor tot nu ar fi necaz, dar daca s-a hotarat sa se faca schimb, atunci este necesar si aerul comprimat. Gandul lui Bot era la Evi. El, neinsurat fiind, cu butinarii astia care-si cam “neglijau” consoartele, il mai “ajuta” si el pe cate unu…S-a dus aseara la Evi, dar i-a venit o prietena si n-a putut sta, lumea barfeste…
In ajun, Evi l-a chemat la ea si uite, Domnule, ca iar i s-a pus de-un schimb, ca intotdeauna, primii sacrificati, tot cei neinsurati si tot pe noapte. Unul ca el, neinsurat, trebuie sa-si caute o prietena, o tovarasa, pe cand cei insurati intind mana si-o au. Dar poti sa zici ceva? Cui sa-i spui? Cine te ia in seama? Cine ia in serios aceasta problema? Mai e mult pana va fi dreptate… De nu se duce la Evi, ea va crede ca si-a batut joc de dansa si atunci… Daca totusi se duce, ca ea nu stie ca e in schimb? Ce ar fi sa traga totusi o fuga pana la ea? asa, o ora, doua…precis c-ar fi inapoi, n-ar mai stii nimeni, nimic…In “Galeria Noua”, in afara de el si de ajutorul lui, Nelu, nu mai era nimeni. Daca totusi se intampla ceva? Nelu e mai mult un copil!…Ce sa se intample, domnule?!…Lucrez aici de atata timp si nu s-a intamplat niciodata nimic. Nimic nu s-a petrecut in acesti ani… Bot se mai uita odata prin hala, iese putin pe poarta ei, se retrage unde crede ca poate fi si auzit. Ii face semn ajutorului sa-l urmeze si cand crede ca se poate face inteles:
– Nelule! Tu stii unde stau eu?
– Da!