După cum am inserat în vechiul “proces verbal”, că despre procese verbale pe care le citesc, am mai scris, scopul lui era să vă anunţ şedinţa de astăzi a cenaclului, care din nou se va desfăşura sub binecunoscuta severitate a Domnului Preşedinte al acestui Club. Se ştie că după ce se întoarce şeful de la băi, are forţe proaspete şi precis că ne-a mai aflat încă o treabă în plus, pe lângă puţinele pe care le aveam, înainte de-a pleca Domnia Sa la băi. (Ştiţi că a văzut avionul lui Gheorghiu Dej şi i-a făcut o epigramă. Se pare că avionului nu i-a plăcut deoarece nu i-a dat replică) Asta ca asta, dar a aflat că am profitat de lipsa lui şi am săbătorit-o pe Aurelia, aşa cum se cuvine, ba parcă am şi cântat:”Mulţi ani trăiască” moment în care sala cenaclului instantaneu s-a întunecat. Uitându-ne pe geamuri, am observat că membrii “Cercului ezoteric”, care ocupă sala cenaclului după plecarea noastră, s-au bulucit la geamuri să vadă ce fel de epigrame scriu aceia care ţipă “Mulţi ani trăiască”, când de fapt în repertoriu era scris:”Aşa beau oamenii buni” . A trecut şi aceasta dar “undele” se propagă….
Ca niciodată toţi membrii canaclului au sosit la fix. Ne-am luat locurile de epigramişti (sâmbăta când venim la cenaclul scriitorilor avem alte locuri) şi recapitulam “truda întelectuală” cu care ne-am prezentat astăzi. Tema era generoasă pentru unii: “ESTIVALĂ”. Ca să facem o paranteză, aproape toţi membrii cenaclului sunt dascăli şi vă spun sincer că unii dintre ei nu-şi fac tot timpul temele, cu toate acestea, fiecare ne făceam că recităm, că facem exerciţii de dicţie şi parcă mai ştergeam şi câte o virgulă inexistentă. Venea şeful şi trebuia să se vadă, în momentul în care “v-a pica”, cât suntem de conştiincioşi. În alte zile începutul de şedinţă seamănă cu “corul gâştelor”. Astăzi eram gravi, serioşi şi chiar ţoalele de pe noi erau mai bine puse. Au trecut 10 minute şi şeful încă n-a apărut. Domnişoara prof. Hendrea încerca să ne spună ceva, noi ceilalţi în cor:”Lăsaţi domnişoară nu ne spuneţi până nu vine domnul Şiman”. Am mai vorbit ceva de vreme, dar nu mult că a început să plouă. Doamna Găinariu şi-a adus un nepot care o “prepara” pentru “crosul tineretului” bănuiesc, altfel ce rost avea să fugă tot timpul după el. Copilul s-a plictisit şi a început să ţipe :”Nu mai vreau”. De fapt avea dreptate. Micuţul avea de toate, un tanc, ceva cosmonauţi, fel de fel de mâncăruri, auzându-se într-un mod plăcut ronţăitul lor de către băieţaşul sănătos. Noroc cu ploaia că piciul şi-a adus aminte că n-a făcut pipi şi i-a trebuit, repede, repede. Au mai trecut câteva minute, Domnul Ing. Micle citea un articol al Domnului ing. Bud Nistor care a fost publicat în “Revista pădurii”. Domnul prof. Filip cu un ton scăzut cerea celor care încă nu şi-au adus materialele spre publicare în revistă, să le aducă odată. De fapt el era cu mapa viitoarei reviste pe masă, pentru a o prezenta şefului, care în acel moment păşea maiestuos cele şase scări ale Cenaclului Scriitorilor şi epigramiştilor din Baia Mare. Noi cu dezinvoltură, parcă am renunţat la zecile de ani, am sărit pe el. L-am pupat felicitat, bătut pe umeri, dar nu-mi amintesc cine i-a răvăşit frizura că-i stătea ca unui adevărat “panchist” . Cu un oftat prelung, ne-am ocupat locurile. Şefu-i şef.: “să trecem la treabă”, trecuseră 18 minute. Adio sfertului academic.
Prima dată, şeful nostru prof. Şiman Ioan, ne-a citit solicitările revistelor şi ale epigramiştilor din ţară (sunt peste zece), apoi ale revistei “Uniunii Epigramiştilor din România” care este fanionul celorlalte şi evident că, în timpul ce a mai rămas, ŞEFUL ne-a citit rodul muncii sale în perioada în care-şi cota de sănătate, în staţiunea Buziaş. Nu vă vine a crede, erau taman 33 de epigrame (cred că acest număr are ceva cu acel număr care trebuie să i-l spui medicului. N-am înţeles niciodată ce dragoste poartă medicii numărului acesta. Un lingvist da – alfabetul curat- vorba lui Nea Pruteanu, atâtea litere are. Pe mine când m-a pus medicul prima dată să spun 33, eram mai tânăr, dormean numai anumite nopţi, şi cum nu se prea găseau bomboane, mai sugeam câte-o bere….două. Mai şi fumam şi dacă m-am dus la doctor, fiindu-mi mai rău ca la Fratele Săndel, că aveam impresia că numai atâtea zile mai am… ca să mă trezesc.
Şi uite aşa, se pare că aceasta a fost pedeapsa ce ne-a dat-o, că ne-a citit cele 24 de file ale “Caietului de Băi”. Nu vă miraţi c-a mai apărut o cifră, Domnul Şiman este prof de matematică.
După excursul Domnului Şiman ne-a permis şi celorlalţi să ne citim producţiile. Doamna Găinariu a fost mai prolifică, dar a trebuit să mărească viteza la citit, deoarece copilul iar se grăbea undeva. Cum nimeni “nu mişca nimic”, Domnul Micle a rostit următoarea replică:”Oameni buni, parcă sunteţi de piatră. Nu zice nimeni nimic, nu râde nimeni, nimeni n-are nimic de retuşat sau reparat. Daţi-vă silinţa Domnilor”. Sperăm să nu fim loviţi şi astăzi de o asemenea indiferenţă. Dar nu se ştie niciodată. Eu aş fi zis câte ceva la epigramele care s-au
citit, dar erau atât de bune şi atât de bine au reprezentat colegii litoralul, că pur şi simplu m-am visat acolo. Şi în vise îşi aranjează fiecare desenele ce-i plac, şi de regulă pe acelea la care este sigur că nu va ajunge niciodată . Cum să fac eu epigrame…pe litoral. Sincer să vă spun mi-a fost ruşine şi nici nu aş fi dorit să greşesc. Dacă bine-mi aduc aminte, n-am văzut marea din ’76, că banii, mare ciudăţenie, niciodată nu cresc. Şi cum îmi era teamă ca acolo să nu se fi schimbat ceva, m-am decis să scriu şi eu o epigramă… cu pubele. De acestea-i plină Baia Mare. Cineva şi-a adus aminte că Domnişoara prof. Hendrea dorea să ne spună ceva. Şi uitaţi-ne aici pe capul vostru.(spusa doamnei Hendrea era o invitaţie la Grupul Şcolar “Gheorghe Lazăr”) Cu bine şi cu sănătate, de vreţi, şi aveţi chef, râdeţi şi voi pe săturate! Dar încercaţi să apreciaţi ceea ce Cenaclerii “Spinului” v-a adus.