O astfel de întrebare şi-a pus-o fiecare. De fapt, ridicând uneori ochi în SUS ne gândim că, aşa cum toate se schimbă, de ce nu s-ar schimba şi timpul? În iarna anului ’71 sau ’72 “am prins” -23 grade Celsius. Apoi, “un puseu” de zero la unsprezece grade la sfârşitul lui noiembrie sau începutul lui decembrie. Ianuarie s-a dovedit luna cu maximul de precipitaţii şi din ce în ce mai puţin geroasă. Februarie n-a mai coborât sub -12 grade, nici din greşeală. În 1978, prin august “a venit” un ciclon care a pus la pământ întreaga pădure de pe versantul nordic al Gutâiului. Pagube de asemenea amploare n-a mai cunoscut Maramureşul. În 1986, noiembrie 23 au înflorit trandafirii. A fost “anul Cernobâl”, când, după explozia din 27 aprilie, am avut şi puţină şansă. Vântul bătea din Est la Vest, norul radioactiv ajungând mai repede în Anglia decât la noi. Pe 28 noaptea, a plouat bine şi abia pe 29 s-au semnalat radiaţii la noi în ţară. Temperatura întregii Europe era aceiaşi în ori ce ţară care a fost afectată de radiaţii până în 8 iunie 1987. Tot în acel an, ’86, povesteau bătrânii din zona Iaşului că “au semănat păpuşoiul în mustul zăpezii. În toată vara n-a căzut o picătură de ploaie, dar aşa păpuşoi să nu vezi călăreţul de pe cal n-am mai avut”! Porumbul a fost adus din Mexic. Radiaţiile l-au ajutat. Nu l-au ars. S-au raportat culturi de 18-20 mii kg porumb la hectar. Poate că au fost cinci mi. Cert este că armata şi şcolile, în acea toamnă, pe un teren de patru hectare, în faţa F.N.C. ului din Baia Mare, au construit coştee de porumb, atât de mult s-a primit din ţară. Un lucru hazliu, dar şi ciudat; găinile nu mâncau acest mălai. După *86, circa zece ani în zonă nu s-au făcut castraveţii. În această perioadă, s-au înregistrat temperaturile; -!6 grade în decembrie ’86, -18 în februarie ’87. Apoi temperaturile cresc. Avem în 22 februarie ’88 -8 grade, în 16 decembrie ’88 şi în ianuarie ’89 minus 12.grade, în decembrie ’89 -aceiaş temperatură. Se mai înregistrau -13 grade pe 31 ianuarie 1990 şi -14 grade la 1 februarie, -16 grade în decembrie a aceluiaşi an. De remarcat că aceste “minime” ţineau doar o zi. În 1991 oamenii au văzut Dunărea îngheţată. În 19 mai acelaşi an, apele Lăpuşului şi Someşului au ieşit din matcă(nu punem la socoteală inundaţiile din ’70 şi ’75). În 14 iulie-uragan, apoi inundaţii în Moldova. De atunci nu este an să nu avem parte de furtuni pe care altădată nu le-am fi văzut în o sută de ani. Acestea se completează cu grindină şi inundaţii. Un lucru foarte ciudat, vara de câte ori plouă se răceşte mult atmosfera. Practic sunt ploi reci. Abia în acest an au căzut două ploi calde. Unii ar spune că sunt anomalii meteorologice dar, după frecvenţa cu care se succed furtunile, grindina şi inundaţiile se pare că se schimbă clima. Posibil ? De ce nu? Consumul exagerat de oxigen la lansările în spaţiu, “găurile” din stratul de ozon, tăierea pădurilor şi defrişarea junglei amazoniene pot avea un impact incredibil. Se pare că ne îndreptăm spre ceia ce nici nu vreau să mă gândesc. Dacă am putea gândi cum trebuie, cât încă mai e posibil, ne-am mai putea bucura de ce ne-a dat bunul Dumnezeu ! 29. 01. 2001