Datorită acelei spaime, a stresului, a încordării de nedescris, a stării de nelinişte şi teamă, au apărut dezertările şi insubordonarea. Practic, ordinele au ajuns să se dea, cu pistolul în mână.
La alcătuirea componenţei unei gărzii pentru Postul I, nimeni nu mai vroia să-şi asume un asemenea risc. Primul soldat care a fost numit, a refuzat, şi a fost arestat. Urma să fie trimis în faţa Curţii Marţiale. Văzând cum se precipită lucrurile, Petre s-a oferit el să facă pază, în postul unde i-au murit camarazii. Sa gândit că este păcat să mai piardă încă un tovarăş.
– Tu nu eşti la postul patru, îl întreabă locotenentul.
– Da “Să trăiţi”
– Atunci acolo să rămâi, ai înţeles?
– ‘nţăles să trăiţi! Nemaifiind nimic de comentat, Petre se pregătea de intrarea în gardă, la postul la care a primit consemnul.
Împreună cu ceilalţi componenţi ai gărzii, cu caporalul de schimb în faţă, au plecat să-şi ia posturile în primire. Era miezul nopţii. După preluarea postului şi-a consemnului, a făcut un prim rond de recunoaştere a obiectivului. Nimic neobişnuit. Toate erau ca înainte. Se apropia de ciupercă. A trecut şi primul cântat al cocoşilor. Scrutează întunericul, jur împrejur. Nici de această dată nu a sesizat nimic. În sinea lui gândea, cu toate că regulamentul interzice categoric acest lucru, să se ascundă. Să facă în aşa fel că, dacă există un inamic, acesta va veni. Dacă el va fi ascuns, nu va fi observat de acela. El o să-i poată urmări mişcările şi eventual să-i aprecieze intenţiile. Ideea i-a plăcut şi era decis s-o pună în aplicare, dacă n-ar fi observat o mişcare… albă. Pata, sau obiectul ce se zărea, avea dimensiunile unui stat de om. Aşa cum apărea şi venea; puteai spune că era o fantomă. Parcă instantaneu, toate poveştile auzite până acum, cu fantome, i-au trecut prin minte. Fantoma se apropia uşor, aerian, legănându-se. Între ei nu mai era o sută de metri. Încet, uşor dar sigur, fantoma se apropia de el, îl căuta pe el. Şira spinării era un râu de apă rece. Boneta-i stătea pe… păr. Orice încercare de-a o trage pe cap era zadarnică. Au mai rămas cincizeci de metri între ei doi, între fantomă şi Petre de sub “ciupercă”. Subconştientul l-a împins să deblocheze ZB-ul, arma din dotare. Împietrit, Petre privea la drumul înspre el, al fantomei, moment în care aceea a “călcat” pe o piatră, a alunecat puţin, făcând oarecare zgomot. A fost “momentul adevărului”. În nici-o poveste auzită de Petre, în şezători sau în alte împrejurări, fantomele nu “merg” pe pământ, ci deasupra pământului. Zgomotul glonţului “scuipat” de ZB-u a spart liniştea nopţii. Un icnet surd, o bălăbăneală şi fantoma cade jos. Petre a încărcat din nou arma şi a tras un al doilea foc în aer, reîncărcând rapid puşca pentru prevenirea oricăror evenimente.
Caporalul de schimb, împreună cu toată garda, înarmaţi, au sosit în fugă la postul IV. După darea raportului, caporalul de schimb a ridicat cearceaful de pe “fantomă”. Fantoma era comandantul lor de pluton, tânărul locotenent.
În urma acestui eveniment, Petre a fost decorat. La anchetarea acestui caz de către o comisie militară, lui Petre i s-a pus mai mult de formă şi întrebarea: “Înainte de-a trage, ai somat soldat?” Petre a răspuns: “Da să trăiţi!” Am strigat: “De trei ori, STAI, după care am tras. Pe moment nu-au sesizat eroarea ororii. După câteva zile, însoţind caporalul de schimb, un procuror militar şi-a dat seama de eroarea interpretării somaţiei şi asta numai datorită faptului că şi sentinelele, care urma să-l schimbe, a făcut aceeaşi greşeală. În loc să someze cum prevedea regulamentul cu cuvintele: “STAI!… STAI PE LOC!!… STAI CĂ TRAG!!!”, după care se trăgea un foc de avertizare şi numai după acest ultim avertisment, se putea trage în plin.