De când se practică acest obicei, nimeni nu-şi aduce aminte să fi trenat atâta acordare acestui titlu de preţuire, adevărata mândrie a satului lor şi a locuitorilor Băiuţului. Aceştia, acum se aflau în această încurcătură, şi nu puteau sau nu doreau, asumarea unui asemenea risc, în luarea acestei decizii. Ori cum vor proceda, două dintre cele trei fete vor fi nedreptăţite şi pentru ce? Numai pentru că s-au născut “în secunda altuia”.
Dacă decizia trena, se poticnea, holteii tomnateci, care n-au făcut nici războiul nu pierdeau timpul. Ei se înghesuiau seara de seară, la casele viitoarelor “frumuseţi” să le curteze. Concurenţa era aşa de mare că un şugubăţ spunea: “de nu se termină mai repede cu acest “colindat”, părinţii fetelor nu vor câştiga atât cât să aibă cu care să-şi cumpere untură ca să-şi ungă balamale porţilor”. Si la câţi dintre băieţi nu le sălta inima după:
“Frumoasă şi jună,oh, dragă-mi mai eşti!
Eu caut şi caut în ochi-ţi cereşti
Si-n veci nu mă satur si-n veci a-şi căta,
Iubită, dorită , o gura-aşa! (Eminescu)”, numai că “ junele” nu erau una ci trei , şi toate cum bine le-a încondeiat bardul.
Cele două surori îşi aveau casa pe-un pinten de deal. Tatăl lor, domnul Maier, era un om dintr-o bucată, recunoscut ca cel mai tâmplar de mobilă din ţinut, muncea bine, cu tragere în inimă, cu sârg şi plăcere iar satul, ca o recunoaştere unanimă, iar o particularitate băiuţeană, i-au introdus lumina electrică în casă, singurul locuitor al Băiuţului care a beneficiat de această înlesnire în acele timpuri. Acum Maier putea lucra “cât îl vor ţine baierele”,mai ales iarna şi în zilele ploioase când, uneori din cauza nebuloasei era obligat să întrerupă lucrul neputând desluşi semnele făcute pe lemne. Şi dacă i-au dus “lumina”, pe stâlpii de susţinere s-au pus şi becuri, lucruri care conveneau şi curtezanilor, ei fiind văzuţi de departe în “ străduinţele” lor, lucru ce le amplifica bătăile, ritmul inimilor ca şi:
” În clopote e numai pace.
Ciocanul nicicând nu mai tace (probabil al lui Maier)
Ciocanul nici când nu mai tace.
Sinistru clopotelele sună,
Ciocanele mai sfinte sună.
Ciocanele mai sfinte sună.(Emil Isac) Pe uni-i deranja lumina şi chiar zgomotele ce se auzeau pretutindeni, într-un sat de muncitori, alţilor însă le părea rău de situaţia dinainte şi de faptul că n-au ştiut să profite din timp. i-ar fi sugerat Elisabetei să-şi aducă aminte şi să rezolve ceva, ea cu puterea ei când :
“ Făceai semne cu mânuţele tale,
Poate şi luna ai vrut în infinit s-o atingi
Şi cu suflarea ta becul electric ai vrut să-l stingi”.(E. Isac)
Iar ei, dacă se poate sa profite puţin de atmosfera creată, chiar dacă n-o să-i mai vadă “satul” urcând sau coborând de la pretendentele la titlul de frumuseţe.
După ce toată “floarea masculină” a Băiuţului, a urcat şi coborât pintenul de deal unde locuiau cele două fete ale lui Maier, unii, mai făcând şi “mătănii” sau patinând pe şezut dacă poteca era udă sau ninsă, se părea că problema acordării titlului de FRUMUSETA a Băiuţului se simplifică. Una dintre surori, şi-a aflat deja pretendentul, aşa că pentru această onoare a rămas în cursă una dintre surori şi cealaltă fată de la borcut. Cu toate acestea starea de nervozitate, de stres, era în creştere în tot satul.
Pentru fete, aşa cum spuneam era o mare cinste sa fi FRUMUSETA, dar acum nici băieţii nu mai erau aşa uşor căsătorit. S-a creat obiceiul ca nici un băiat să nu se mai căsătorească dacă n-a dansat măcar un dans cu FRUMOASA Băiuţului.
Wednesday, April 01st, 2009 | Scriitor: carti online
Category: iubeste aproapele
Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0.
Both comments and pings are currently closed.