Culmea era că unora “li se lipea de creiere” câte ceva. O asemenea poveste, şi “cunoştinţele” luate dintr-o poveste “aburită” în acele vremuri, i-a schimbat tot cursul vieţii lui Petre.
Schimbarea sentinelelor “bătrâne” cu noii soldaţii şi mai ales la asemenea obiective, era de bănuit că nu convenea multor persoane şi în primul rând vechilor sentinele, care nu erau fitecine. Majoritatea dintre ei erau fii unor şefi şi şefuleţii care, într-o “mobilizare” generală, au scuturat pungile la timp folosindu-se de toate cunoştinţele şi relaţiile, neprecupeţind nimic pentru a nu le trimite fiul la război, pentru a nu fi sacrificat. Un alt impediment era că acei care i-a “scăpat” de război, trebuiau să fie recompensaţi continuu, să le fie menţinută recunoştinţa fiecărui “scăpat” de la război, ştiut fiind că ei au fost aceia care “i-au repartizat” la: paza “rezervelor de stat a armatei”. Din aceste locuri cu mari depozite şi mărfuri variate, li-se făce-au filodorme substanţiale ofiţerilor care „i-au salvat”, cadouri în produse şi articole care au dispărut demult de pe piaţă.
Pe aceste temeiuri, o parte dintre ofiţeri, şi ei cu mari datorii unor alte persoane, s-au gândit la o modalitate de-ai băga în sperieţi pe tinerii recruţi, care dacă nu vor mai putând suporta acest “tratament” al groazei, îşi vor lua lumea în cap, acceptând să plece… ori unde, numai să nu mai fie acolo.
Un plan simplu, real, uşor de pus în practică. Două zile li-s-au făcut instructajul şi modul de efectuare a serviciului de gardă. Precipitarea cu care s-au instruit noile gărzi, modul de execuţie şi operare a serviciului de pază, au avut darul ca în loc să fie instruiţi soldaţii ce urmau a intra în gardă, ei au intrat într-o totală confuzie. Chiar şi ce-au mai învăţat la unitatea de la care au venit, aici s-a transformat totul în abureală. Întrucât erau tot timpul testaţi cu “înţeles soldat” se ruşinau să spună că “nu au priceput nimic”.
“Instruiţi” au intrat în posturile în care au fost repartizaţi. În prima seară, una dintre sentinele, necunoscând că în partea lui dreaptă, a postului său de pază, mai exista încă un post de pază şi-a împuşcat camaradul, crezând că-i infractor. La anchetă s-a constatat că celălalt soldat venea spre el să-şi aprindă o ţigară!
După această nefericită întâmplare, în ziua următoare, în posturile de pază, au găsit două sentinele moarte. După toate probabilităţile de infarct. Foarte posibil din cauza spaimei.
Sentinelele moarte “nu le-au spus” şi care ar fi putut fi spaima care le-a cauzat moartea. Nimeni nu le bănuia măcar.
Postul de sentinelă a lui Petre, postul IV, era la capătul din spre câmp al barăcii cu efecte militare pe care-o păzea. Baraca avea o lungime de 50m.De acolo nu se auzea mare lucru, înspre celelalte posturi, sau la corpul de gardă. Distanţa era foarte mare dar şi datorită faptului că vântul bătea încontinuu. În celălalt capăt al barăcii, la capătul dinspre sat, existau trei posturi de santinelă. Toate acele nenorociri de când a venit Petre aici la posturile acelea s-au întâmplat. Toţi tinerii soldaţi erau îngroziţi. Petre la început gândea că: “dacă cineva ar încerca să-l atace mai, nu se putea deoarece până să ajungă la el, mai erau încă trei posturi”. S-a dovedit că logica lui nu era bună. “Aripile morţii” au trecut deja pe la posturile de care el se considera protejat. Toţi erau îngroziţi. Moartea sentinelelor avea ea cauze diferite, dar era tot MOARTE. Şi în alte perimetre de pază se întâmplau destule nenorociri. Tinerele sentinele mureau pe capete.
Până acuma Petre n-a observat nimic suspect în perimetrul lui de pază. Pe sentinelele care nu mureau noaptea îi durea îngrozitor capul şi majoritatea acuzau vertijuri continue. Era un fenomen datorat extraordinarei concentrări, a atenţiei “impuse” de teama care i-a cuprins pe toţi.