A venit hotărât ca, indiferent cum să câştige bani, bani mulţi şi acum doamna-i deja nemulţumită? Ce motive ar putea avea ?!
Supărat de “ponturile de început” a noii etape ale vieţii lor familiare, coboară jos şi-şi vede “cocoana” în umbrele înserării “clocind” pe lăvicer.
– Ce-mi stai ca o cloşcă? Îţi cădea titlurile dacă luai ceva în mână şi veneai cu noi să vezi apartamentul, să ne bucurăm cu toţii împreună? Cu o voce ciudată, plictisită, impersonală parcă, dacă nu chiar arogantă, i-a răspuns:
– Moi sătura de el de mâine începând. Cuvintele Elisabetei au smuls cu duritate din inima lui Petre bucuria. Prima şi cea mai mare bucurie de când s-a ştiut (să nu uităm că a fost crescut înainte de război, că a fost încorporat, c-a puşcat o “fantomă”, c-a trecut prin foamete, destule necazuri de care n-ai mai dorii să auzi.) Sub imperiul acestei bulversări provocate de Elisabeta, s-a apropiat de ea şi i-a „şters” o palmă peste gură. Elisabeta, pe tonul mai sus descris, imperturbabilă îi spune ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic:
– Trimite copiii de aici! Alungă copiii, omule, nu pricepi! Petre simţi în acel moment un miros ciudat, cald. Observă cu greu în zarea becului din noapte, că pe sub nevastă-sa, era o pată mare ce se întindea pe tot lăvicerul. Nu se deosebea clar culoarea petei, dar mirosul îi confirma temerile.
– Ce-i cu tine Elisabeta?
– Nu ştiu. Poate oboseala, poate să fi pierdut o sarcină. Mi-e rău…
Petru a trimis copiii în altă parte, a acoperit pata de pe lăvicer cu o haină, a luat-o pe Elisabeta în braţe şi a dus-o în apartament. A băgat-o în baie unde, să vezi minune, curgea apa caldă. A spălat-o pe Elisabeta, hainele de pe ea, lăvicerul. Apoi din hainele ce le aveau a făcut un aşternut pe jos. A pus-o să se odihnească şi el a fugit după doctor. Tovarăşul doctor locuia într-un bloc vecin. Mare bucurie pe Petre că n-a trebuit să alerge cât alerga în satul lui până la doctor.
Bucuria a fost şi mai mare când doctorul i-a spus că în afară de medicamentele ce i le dă el, nu are nevoie decât de odihnă. Deci n-o spitalizează. Medicul a plecat fără să-i i-a un leu măcar.
– Tovarăşe Petre, cum şi dumneavoastră aveţi o datorie, datoria noastră este să vă păstrăm sănătoşi, ca să vă puteţi face munca la care sunteţi solicitaţi. Petre foarte încurcat şi în acelaşi timp recunoscător, nu ştia cum să-i mulţumească. Medicul l-a bătut pe umăr, şi i-a salutat: “la bună vedere” şi a plecat. Speriat de boala Elisabetei, emoţionat de gestul medicului, frânt după o asemenea zi, cu drag s-ar fi pus să se odihnească, dacă n-ar fi văzut mutrele flămânde ale copiilor, cărora, abia acum şi-a dat seama că trebuie să le facă mâncare, şi nu numai în această seară, ci şi în zilele viitoare până Elisabeta se va însănătoşii.
Începutul noii vieţi în Petrila, n-a fost deloc plăcut pentru Petre. Ca să spunem aşa, prima problemă era, povestea cu avortul. El nu ştia că Elisabeta-i gravidă. Drept era că nu aceasta era cea mai bună veste, să mai aibă o gură de hrănit, dar nici nu-i cunoşti starea sănătăţi propriei sale soţii. Nu a considerat că acest lucru ar măgulitor pentru ori care bărbat. Pentru el , Elisabeta era totul, reciproca nu este valabilă?
A trecut un timp, destul de îndelungat, până când au început a-i vizita neamurile, fraţii. Unii dintre ei treceau prin nefasta perioadă care i-a împins şi pe ei în Vale. Ar fi dorit şi ei, după atâtea lipsuri să aibă o slujbă. Alţii i-au vizitat doar aşa, să-i mai vadă şi să ştie şi ei ce înseamnă “aranjat”după câte se lăudau ei prin scrisori. Din vorbă în vorbă, careva dintre dânşii a întrebat şi de “sarcina” Elisabetei, care le-a pricinuit necazuri de cum au ajuns în Petrila.