Petre îşi căută sticluţa „lui” cu apa aia băloasă care cică-i oprea tusa şi-şi umectă buzele… atunci când a avut loc accidentul lor, cu ei n-a fost chiar aşa de rău şi ce dezastru s-a dezlănţuit. Acum dacă problemele se prezintă aşa cum zice Turic şi oraşul Petrila poate zbura în aer. E grav. E foarte grav! Îşi căută bocancii şi ieşii din casă. Îi era teamă să stea singur în casă cu tusea lui. S-a pus din nou pe bancă. De aici se vedea pârâul acesta, pârâu care-i aducea aminte de copilăria lui, de singura perioadă a vieţii sale fără gânduri înfundate. Şi-ar fi dorit mult să plece pe fostele lui meleaguri năsăudene, dar nu îndrăznea să-i propună acest lucru nevestei, care probabil în starea în care el se află, dânsa ar putea crede că-i CHEMAREA STRĂBUNILOR, şi dacă îl va categorisi aşa, va primi “statutul” de mort-viu adică cineva de care abia aştepţi să te scapi.
De mult îşi dorea să-şi revadă fraţii, rubedeniile şi cerul Rodnei, sub care a fost zămislit şi care pentru el e unic, mai ales acum când lui, cel mai important capitol din viaţă s-a încheiat. Viaţa activă. Şi-ar dorii să mai schimbe şi el nişte păreri cu oamenii locurilor, ca rubedeniilor sale, să le cunoască şi el necazurile, gândurile, dorinţele, într-un cuvânt: care-i viaţa lor, cât din sufletul lor le-a mai rămas şi pentru cei ce şi-au părăsit meleagurile natale. Cum au rămas acei care au “plecat” în ochii lor, sau şi ei de se vor întoarce vor fi consideraţi ca “aduşi de ape” .Toate acestea sunt banalităţi, pentru ori cine, dar acum pentru Petre erau dorinţe insurmontabile. Poate singurele gânduri, care îl mai scoteau din starea de inutilitate. Acolo poate chiar şi nevastă-sa s-ar putea schimba, poate… şi copiii… Până acum, până a ajuns aşa… nici el nu era interesat de toate câte-s pe lumea aceasta. De fapt nu-l interesa de vieţile particulare ale ortacilor, a familiilor lor… Nu-i plăcea să-şi bage nasul în treburile altora. Nimeni nu poate şti cei în casa fiecăruia, în familiile lor… De ce trebuie să judecăm pe alţii şi… fără dovezi? Sigur că şi el aude multe, vede multe ciudăţenii, dar dacă el nu era în acea situaţie, nu-l afecta, era indiferent. Nu considera importante zvonurile, poveştile despre familia unuia, nevasta altuia faţă de profesia lor, aceste lucruri erau neînsemnate, cu toate că unele dintre aceste zvonuri, poveşti, mergeau până la distrugerea reală a unor familii, la destrăbălarea soţilor. În acest prezent dureros a lui Petre, i-a venit şi lui rândul să asiste la destrămarea propriei sale familii… din interior, el nefiind capabil să facă nimic pentru evitarea acestui neplăcut eveniment.
După explozia de atunci… când şi el a fost afectat, cinzeci de mineri au umplut coşciugele, doar trei au intrat în spital… şi au ieşit… pensionari de boală… doi dintre ei s-au dus… a rămas el singur… singur…
Explozia declanşată atunci, în sectorul lui, a aprins grizuul, atmosfera. Flăcările nu l-au afectat pe el, dar cu toate că respira prin materialul bluzei din care era confecţionată salopeta, aerul era aşa de fierbinte că simţea că i se aprind plămânii. Mucoasele în totalitate i s-au uscat obrintindu-i plămânii. Pentru el, de atunci, respiraţia însăşi necesitând un mare efort, a devenit o mare problemă imediat după ieşirea din spital. Au început complicaţiile: bronhopneumonie cu diferite complicaţii şi infecţii, multe spitalizări şi în final dependenţa de tubul de oxigen.
Explozia a avut loc imediat ce au intrat în mină. Un tânăr electrician a fost invitat la o nuntă. Din localitatea unde avea loc nunta, un exista nici-o posibilitatea să poată ajunge la prima oră în schimb. Alimentarea cu energie electrică a minei, se întrerupea pe perioada cât nu erau schimburi în mină. Întrerupătoarele automate nu se pot cupla singure. Electricianul despre care vorbim şi care a mers la nunta aceia, a considerat că de cumva întârzie, să blocheze întrerupătorul automat, ca ortacii care vor veni la lucru să aibă curent.