În această atmosferă, cele mai animate momente petrecute de aceşti oameni, erau sărbătorile, când spre bucuria tuturor participa întregul sat. Dintre sărbătorile de peste an, cele mai frumoase, erau: Crăciunul şi Ziua Minerului. Dacă la Crăciun există datini şi obiceiuri care adună familiile în jurul bradului, Slăvind pe Mântuitorul şi împărţind rodul şi agoniseala în bună dispunere în familie şi cu prietenii, Crăciunul aici, fiind considerat cel mai frumos ca oriunde în altă parte, şi se face această afirmaţie datorită faptului că nimeni nu-şi aduce aminte, ca să fii venit Crăciunul şi să nu fie zăpadă. După ajunul de Crăciun, în prima zi a Crăciunului, aici, poate-i singurul loc din ţară unde nu se face bal în această zi, întrucât tot tineretul, spre seară, se duc să se de-a cu rodlii (sanie de 2 persoane pe care se stă în şezut) sau cu lenchelul (la acele rodlii i se pune cârmă). Acest tip de sanie este specific pentru Băiuţ şi Cavnic. Săniatul începe după amiaza şi ţine până după miezul nopţii.
Ziua Minerului, este considerată o altă zvâcnire a veseliei satului, de această dată, pe Dealul Telep, unicul loc drept din Băiuţ unde încap mai mult de o sută de oameni împreună(exceptând Tocila). În acest loc s-a construit şi un restaurant care evident că nu putea să fie ca altele din alte părţi de ţară. Originalitatea lui consta în faptul că avea două camere de servire. În prima cameră, camera din faţă, erau locurile de servire a clientelei în haine de lucru. Odaia din spate era rezervată musafirilor şi oamenilor “în ţinută”. Dacă, cum am spus, Crăciunul era cea mai friguroasă zi din an, Ziua Minerului era cea mai călduroasă zi. Poate acestea erau şi criteriile sărbătorilor aici. De Ziua Minerului lângă restaurant se construia o estacadă, unde veşnic însoţitoarea fanfară, se producea şi ea ca o prezenţă incontestabilă şi omniprezentă în toate ipostazele ciclului vieţii băiuţenilor, devenind parte intrinsecă a vieţii lor. Prin repertoriul prezentat şi prin onorarea cu prezenţa fizică, fanfara era un dintre componentele culturale majore ale Băiuţului, dând o notă maiestoasă tuturor manifestărilor săteşti, impunând sătenilor un comportament sobru, elegant chiar.
În această localitate cu asemenea preocupări şi cu acest mod de viaţă, vis-a-vis de munca în mină la scosul aurului la suprafaţă, oameni erau dornici de schimbări, de inedit, fiind foarte receptivi şi interesaţi de asemenea de situaţii. Dacă ele, schimbările, nu erau aduse din altă parte, băiuţenii îşi „modelau” obiceiurile, după dorinţele şi necesităţile lor.