Acum după această deschidere a ta, a sufletului tău din această seară, m-a făcut să mă simt umilită şi ruşinată în sinea mea, de ce eu n-am fost capabilă să-ţi dezvălui gândurile mele, vis-à-vis de ale tale?
– Ai dorit tu să faci acest lucru?Doamne măcar de intuiam, să mai fi aşteptat puţin . Acum nu mai doreşti să mi-te destăinui?
– Mai doresc şi acuma, de ce nu, dar sunt sigură că destăinuirea mea nu va mai avea aceiaşi valoare, şi nici greutate pe care le poartă.
– Te rog totuşi spune-mi…
– Tot ce-mi doream să-ţi spun se rezumă la simplul fapt că eu nu te merit…
– Elisabeta cum poţi să gândeşti aşa, o întrerupe Iosif. Este o mare exagerare!
– Nu-i nici-o exagerare. Eu am o şcoală comercială, tu eşti licenţiat. Drumurile noastre s-or intersecta dor cu rodlii.
– Asemenea fel de „prietenie” ţi-am oferit eu? Dacă vorbeşti aşa, înseamnă că pe tine nu te atrage nimic la mine.! Că eu n-am avut niciodată credit la sentimentele tale!
– Iosif, nu are nici-un rost să ne ascundem, sau să ne facem că n-am observat. Studiile mele pe lângă ale tale, pe mine mă fac un… nimic. Doream să-ţi încă să-ţi mai spun că eşti omul cel mai bun din lume pe care eu l-am cunoscut. Altfel spus, eu n-am mai întâlnit o altă persoană atât de cumsecade şi deosebită cum eşti tu. De aici am ajuns la concluzia că eu nu te merit. Şi acest lucru astăzi mi l-ai demonstrat încă odată. Tot tu ai fost mai sincer cu mine, şi ai reuşit prin această conversaţie, să mă convingi definitiv, că eu într-adevăr nu te merit. Nu am fost la înălţimea sentimentelor tale.
_ Erjike, nu te supăra, dar cred că eu nu am reuşit să mă fac înţeles de tine. Nu am avut şi nu am nimic mai scump pe lume, înafara de tine. Ţin la tine ca la ochii din cap. NU ştiu cât tu ţii la mine, sau dacă ti-s drag, dar eu te iubesc nespus de mult. Nu ti-aşi fi făcut această declaraţie de n-ar fi fost adevărat ceea ce ţi-am spus, şi mai ales am făcut acest lucru datorită faptului că ne despărţim. De aici mi-a venit acest curaj şi de aceea am îndrăznit să-ţi spun că te iubesc. Vorbele ce ţi –le-am spus de faţă cu ai tăi, n-au fost din cauză că dorinţa mea este de a mă despărţi sau de a-ţi juca teatru. Dimpotrivă îţi repet încăodată că te iubesc foarte mult. Văzând cum merg lucrurile am considerat că tu ai nevoie de oricare timp de gândire, de limpezire în linişte a sentimentelor tale, de sedimentarea lor. De aceea am crezut că îi mai corect şi pentru tine, dar şi pentru mine să facem o pauză în relaţia noastră, cu speranţa în Dumnezeu care va avea grijă să nu dureze prea mult această pauză, după care să mi-te dea mie pentru totdeauna. Acum fiindcă cunoşti acest lucru, că te iubesc, şi să fi sigură că eşti în inima mea, plec liniştit, aşteptând ziua în care Dumnezeu îţi va da putere şi suflet să-mi reîntorci dragostea. La despărţire îţi urez ca : „Dumnezeu să-ţi dea numai bine şi fericire şi gânduri curate iubita mea”.
– La bună vedere. Iosif a coborât în vale , iar Elisabeta a intrat în casă. S-a schimbat şi mută s-a dus la culcare mustrându-se în gând că, poate cu acest om bun s-a purtat mai orgolioasă decât ar fi meritat. Somnul nu se lipea de ea. Căutând să facă o retrospectivă a faptelor derulate între ei, a tot ce s-a făcut şi petrecut între ei, nu –şi dădea seama unde ar fi putut fi veriga mai slabă sau unde ar fi putut greşi, deoarece Iosif “vedea clar” că situaţia între ei se deteriora. Poate, îşi imputa Elisabeta, să fi colaborat mai mult la discuţiile dintre ceilalţi doi curtezani. Era şi de înţeles. Ei povesteau de regulă lucruri care-ţi “cereau” participarea, pe când vorbea Iosif, nu numai tineretul, chiar şi Maier se oprea să-i asculte spusele.