PROSTUL

Ca să tacă are-un rost:
Dă impresia că-i prost;
De vorbeşte în efluviu,
Risipeşte orice dubiu.

ROSTUL PROSTULUI

Şi acela care-i prost
Are-n lumea-aceasta-un rost:
Să arate singurel
Că sunt proşti mai mari ca el.

PROSTUL ÎNGÂMFAT
La un prost, o ştim prea bine,
Ingâmfarea are-un rol:
Ca să fie plin de sine,
Ca butoiul gol.

MAMA PROŞTILOR

Cei cu căpăţâna vidă
Demografic, au un spor,
C-au noroc cu mama lor:
Totdeauna e gravidă!

PROSTIA ŞI FUDULIA

Nu ştiu cum de fudulia
Se-nsoţeşte cu prostia,
Rost prostiei nu-i găseşti,
Fudulia… o găteşti!

ŞMECHERUL

“Prostia şi domnia se plăteşte”,
Dar, el, această lege-o ocoleşte
Şi face ca prostia să slujească Domniei,
sigur, fară s-o plătească!

PROSTIA

Ar avea imens succes
Şi-ar aduce un pogres,
Devenind rentabilă,
De-ar fi impozabilă.

INCULTUL ÎNGÂMFAT

Are-o mult prea mare vină
Că se crede elevat,
Ştie-o limbă chiar străină,
Româneşte, dar… stricat.

SNOBUL

Unul care este snob
Nu e al românei rob,
Zice despre fosa septică
Nonşalant, că-i sceptică!

Mircea Micle

LIPSA UMORULUI
Dacă nu ar exista umorul, bătrâneţea cea morocănoasă ar începe încă din adolescenţă.