Pentru concursul anual am reţinut următoarele epigrame:

Mioritică

La români eu văd, se poate,

Şi în lume-i unic caz,

Dacă cui pe cui se scoate,

Facem haz şi de necaz!

Ca ardelean

Cu maturitate,

Cuget bine şi vă spun:

Cui pe cui se scoate,

Dacă n-ai un “cleşte” bun!

Intrebare

Analist modest,

Mă gândesc, se poate,

“Cui pe cui se scoate”,

Dar şi “CUI PRODEST”?!

Gh. Constantinescu, Braşov

Soluţie

Tare pârnăiaşul Nae,

Incântat de gestul lui,

Ca să iasă din pârnae

Şi-a înfipt în cap un cui.

Perseverenţă de demnitar

Contestaţi mereu de gloată,

Ţin ca vita de proţap,

Mulţi ar vrea din post să-i scoată,

Dar sunt prea… bătuţi în cap.

Lupta pentru putere

Un partid, mizând că “poate”,

Se înfige – ca un cui,

Vine ait partid şi-l scoale

Şi se vâră-n locul lui.

Constantin Cristian, Galaţi

Cheful

Când bea, i-e rău, cum să vă spui,

El zace-o zi sau două, poate,

Şi-ar pune omul “pofta-n cui”,

Dar “cuiul, (vai), pe cui se scoate”!

Unuia care se droghează

Clar motiva, cu minte trează,

In unul dintre monologuri,

Că permanent el se droghează,

Doar, doar va mai uita de droguri.

Pecetea răului

Trecătoare-n lume-s toate,

Dar în sinea mea îngân:

Chiar de “cui pe cui se scoate”,

Dar amprentele-i rămân!

Vasile Larco, Iaşi

Cugetare

Stă vecinul şi socoate

Lângă-un păhărel de prune:

Dacă cui pe cui se scoate,

Cleştele la ce sunt bune?

Cui pe cui se scoate

La masă, cu-o sticluţă-n mână,

Turna de zor în ritm acerb…

– Ce faci, Costele, cu-a bătrână!

– Nimic, verific un proverb!