Recurs permanent la mine şi la minerit
( Toma G. Rocneanu-“Suflete-n derivă”)

Ori care ar fi temele declarate pe care şi le propune în cărţile sale, Toma G. Rocneanu, la sfîrşitul lecturii lor constaţi că în principal, sau indirect, tot despre mine şi mineri este vorba, domeniu în care a crescut, a lucrat şi ale căror secrete le-a cunoscut nemijlocit. Desigur că în funcţie de context, referirea la mine, mineri şi minerit este, uneori, numai sugerată, alteori intercalată între temele principale pe care îşi propune a le trata, iar cel mai adesea aceasta ocupă partea centrală a scriiturii. Deşi nu i se cunoaşte prea bine trecutul cultural înainte de 1993, cînd îi apărea prima sa carte-“Destine conjugate”-, în toate cele zece volume de proză publicate de autor până în prezent, observaţia de mai sus este vala bilă chiar dacă titlurile acestora, bine alese, spun cu totul altceva. Căci, întradevăr, numele volumelor sale de proză:”Destine Conjugate”, “Tânjind după soare”, “Toduţ”, “Prietenul meu Andrei”, “Gazeta de suflet”, “Iubirile Elisabetei”, “La porţile Iubirii”, “Usite la subsol”, “Născuţi în timpul altora”, şi “Suflete-n derivă” sunt atractive şi interesante şi ele lasă a se întrevedea că toate au, ca un fir al Ariadnei, ceva comun. Dar referirile la tema care îl obsedează pe autor nu sunt făcute, liniar şi la obiect, ci în contextul dezvoltării acesteia, al existenţei de fiecare zi a oamenilor locului, integrînd viaţa celor din mine în viaţa cea de toate zilele a societăţii în care minerii coabitează şi racordându-se la toate componentele existenţiale ale contigentului. Acest mod de a conduce tramele creaţiilor sale îi permite autorului să abordeze principalele aspecte din traiul cotidian civic ori din cel profesional, viaţa şi moartea, bucurii şi tristeţi, obiceiuri şi datini, credinţe şi erescuri, iubire şi ură, speranţe şi deziluzii, împliniri şi eşecuri etc. Şi ca o calitate deosebită şi evidentă pe care Toma G. Rocneanu o are este acea de a şti să creeze epic. La el totul se povesteşte, de obicei la trecut şi la prezent, efectuând incursiuni în multe aspecte social-economice, istorice, politice, culturale etc., reuşind astfel să facă verosimile acţiunile prozelor sale.Dacă ar stăpâni la fel de bine şi regulile aride ale scrisului, dacă topica frazei nu ar fi mereu în suferinţă, scrisul lui ar căpăta noi valenţe. Poate pentru neâmplinirile enunţate mai sus o parte din vină o poartă şi cei care-i lecturează şi-i îngrijesc prozele publicate. Ori cum strădania autorului de a realiza fresce ale vieţii din nordul ţării, de ieri şi de azi, este meritorie. Dacă cineva ar scrie o istorie completă a mineritului de aici, a vieţii social-culturale, economice, a obiceiurilor şi a tradiţiilor ar găsi o bună parte din acestea în scrierile autorului comentat.
Recenta carte pe care Toma G. Rocneanu a publicat-o (lansată la 6 februarie 2004) la Editura Risoprint din Cluj-Napoca confirmă întocmai aserţiunile de mai sus. Aceasta este o lucrare de mare acurateţă-s-ar putea asemui unui roman sau unui volum de proză scurtă-, în care autorul, cu ironie şi sarcasm disimulate, reflectă, ca într-o uriaşă oglindă, printre altele, circumstanţele social-economice şi politice din ultima jumătate de veac de aici, cu toate constrângerile, lipsurile, nedreptăţile, ororile şi crimele făcute de un regim inuman, autodeclarat, cu cinism, în ciuda evidenţei, progresist, drept şi echitabil. Totul însă- nu se putea altfel-brodat pe fundalul minelor şi al mineritului. În capitolul de început, într-o discuţie cu un pretins scriitor arogant şi preţios, autorul întreabă şi se întreabă, la un moment dat, dacă cineva care n-a cunoscut nemijlocit mina şi viaţa celor ce lucrează acolo ar fi capabil să scrie o carte adevărată cu acest subiect. Răspunsul negativ, desigur, îl dă argumentat tot autorul.
După ce este prezentat specificul Băii Mari, cu multe detalii despre viaţa şi modul de trai de aici, despre dotări tehnice, editoriale şi gospodăreşti-cele patru gări, ale unei mari metropole , care au desevit cândva acest areal, “casele de ciocolată”, existente în zona actualului Liceu Nr.1, conducta din doage pentru apă industrială, lungă de 23km, care străbătea ca un şarpe uriaş oraşul de la est la vest etc., cu unele trimiteri la evenimentele istorice din vechime, în următoarele cinci capitole, autorul se referă la situaţia dramatică de aici din timpul dictaturii comuniste, reuşind s-o sintetizeze prin chiar titlurile foarte sugestive ale acestora:”Ei ne păzeau, Ei ne apărau, Ei ne hotărau soarta, Ei făceau regulile, Ei ne mutilau sufletele”. Un singur eveniment cutremurător din cele povestite în capitolul “Ei ne apărau” este edificator:” George Împărat”, un patrizan anticomunist refugiat în munţi, este convins de un om de încredere al său să se predea şi să-şi reia viaţa normală, promiţân-du-i-se oficial că nu i se va întâmpla nimic. Îndată însă ce a ajuns în raza de acţiune a securiştilor a fost împuşcat din toate părţile cu atâta ură şi sălbăticie încât, la sfârşit, ce a mai rămas din el a încăput în sacii de grenade ai soldaţilor”.Exact ca în cunoscutul roman “Klim Sanghin” a lui Gorki, în care dintr-un iluzoriu ” duşman al poporului”,n-a mai rămas, după multe torturi şi schingiuiri decât “un pumn de oase”. Şi astfel de episoade emoţionante care te îngrozesc sânt multe în textul la care ne referim. Ultimul capitol al cărţii este dedicat actualităţii, aici povestindu-se întâmplări reale, unele cu referire la Clubul “SPINUL” al epigramiştilor din Baia Mare, din care şi autorul face parte.
Această ultimă carte publicată până acum, de Toma G. Rocneanu se citeşte cu plăcere, fără a impune eforturi intelectuale deosebite, rămânând la sfârşit cu satisfacţia unei lecturi relaxante şi interesante.
Acest material este inclus şi în cartea “Lecturi sublimate” Ed. Dacia Cluj-Napoca 300 pag. – 2006 de acelaşi autor ION M. MIHAI