Munca nu se intrerupea nici atunci… Ba mai mult, ea trebuia intensificata, dupa cum i s-a spus, intrucat va creste paraul si nu se vor mai putea apropia de “obiectiv”! Elevii au inceput sa “inoate” in noroi, ca si tiganii caramidari. Portiunea unde argila era degajata, rivaliza cu un patinoar. Directorul venit in “vizita de lucru” nu si-a recunoscut propriile cadre si elevii, atat erau de “transformati”. Norocul a fost ca ploaia a mai incetat. Lucrarea incepea sa prinda conturul scontat.
Intr-o dimineata, cand ei erau deja in “frontul de lucru”, numai ce apare autobuzul plin cu “o clasa de mineri”. Soferul i-a spus, profesorului tanar, ca au intarziat la locul lor de practica si ca i-a adus aici sa-si faca practica.
Clasele de mineri corespundeau cu tinerii ce implinisera 18 ani, unii fiind chiar de 25. “Cadrul nostru tanar” avea doar 22 de ani. Autobuzul i-a lasat acolo si dus a fost…Cand tanarul nostru credea ca totul intrase in normal, uite, i-au trimis aceasta clasa de “adormiti”, clasa de mineri, pe care el sa-i puna la treaba drept pedeapsa pentru lenea lor!
Cei 43 de elevi, “brigada lui de elita”, cum i-a botezat in gand, cand au vazut “faza” s-au asezat si ei si i-au trimis vorba: “daca minerii nu lucreaza nici noi nu mai lucram!” La asta nu se asteptase tanarul nostru profesor. El crezu ca” un lucru intrat pe un fagas, nu mai iese”. Se brodise insa sa nu fie asa! Chiar aici si chiar sub ochii lui.
Minerii, ce mai, oameni in toata firea, flegmatici, iar unii nervosi pe cel ce nu i-a trezit la timp, nervosi pe director ca i-a aruncat si pe ei aici, la “Apa Sarata”, nu aveau nici un chef de munca si nici gand sa sustina si ei “intrecerea socialista”! – cum le-a spus tanarul profesor. Ei pur si simplu nu-1 “observau”. Lor nu le era profesor, asa ca “nici nu stiau prea bine cine e ala”!?!
O analiza simpla, de fapt o deductie i-a relevat profesorului – care “se dedicase acestei munci de decopertare” – ca, de nu reuseste sa-i puna la lucru pe noii veniti, tot ce realizase el, tot inceputul meseriei sale, “toata reputatia sa” se duc “dracului”! Doamne, ce era de facut? Cu oarecare indoiala s-a dus spre elevii mineri:
– Buna ziua, domnilor elevi!
“Domnii elevi” discutau intre ei, se mai dondaneau, fumau, intr-un cuvant “nu-i interesa persoana” si “nu credeau ca lor li se adreseaza”! Doar unul singur i-a raspuns la salut:
– Buna ziua, tov. profesor! Profesorul s-a asezat si el la povesti, din vorba in vorba, ceilalti elevi curiosi la ce discuta, s-au apropiat. A reusit sa-i “puna in tema” cu “lucrarea”, cat trebuie sa lucreze ca sa-si faca “ziua”, avand in vedere ca au venit mai tarziu. I-a luat “diplomatic”! Cativa mineri au considerat propunerea “rezonabila” si au inceput, fara prea mare tragere de inima, lucrul. Dupa ei au venit si ceilalti si in mai putin de o ora au indeplinit “norma zilei”. Au raportat si au plecat.
Cine-1 vede din cand in cand pe profesorul nostru, ca se tot abate pe la lacul de la Apa Sarata, nu stie “ca dom’ profesor” chiar daca sta pe terasa singur la o bere rece, rememoreaza primul si cel mai greu examen practic pe care 1-a sustinut ca “tanar si increzator cadru didactic de nadejde”, ce a primit o misiune pentru care nu era pregatit si pe care crede ca ” a indeplinit-o cu cinste!”
– Ce sa-i faci! Nu intotdeauna calcam pe petale de trandafiri, zise actualul director al scolii, prof. Dorian Ioan. Totusi au fost si momente frumoase in activitatea noastra! Domnule, Supuran, nu ne povestesti si dumneata cate ceva:
– Cum sa nu! Dar realizarea mea o consider ca este a scolii, nu numai a mea. E povestea…
Profesorul fruntas