Saturday, April 04th, 2009 | Scriitor:

Sunt absolut sigur că vă irită titlul. De prea multe ori ni s-au impus. Poate că indicaţiile în sine nu ne-ar fi deranjat atât cât modul de-a profita de-o viaţă opulentă în timp ce tu-i pui pe toţi la lucru. Crezând că ne-am scăpat de acest “mod fericit” de trai ne-am liniştit, ştiind că cei cu indicaţiile s-au dus. Aşa a fost până la recentele alegeri care le-am făcut în deplină intenţie şi nu era nici “Duminica Orbului”. Da dar cum s-au “înscăunat” noii aleşi, au făcut primul pas spre…sindicate. Alături de mai “vechiul războinic al Frăţiei” a fost cooptat şi guralivul de la metrou. Ne mai fiind posturi, ceilalţi “au fost sfătuiţi” s-o lase mai moale cu revindecările 1-2-3-4 ani după care…Lumea era conştientă că”ori ce pădure are uscături”. Cu toate că de vreo şase ani s-a dat legea învăţământului, dascălii au un salariu minim de 890.000 şi n-au primit bonurile de masă. Primarii, consilierii şi alţii le-au primit. Nimeni nu se impacientează. Nimeni dintre acei care sunt plătiţi pentru asta. Nu contează ce profesie au directorii Caselor de Sănătate, important este să nu-şi dea premii sub 100.000.000 lei. Dar dacă nu ai cotizat(de fapt nu tu, patronul tău) anul acela-i pierdut pentru pensia ta. Indicaţia este ca muncitorul să să-l ia la întrebări pe patron (câtă nesimţire) că ăia ce-şi iau premiile, normal, trebuie să-i cheltui doar de aceia-s premiile. Başca să-şi facă datoria. Tot asemenea sfaturi ni se dau şi în alte cazuri, de regulă când suntem păgubiţi prin diferite fraude, când toată lumea ştie că sunt şi pentru aceste fapte antisociale oameni care au atribuţiuni de-a ne proteja. Şi reciproca-i valabilă. Când ai un milion de şomeri şi alte patru milioane de peritori de foame, este foarte drept că ei nu pot trăi cu indicaţii şi se pune problema deosebit de acut de-a crea locuri de muncă pentru şomeri şi puşcăriaşi. Atunci nu vor mai apărea miniştrii care să spună că sunt prea mulţi pensionari. Aveţi ceva împotriva lor, a pensionarilor? De ce nu gândiţi cum de nu lucrează în ţara asta, atâta populaţie câtă are Finlanda, Suedia şi Norvegia la un loc? Asta nu vă deranjează? Doresc să vă spun că există soluţii ca toţi românii să aibă ce muncii dar sunt oameni cu funcţii care nu-şi doresc acest lucru. Dacă o zi aţi vedea cum florile noastre, ale românilor, copiii, ni se ofilesc, se îmbolnăvesc, au rahitism pentru că n-au ce mânca…Pe ei nu-i interesează UE sau NATO, că sunt siguri că n-ar ajunge fizic niciodată la o ciocolată nu la o masă de recepţie. Aici este România din Europa. Ce ne trebuie este munca şi pâinea. Nu circul şi …datul din coate. 21-27 mai 2001

Category: arhiva articole
Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0. Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.