Maistrul meu, cu putin timp inainte fusese directorul scolii. Acum imi era maistru si diriginte. Omul acesta trecuse prin multe suferinte inainte, in timpul razboiului dar si dupa aceasta conflagratie. Cu sanatatea cam subrezita, isi “implinea” si el “anii” de pensie. Pe seama lui circulau fel de fel de povesti…Cea mai amuzanta era urmatoarea: Prin anii 50 “motoretele” erau rare in tara. Nu existau motociclete, motorete, de celelalte ce sa mai vorbim! La bicicletele existente se putea atasa pe cadru un mini motor – fabricat la Zarnesti sau Brasov, un U-2. Astfel, bicicleta se transforma in bicicleta cu motor si puteai sa faci o deplasare mai lunga, cu o viteza de 15-20 km /h.
Maistrul meu si-a cumparat si el un motor U-2 si 1-a montat pe bicicleta. Ei, acum sa tot circuli… Dar, ghinion! Unii spun ca s-ar fi produs un “eveniment rutier”! Ca i-ar sarit in fata un copil ori “i-a taiat” calea o masina, nu se stie exact. Cert este ca, asa de tare s-a speriat tovarasul diriginte, ca a uitat cum se opreste dracia de “bicicleta automata” si s-a tot dus cu ea pana i s-a terminat benzina!… A ajuns la Baia Sprie! De aici a putut cobori fara motor. Intamplarea aceasta a fost, se pare, capacul pus pe capul bietului om. Devenise cam amnezic! In atelierul dansului intram intreaga clasa: faceam lacatusaria pe operatii. Am ajuns la tema de pilire. Sa-1 vad eu pe acela care nu si-a blestemat zilele datorita acestei operatii de “has – has”! Mai mult, noi eram convinsi ca daca terminam repede ce ne-a dat de pilit, suntem liberi! Evident ca nu aveam noi notiunea pilirii ca necesitate de a te obisnui cu un anumit ritm pentru formarea de automatisme. A unei discipline a muncii. De unde chestii de astea? Tovarasul maistru nu ne explicase de acestea! Am primit de, executat un patrat, lucrare destul de pretentioasa, cu laturi de 25X25 mm si la care i se facea proba intr-un orificiu “minune” ce-1 avea numai dansul. Chestia asta se facea dintr-o tabla groasa de 5 mm. Ne apucam noi cu toata osardia sa “dam gata” piesa. Ti-ai gasit! Pilele ce le aveam erau “slabe”! Sa nu uitam ca eram dupa razboi, asa ca lucram cu ce primeam, de pe cine stie cine. Pilele le frecam de piesa 5 -10 minute, acestea se incalzeau putin si abia atunci parca simteam ca rod ceva si din piesa respectiva. Venise deja pauza si nu cred sa fi fost unul din cei 36 de elevi care sa fi “julit” ceva de pe piesa!