Aşa cum ne-am propus, în acest 3 septembrie, ne reluăm activitatea. Printre celelalte po-
veşti, ne-am făcut şi-o bucurie, ne-am terminat revista SPINUL Nr.-7, revistă care era planificată
să o realizăm la sfârşitul acestei luni. S-a putut termina deoarece au existat materialele de la con-
cursul nostru, materiale care le-au completat pe ale noastre la realizarea revistei. După cum toată
lumea ştie, a fost cea mai secetoasă şi cea mai călduroasă vară din istoria ţării, vară în care, pentru unii singura bucurie ce au avut-o a fost speranţa realizării acestei reviste. Se spune că iarna este anotimpul depresiilor, deoarece pe meleagurile noastre sunt mai mult de 66 de zile fără soare. Ciudăţenia acestei veri a fost depresia care s-a înstăpânit între oameni că aveau soarele în creştetul capului.
Acestea fiind manifestările timpului, nu ne-am prea întâlnit în acest fierbinte anotimp, numai cu ocaziile pricinuite de redactarea revistei noastre, şi atunci, acele contacte bi şi trilaterale ne-a oferit prilejul, de-a mai schimba câteva vorbe, ceva ştiri care şi ele contribuiau la legăturile colegiale care ne unesc. În altă ordine de idei, cu toate că s-au ţinut foarte multe sărbători ale diferitelor localităţi, la gândul că stai în picioare pe o asemenea căldură de 35-40 de gradeC pe noi nu ne-au tentat asemenea sărbători, chiar dacă nu ne-ar fi stricat o bere rece.
Despre cum şi-au făcut treaba politicienii noştri, despre activităţile conducătorilor ţării, veţi afla ştiri şi relaţii din epigramele confraţilor noştri din toată ţara. Mulţi dintre ei, s-au destăinuit că doresc să se lase de scris epigrame. De acest lucru, întradevăr că s-ar putea lipsi, dar de cei ce ne conduc, şi vai cum ne conduc, se pare că nu ne vom scăpa în veci. Aşa că, rămânem cum am fost, cu toate că pe cădura asta s-au făcut destule “băi”, de către unele persoane, dar nici acestea nu erau igienice, şi îi priveau numai pe ei (ale lui Băsescu). Deci, ei cu alea, noi cu astea. Să nu credeţi că nu ne-ar fi plăcut asemenea lucruri şi nouă, numai că ştiţi că ce-i bun n-ajunge niciodată pentru toată lumea. Pentru noi bolile, pentru ei medicamentele compensate sută la sută. Apropo de compensatele pentru muritorii de rând. “Compensarea” a fost politica prin care statul a putut mări preţul medicamentelor, nu numai cu o neruşinare crasă, ci cu procente nemaiauzite de până la peste 500%. Guvernele sunt bune şi mărinimoase şi tot reduc din preţuri, numai că “reducerile” acestea au dus ca banalul algocalmin să coste, după atâtea “reduceri” cu 300% mai mult. Când s-a schimbat penultimul ministru al sănătăţii, e vorba de ăla ce-şi bătea nevasta, preţul algocalminului era “doar” dublu, probabil că-l pescria şi soţiei bătute. Acum dacă numai noi suntem cei bătuţi, “poate merge”, pe cine-l doare de toţi bătuţii de soartă? Dacă tot aşa merg lucrurile, ar trebui probabil să-l numească pe viaţă pe fostul ministru al sănătăţii SALE ? Că de-a noastră pe cine-l mai doare?
Ne-am plâns de căldură, ne-am plâns şi de acei care cred că ne vor mai duce de nas şi nici nu
vor să audă de listele uninominale. Cu ce folos? În acest timp, mai bine scriam o epigramă…
3 septembrie 2007

Locul epigramei în literatura română
relevat în interviurile oamenilor de ştiinţă şi cultură literară din România obţinute de preşedintele U.E.R. domnul George Corbu

Nu de puţine ori am auzit persoane care-şi declinau competenţa faţă de statutul epigramei
cu o nedisimulată neîncredere, optând prin oscilaţiile lor impunerea unui rol isignifiant al acestei
creaţii literare, considerând-o cenuşăreasa literaturii, incertă de-a fi afiliată la unul sau altul dintre
genurile literare, improprie de-a susţine singură un gen literar aparte, deci neimportantă şi
nesugestivă ca realizare literară, deoarece nu se impune, iar timpul risipit pe asemenea formă de creaţie este considerat o pură pierdere de vreme. Asemenea “judecăţi” de fapt nu ar fi trebuit să ne facă nouă griji pentru soarta epigramei, dar se observă, că de fapt este o preocupare personală acută, un orgoliu nedisimulat în dosul unei pseudoprobleme literare şi care are o adresibilitate certă, anume: “cum o să-i evalueze posteritatea pe ei ca ”producători” de epigrame”. Uitau oamenii că dacă s-au decis să facă ceva, este foate bine să facă, ori ceea ce fac să mai şi reuşească şi de are posibilităţi să se împună. Când va fi cazul, vor veni alţii care-şi vor “sparge capul”cu creaţiile lor dacă au obţinut o oarecare valoare. Persoanele respective or fi uitat că Acta est fabula! Şi că scopul lor este de-a produce ceva bun, dacă se poate deosebit, că vorba aia “are cine se ocupa de bani bisericii”. Cu alte cuvinte specialiştii vor fi aceia care vor accepta, clasifica şi stabili rolul micuţei epigrame.
Este evident că nu pe ori cine, care a reuşit să scrie o epigramă, critica este obligată să-l abordeze pentru încorsetarea în critica literară. Dacă cumva, scriind o epigramă unii se aşteaptă la o răsplată în ISTORIA LITERATURII ROMÂNE, ar trebui ca aceştia să întrebe pe toţi părinţii care au avut şi crescut copii, ce răsplată au avut ei din acest “gheşeft”, care este incomparabil mai mare ca şi micuţa epigramă. Dicţionarul enciclopedic (ediţia1996) defineşte epigrama “specie a poeziei lirice, cu caracter satiric, de proporţii reduse, care se sfârşeşte printr-o poantă ironică, muşcătoare la adresa unui personaj, fapt etc” Şi pentru a linişti total valurile stârnite de această frământare nejustificată a unor epigramişti, este cazul să dăm cuvântul profesioniştilor în materie, oameni cu o competenţă deosebită care dealungul anilor, cu pertinenţă şi stăruinţă au dat răspunsurile atât de aşteptate de cei mai sus pomeniţi, în interviurile obţinute de domnul George Corbu, Preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România.
În aceste interviuri domnul Valeriu Râpeanu, om de cultură, critic şi istoric literar, afirmă
că:“epigrama este un gen literar autonom, care urmează anumite reguli ce-i sunt caracteristice şi
au individualizat-o”.
Romulus Vulpescu traducând cuvântul epigramă din elină, ne alegem cu inscripţie care a
fost modalitatea de apariţie a acestei forme literare, epigrama, ca epitafuri sau diferite anunţuri.
Domnul Vulpescu şi-l ia martor pe Boileau de la care ne dă formula”Adesea epigrama în libera-i
scurtime, E un cuvânt de spirit ornat cu două rime”.
Domnul Geo Olteanu, care posedă rezultatele unor anchete pe marginea subiectului EPIGRAMA, citează pe Virgil Săvescu în’38, pe MirceaTrifu în‘82-83, pe George Corbu şi Valerian Lică, studii din care emană următoarea definiţie:”Epigrama este o creaţie literară în versuri de mici dimensiuni (o strofă), care reflectă la modul satiric, aforistic sau umoristic unele stări de lucruri, fapte, trăsături şi comportamente omeneşti, încheindu-se cu o concluzie ironică, şocantă, numită “poantă”. Astfel descrisă epigrama face parte dintr-un gen literar aparte, cu un specific al său propriu, diferit de cel al poeziei, numit “gen epigramatic”.
Academicianul Gabriel Ştrempel ne spune următoarele”Dacă epigrama este specie sau gen literar o stabilesc specialiştii în domeniu”.Academicianul Alexandru Surdu ne precizează:”Ca gen literar, epigrama ar avea mai multe specii : Evocatoare, satirică, umoristică etc.Căci dacă n-ar avea mai multe specii, nu ar fii gen”
De la domnul academician Gabriel Ţepelea primim o definiţie care este în tonul celei ce reese din anchetele revistei EPIGRAMA. Extragem:”Specie a poeziei lirice, de proporţii reduse, care satirizează elementele negative ale unui caracter omenesc, ale unei situaţii ori ale unei instituţii şi se termină într-o poantă ironică”.Domnia sa precizează că este preluată din DEX cu mici modificări.
Domnul Mircea Ionescu-Quintus o numeşte:”Importantă specie literară satirico-ironică”
Petru Poantă conchide”Epigrama ar putea fi definită ca o specie a liricii, respectiv o poezie
concentrată cu un final neaşteptat, igenios, spiritual şi având efect râsul”
După ce am primit şi cunoaştem aceste precizări şi definiţii, apărute în revista EPIGRAMA din interviurile luate de domnul George Corbu unor oameni de litere, sper ca şi acei mai puţin dumiriţi de până astăzi asupra fenomenului “epigrama”, să poată compune mult şi bine de azi înainte fără a avea alte controverse.

S-a născut în 19 ianuarie 1923 în Băileşti, Râmnicul Sărat. Este licenţiat al Facultăţii de Matematică-Fizică a Universităţii Bucureşti. S-a stabilit în Baia Mare în anul 1986. Este autorul culegerii de probleme şi jocuri distractive Cum gândim şi rezolvăm probleme .Colaborator fervent al presei maramureşene; Pentru socialism, Phonix, Glasul Maramureşului şi Graiul Maramureşului la rubrica “Epigrama zilei”, cu eseuri şi poezii. Este Laureat al Concursului Naţional de epigrame desfăşurat la Craiova în 1996. Are un volum de epigrame de autor Acupunctură cu umor Ed. Gutinul-Baia Mare 1991 şi este trecut în Epigramişti râmniceni de azi… de altădată a lui Cristea Traian 1997- Râmnicu Sărat. În scurta perioadă cât a stat în Baia Mare a scris peste o sută de epigrame, sonete, articole, eseuri publicate în presa locală. Referinţe critice despre opera sa ne pun la dispoziţie Emil Danciu şi Augustin Cozmuţa. S-a stins în anul 2002. Dincolo de litera seacă, de datele statistice, Ion Costin a fost un dascăl îndrăgit cu o mare aplecare asupra copiilor şi a căutat ca materia predată de dânsul, matematica, să fie îndrăgită şi nu o sperietoare a copiilor. Aşa s-a născut prima carte a sa. În toată activitatea: publicistică, socială şi didactică, a fost un om cu adevărat în ajutorul semenilor, un om cu bune intenţii, împăciuitor şi primitor. Nici în opera scrisă nu foloseşte trivialităţi, cuvinte jignitoare sau insulte
cu toate că l-au preocupat absolut toate ramurile sportive, sociale şi politice ale societăţii. A fost un om blajin, deosebit de creator, un om de ajutor şi un epigramist excelent.
Din cele prezentate, era imposibil ca Ion Sava Costin să nu cunoască şi membrii viitorului Club “Spinul” din Baia Mare care, chiar nefiind încă asociaţi în club, îi erau prieteni şi împreună au tipărit volumul colectiv “Epigrama Zilei”, volum ce cuprinde 12 epigramişti din Maramureş. Era ultima carte de epigrame la care participa cu epigrame (a mai tipărit în colaborare o “Carte de reţete” a mîncărurilor), după care se stinge la vârsta de 79 de ani.
Dăm câteva din epigramele sale: “Se poartă tricouri cu inscripţii şi reclame”/ Inventivă sau, mai ştii?!/Să alunge diavolii,/De la sâni spre-n jos a scris/ Clar şi mare…PARADIS!/ La îndemnul “Strângeţi cureaua!”:/ Să răspund franc la chemare,/Practic, strâng cureaua,/Dar n-o strâng aşa de tare/ Să nu-mi cânte… cucuveaua!/ “Parlamentară” ; Înfierând toţi tirania,/ În partide cu toptanul,/ Preamăresc democraţia/ Savurând discret… ciolanul!/ “Unui avar”; Să-şi mărească puţin zestrea,/ Căci avari ca el n-au fost,/ Anunţa spre ştire vestea/ Că-şi dă duhul… Contra cost! Epigramistul Ion Sava Costin s-a bucurat de respectul prietenilor şi al iubitorilor de epigrame din toată ţara.