Aşa cum poate am mai scris, nu era firesc ca să infiinţeze altcineva un Cenaclu Epigramistic şi umoristic decât cel ce l-a făcut, adică acel ce s-a născut în aprilie, Ioan Şiman. Prima dată a fost preşedinte că nu era altul, dar de vreo câţiva ani, mai facem şi alegeri şi dacă ne roagă frumos îl mai alegem pe câţiva ani până când ne ceartă el sau îl certăm noi. Anul trecut, neavând motivele mai sus enumerate, totul a decurs firesc, democratic. Atunci n-a dat de băut Şiman, ca să nu se spună că este corupţie la mijloc, dar anul acesta n-a mai existat nici-un impediment, ca de ziua Domniei Sale să-şi cinstească colegii şi să vadă de câtă preţuire se bucură în rândul epigramiştilor din cenaclu. Prima dată ne-am decis asupra localului. “Butoiaşul” nostru de legendă se pare c-a dat chix, aşa că ne-am propus un local mai aproape de sediu şi în final cel mai bun local de-a ne avea oaspeţi şi-a ne simţi bine, în această zi aniversară, s-a dovedit a fi tot sediul nostru, aşa că acolo am şi tras.
Ciudat dar ca niciodată nimeni n-a împuns pe nimeni…în vre-o epigramă, şi ca să se închee eventualele încercări de-a opera în acest sens, Şiman mi-a oferit mie cuvântul. Aşa face dânsul de fiecare dată când doreşte să boicoteze şedinţele, mă pune să citesc eu “procesul scris”, pardon, verbal, al trecutei şedinţe. Se pare că ceva amintiri i-au fost zgândărite lui Şiman, auzind cele citite deoarece, dânsul a început să povestească de mine, şi să spună, ehehei…n-am aflat ce a dorit să spună deoarece, s-a prins repede Filip care l-a întrebat:
-Păi Ioane nu este ziua ta, e a lui Toma? Şi uite aşa marile dezvăluiri s-au încheiat înainte de-a fi denunţate. Bucuria din această zi, a fost mai plină, deoarece a venit deja la această şedinţă şi domnişoara profesoară Elena Hendrea, care a mai împrospătat vârsta cenaclierilor. Un lucru mai nedorit a fost, că fiecare cenaclier a venit pe rând şi nu la ora la care trebuia, de aceea pe când s-au încins spiritele, schimbul care ne scoate afară din locaţia cenaclului, ne fila pe geamuri dacă ne retragem sau nu. Ne-am bucurat de prezenţa domnului Bud care a fost încercat în sănătate, şi
aşa au mai venit Micle, Bodnar, Mureşan, Găinariu, că pe ceilalţi i-am numit deja.
După frumoasele cuvinte adresate de fiecare sărbătoritului, s-a trecut la teme concrete. Concursul “Zâmbete-n Prier” care are loc în Vişeu în data de 13 aprilie orele 13. Tacit s-a stabilit că se poate merge şi mai devreme înspre Vişeu, ca să se poată face o mai bună cunoaştere a concurenţilor.
Epigramistul Fârte a procurat un microbuz în care au încăput epigramiştii “Spinului” şi chiar şi inspectorul de la cultură Domnul Scheianu. În juriul care a apreciat calitatea epigramelor, în afară de G. Corbu, Preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România şi preşedinte al juriului, a fost cuplat şi L.Perţa ca gazdă, şi a mai fost invitat şi Şiman, din partea Cenaclului “Spinul” din Baia Mare. Unii spun că a fost o onoare, dar alţii zic că nu doreau ca Şiman, alături de ceilalţi “şpinoşi” să ia toate premiile. A fost cum a fost, păcat că domnişoara Hendrea n-a avut curajul să intre-n “în foc”, dar şi aşa cam ce s-a putut lua, strângătorii “Spinului” au făcut-o. Un premiu trei doamnei Găinariu, două premii pentru volume de epigrame şi….celelalte erau promise deja altora.
Acum te uiţi afară şi observi că natura a explodat şi se poate ieşi la talie, dar în 13 cine a avut palton pe el s-a bucurat de căldura lui. Apoi a mai şi plouat… nu numai cu premii. Cu ocazia aceasta am trecut şi peste sărbătorile pascale şi ca să nu se termine sărbătorile, că tare mult ne place a sărbători, o vom sărbători-o pe Aurelia, una dintre epigramistele cele mai sârguincioase şi sperăm că nu v-a dura mult şi va culege şi roadele acestei munci intelectuale şi atât de mult dorite în stăruinţele domniei sale. Dânsa este o epigramistă care a reuşit să mai rupă din aerul cazon de început al cenaclierilor, permiţând şi câte un respiro între două epigrame nereuşite, şi uneori cuplarea discuţiilor şi pe direcţii neîncercate până atunci. Doamne cât de serioşi eram pe atunci şi sobri şi neînţepaţi. Cu dânsa s-a făcut o oarecare destindere, cenaclul nostru devenind mult mai familiar. Acestea fiind zise îi urăm doamnei zile bune, sănătate şi bucurii nenumărate, epigrame numărate printre cele reuşite.
Cu aleasă preţuire Toma G. Rocneanu

Întâlnirea SPINIŞTILOR – fără şef
din 8 mai 2006
“Când pisica nu-i acasă şoarecii joacă pe masă” . Poate nu se potriveşte proverbul sută la sută, şi nu pentru faptul că a lipsit pisica – şeful, deoarece vârsta noastră nu ne permite să executăm asemenea elucubraţii. Deci începem cu prima absenţă a şefului. Dar, de ce să n-o spunem, singuri fiind, am făcut exact ce am vrut. Adică epigrame la tema ”dragoste cu năbădăi” , apoi Domnul Bud Nistor ne-a făcut un instructaj care s-au transformat în final, în alese cuvinte de felicitare pentru:
Doamna Aurelia Velea, care şi-a aniversat ziua de naştere.
La cuvintele frumoase ale Domnului Bud, s-au adăugat, rând pe rând, madrigalurile, catrenele sau epigramele celorlalţi cenaclieri care s-au străduit, prin ceea ce ei ştiu mai bine a face, adică epigrame, în care să pună multă simţire şi suflet. La acest moment au colaborat din plin, Domnul Mureşan Vasile, soţul doamnei Aurelia, cu o epigramă foarte bună, apoi s-a înscris domnul Bodnar care în afară de epigrame, ne-a mai adus încă un coleg nou Domnul ing Sorin Tănăsescu un om cu un talent deosebit în ale caricaturii şi care a prezentat schiţele viitoarelor caricaturi pentru revista Spinul. Am mai citit şi eu “epigramele de serviciu”, adică la tema “dragoste cu năbădăi”, apoi şi domnul Filip, după care domnul Bud a dat glas catrenelor omagiale făcute de
domnia sa pentru acest fericit eveniment. S-a permis fiecăruia să-şi etaleze munca şi laudele aduse sărbătoritei, în aşa fel ca Doamna Găinariu să rămână ultima deoarece ea a scris un poem foarte simţit, foarte bine “prins” care a impresionat asistenţa. Domnul Filip, după terminarea acestei desfăşurări de voie bună, după ce şi dânsul şi-a fructificat munca, de serviciu fiind, a înmânat buchetul de flori şi cadoul oferit cenaclierei. Peste acestea, Doamna Găinariu a mai înânat un buchet de flori, în nume personal. După aceste emoţionante momente, au intrat în funcţie aparatele de fotografiat. Ne-am pozat pe rând toţi cei care am fost prezenţi, şi am făcut o poză colectivă. Apoi ne-am apucat să muşcăm din bucatele sărbătoritei, care azi a avut …. cuţitul că pâinea a uitat s-o aducă. Lipsă acoperită de doamna Găinariu care ca un prâsnel a plecat, şi n-am terminat vorbele că s-a şi întors cu hleba. Atmosfera care s-a creiat a fost una deosebită, de fericire şi dacă unii n-au gustat din bucate, deoarece n-au terminat, încă, cu postul, a fost regretul lor. Nu întrebăm care. Bucatele au fost nu numai alese ci şi bune, iar de nu ne “bâzâiau” ezotericii ăştia, doamna Aurelia şi domnul Mureşan ar fi plecat cu mâinile în jeb. Nu-mi permit o cronică gastronomică, dar este necesar a enumera nu numai bunele bucate dar şi varietatea lor, multe dintre acestea, fiind specialităţi ale doamnei Aurelia. Rulade de carne cu şuncă, şniţele, costiţă, cârnăciurii pentru bere (mizilicul de altădată), etc. Rulade de caşcaval cu şuncă sau verdeţuri, salată de boeuf, saleuri, legume trufandale, salată, castraveţi, roşii etc. A curs votca, coniacul, şampania, berea, sucuri, ape minerale, etc. Deci vedeţi cât am fost de ocupaţi cu consumatul epigr…..acestei mese îmbelşugate.
De fiecare dată când ne despărţim, o facem regretând. Astăzi poate că mai mult ca altădată. Şi poate că era şi pentru ce.
Tangenţial aş mai spune ceva. Unii foarte vehement vorbesc despre “disputele” dintre generaţii. Astăzi celor prezenţi, generaţia matură, le-au rămas pe suflet o umbră deoarece nu ne-am aşteptat ca toţi membrii cenaclului din generaţia tânără să absenteze, cu atât mai mult cu cât fiecare a fost anunţat special şi evident că am avut promisiunea fiecăruia că v-a participa. Aceasta se pare că este prăpastia între generaţii. În timp ce unii ştiu ce înseamnă cuvântul dat, ceilalţi nu înţeleg greutatea şi responsabilitatea acestui act de onoare.
Tuturor sănătate şi viaţă lungă şi doamnei Aurelia fericire cu asupramăsură.

După cum am inserat în vechiul “proces verbal”, că despre procese verbale pe care le citesc, am mai scris, scopul lui era să vă anunţ şedinţa de astăzi a cenaclului, care din nou se va desfăşura sub binecunoscuta severitate a Domnului Preşedinte al acestui Club. Se ştie că după ce se întoarce şeful de la băi, are forţe proaspete şi precis că ne-a mai aflat încă o treabă în plus, pe lângă puţinele pe care le aveam, înainte de-a pleca Domnia Sa la băi. (Ştiţi că a văzut avionul lui Gheorghiu Dej şi i-a făcut o epigramă. Se pare că avionului nu i-a plăcut deoarece nu i-a dat replică) Asta ca asta, dar a aflat că am profitat de lipsa lui şi am săbătorit-o pe Aurelia, aşa cum se cuvine, ba parcă am şi cântat:”Mulţi ani trăiască” moment în care sala cenaclului instantaneu s-a întunecat. Uitându-ne pe geamuri, am observat că membrii “Cercului ezoteric”, care ocupă sala cenaclului după plecarea noastră, s-au bulucit la geamuri să vadă ce fel de epigrame scriu aceia care ţipă “Mulţi ani trăiască”, când de fapt în repertoriu era scris:”Aşa beau oamenii buni” . A trecut şi aceasta dar “undele” se propagă….
Ca niciodată toţi membrii canaclului au sosit la fix. Ne-am luat locurile de epigramişti (sâmbăta când venim la cenaclul scriitorilor avem alte locuri) şi recapitulam “truda întelectuală” cu care ne-am prezentat astăzi. Tema era generoasă pentru unii: “ESTIVALĂ”. Ca să facem o paranteză, aproape toţi membrii cenaclului sunt dascăli şi vă spun sincer că unii dintre ei nu-şi fac tot timpul temele, cu toate acestea, fiecare ne făceam că recităm, că facem exerciţii de dicţie şi parcă mai ştergeam şi câte o virgulă inexistentă. Venea şeful şi trebuia să se vadă, în momentul în care “v-a pica”, cât suntem de conştiincioşi. În alte zile începutul de şedinţă seamănă cu “corul gâştelor”. Astăzi eram gravi, serioşi şi chiar ţoalele de pe noi erau mai bine puse. Au trecut 10 minute şi şeful încă n-a apărut. Domnişoara prof. Hendrea încerca să ne spună ceva, noi ceilalţi în cor:”Lăsaţi domnişoară nu ne spuneţi până nu vine domnul Şiman”. Am mai vorbit ceva de vreme, dar nu mult că a început să plouă. Doamna Găinariu şi-a adus un nepot care o “prepara” pentru “crosul tineretului” bănuiesc, altfel ce rost avea să fugă tot timpul după el. Copilul s-a plictisit şi a început să ţipe :”Nu mai vreau”. De fapt avea dreptate. Micuţul avea de toate, un tanc, ceva cosmonauţi, fel de fel de mâncăruri, auzându-se într-un mod plăcut ronţăitul lor de către băieţaşul sănătos. Noroc cu ploaia că piciul şi-a adus aminte că n-a făcut pipi şi i-a trebuit, repede, repede. Au mai trecut câteva minute, Domnul Ing. Micle citea un articol al Domnului ing. Bud Nistor care a fost publicat în “Revista pădurii”. Domnul prof. Filip cu un ton scăzut cerea celor care încă nu şi-au adus materialele spre publicare în revistă, să le aducă odată. De fapt el era cu mapa viitoarei reviste pe masă, pentru a o prezenta şefului, care în acel moment păşea maiestuos cele şase scări ale Cenaclului Scriitorilor şi epigramiştilor din Baia Mare. Noi cu dezinvoltură, parcă am renunţat la zecile de ani, am sărit pe el. L-am pupat felicitat, bătut pe umeri, dar nu-mi amintesc cine i-a răvăşit frizura că-i stătea ca unui adevărat “panchist” . Cu un oftat prelung, ne-am ocupat locurile. Şefu-i şef.: “să trecem la treabă”, trecuseră 18 minute. Adio sfertului academic.
Prima dată, şeful nostru prof. Şiman Ioan, ne-a citit solicitările revistelor şi ale epigramiştilor din ţară (sunt peste zece), apoi ale revistei “Uniunii Epigramiştilor din România” care este fanionul celorlalte şi evident că, în timpul ce a mai rămas, ŞEFUL ne-a citit rodul muncii sale în perioada în care-şi cota de sănătate, în staţiunea Buziaş. Nu vă vine a crede, erau taman 33 de epigrame (cred că acest număr are ceva cu acel număr care trebuie să i-l spui medicului. N-am înţeles niciodată ce dragoste poartă medicii numărului acesta. Un lingvist da – alfabetul curat- vorba lui Nea Pruteanu, atâtea litere are. Pe mine când m-a pus medicul prima dată să spun 33, eram mai tânăr, dormean numai anumite nopţi, şi cum nu se prea găseau bomboane, mai sugeam câte-o bere….două. Mai şi fumam şi dacă m-am dus la doctor, fiindu-mi mai rău ca la Fratele Săndel, că aveam impresia că numai atâtea zile mai am… ca să mă trezesc.
Şi uite aşa, se pare că aceasta a fost pedeapsa ce ne-a dat-o, că ne-a citit cele 24 de file ale “Caietului de Băi”. Nu vă miraţi c-a mai apărut o cifră, Domnul Şiman este prof de matematică.
După excursul Domnului Şiman ne-a permis şi celorlalţi să ne citim producţiile. Doamna Găinariu a fost mai prolifică, dar a trebuit să mărească viteza la citit, deoarece copilul iar se grăbea undeva. Cum nimeni “nu mişca nimic”, Domnul Micle a rostit următoarea replică:”Oameni buni, parcă sunteţi de piatră. Nu zice nimeni nimic, nu râde nimeni, nimeni n-are nimic de retuşat sau reparat. Daţi-vă silinţa Domnilor”. Sperăm să nu fim loviţi şi astăzi de o asemenea indiferenţă. Dar nu se ştie niciodată. Eu aş fi zis câte ceva la epigramele care s-au
citit, dar erau atât de bune şi atât de bine au reprezentat colegii litoralul, că pur şi simplu m-am visat acolo. Şi în vise îşi aranjează fiecare desenele ce-i plac, şi de regulă pe acelea la care este sigur că nu va ajunge niciodată . Cum să fac eu epigrame…pe litoral. Sincer să vă spun mi-a fost ruşine şi nici nu aş fi dorit să greşesc. Dacă bine-mi aduc aminte, n-am văzut marea din ’76, că banii, mare ciudăţenie, niciodată nu cresc. Şi cum îmi era teamă ca acolo să nu se fi schimbat ceva, m-am decis să scriu şi eu o epigramă… cu pubele. De acestea-i plină Baia Mare. Cineva şi-a adus aminte că Domnişoara prof. Hendrea dorea să ne spună ceva. Şi uitaţi-ne aici pe capul vostru.(spusa doamnei Hendrea era o invitaţie la Grupul Şcolar “Gheorghe Lazăr”) Cu bine şi cu sănătate, de vreţi, şi aveţi chef, râdeţi şi voi pe săturate! Dar încercaţi să apreciaţi ceea ce Cenaclerii “Spinului” v-a adus.