După ce şi-a văzut ursul umbra
6 februarie 2006

Am fost nouă cenaclieri prezenţi: Bodnar Mihai, Nistor Bud, Filip Romulus, Găinariu Viorica, Micle Mircea, Familia Mureşan(domnul Vasile şi doamna Aurelia), T.Rocneanu, Ioan Şiman. Domnul Şiman a venit c-o jumătate de oră înainte de vreme pentru a se putea exprima asupra ultimelor realizări ale mele. Cu toată graba nu ne-am terminat toate spusele până la ora începerii şedinţei “în plen”. N-am apucat să ne strângem mâinile, că Domnul Şiman ne-a avertizat “să nu scoatem” nici-o vorbă, că avem un program foarte încărcat şi “ăia” cu “AVON”-ul nu sunt dispuşi să ne aloce din timpul lor nici-un minut. Aşa că am tăcut 39 de minute grele. În aceste minute am audiat diferite anunţuri, diferite date ale unor concursuri din ţară, dar am fost şi muştruluiţi, deoarece nu toate materialele au sosit pentru revistă şi mai ales că nu am muncit mai mult. Dacă mă uitam la ceilalţi observam că de fapt toate acestea mi se adresau mie şi poate că puţine dintre ele şi domnului Bodnar, parţial familiei Mureşan, că despre ceilalţi ce să spunem, ziare să fie şi reviste care să le poată publica producţiile. Despre Domnul Micle ce să spun : din Canada şi până în Maramureş, via Bucureşti peste tot e plin de epigramele dânsului. Ba mai mult nu scapă nici-un concurs epigramistic ce se desfăşoară în ţară. Nu mai are nevoie de felicitările noastre cu toate că noi i le oferim cu drag şi ne bucură succesul domniei sale. Sunt mulţi care ar dori să-l întreacă dar aici este vorba doar de stoicismul muncii sale şi evident de aceea sclipire de inteligenţă care-i aranjează literele şi silabele exact în ordinea potrivită. Poate că nimeni nu şi-a dorit un concurs împreună cu Domnul Şiman, dar se pare că impulsul dat de Domnul Micle va duce şi la o asemenea situaţie. S-au dat citire materialelor în ordine inversă faţă de mai vechile noastre obiceiuri. S-a citit cronica de cenaclu şi apoi s-au citit epigramele şi celelalte materiale necesare “tapării” viitoarei reviste “Spinul”. Cu această ocazie Domnul Nistor Bud “a prins” cuvântul “absenţe” situaţie care la dus la citirea prezenţelor tuturora pe anul 2005, şi vai Doamne că au fost destule. Este ciudat cum unii oameni aveau inclusă în profesie disciplina muncii şi cât de greu se poate aceasta adapta la o “disciplină liber consimţită”. Trecând peste aceste împunsături, a avut cuvânt şi doamna Găinariu care “la ars” pe domnul Bodnar, persoană care i-a întors reuşita înapoi. De aici n-am mai avut cuvânt, deoarece s-a dat cuvântul familiei Mureşan care au mai primit un “Mulţi ani trăiască”, după care l-am sărbătorit pe Vasile, cum ne-am priceput, dar şi cum a fost consumaţia, urându-i numai cele bune şi sănătate şi să nu-l asculte pe minerul acela cu :”n-o băga”. Am mai fi stat, vorba aceea ”era la ce”, atmosferă de asemenea, dar nu era timp doarece cursanţii care preluau sala după noi, erau deja puşi în şiruri. Deci “La mulţi ani” Domnule Vasile şi la revedere stimaţi cenaclişti.10 ianuarie 2006

S-a produs schimbarea de prefix la vârsta Domnului prof. Filip Romulus, ceea ce n-a fost o surpriză. Surpriza este că Domnia Sa a pus între coperţile unei cărţi truda dânsului, sau cum s-a exprimat un “vorbitor” cele 198 de epigrame, reunite sub titlul de “FILIPICE”. Ori ce carte are o istorie şi nici asta nu este o excepţie. De aici din povestea decantării acestei cărţi, poveste care este de fapt povestea omului Filip şi a calităţilor sale, este de menţionat că în această lucrare
aproape toate epigramele, ca să nu spunem în exclusivitate, au o sorginte în evenimentele vremii şi sunt rodul respectului faţă de muncă, o calitate prin care excelează domnul Filip, ele fiind puse într-un anumit “sertar” de unde probabil că fiilor săi le-a fost mai la îndemână să le afle, dar nu s-a pierdut niciuna, stă mărturie cronologia evenimentelor epigramate şi apoi …lăsate în grija timpului. De ce a aşteptat atâta “cu masa pusă”? este şi aceasta una dintre calităţile sale. Poate că nu i-a fost străin faptul că va tipări o carte, dar de regulă epigramele trecute în carte, fiind vorba de unele evenimente, le-au fost aduse la cunoştinţa “proprietarilor” şi aceia dacă cunoşteau că Filip a tipărit o carte, erau îndreptăţiţi să se vadă “afişaţi” în ea. În respectul lor, a păstrat epigramele care au o vechime, unele mai mult de 25 de ani, ceea ce arată calităţile umane ale domnul profesor Filip. M-a frapat şi dragostea lui pentru proprii copii, dragoste care l-a dus acolo că şi-a făcut pseudonim din numele lor, dar şi recunoştinţa fiilor săi, faţă de munca lui, cu dragostea ce dânşii i-o poartă, ei fiind autorii fiinţării acestei cărţi, “FILIPICE”. Sunt în aceste gesturi atâta dragoste încât mişcă şi o stâncă. Dar dragostea lui Filip are şi alte direcţii. Pe cine a epigramat, n-a făcut-o şi nu i-a purtat pică, deoarece chiar caustic fiind, a evitat a jigni sau insulta, şi atunci cel în cauză, a primit epigrama aşa cum trebuie, adică să-şi îndrepte…strâmbătura. Diplomaţia domniei sale este întradevăr…diplomaţie. Când încă orgoliile n-au fost “topite” în “Creuzetul timpului”, adunarea aceasta care acum se numeşte “Spinul”, era o însumare de personalităţi şi persoane care nici nu concepeau că mai pot primi obsevaţii din partea nimănui şi aici v-aş ruga să vă uitaţi că avem personalităţi care au condus sute de oameni, uneori mii şi care dispuneau de inventare cu valori foarte mari ale economiei româneşti, pe care domniile lor le administrau şi din câte ştim într-un mod fericit şi util ţării. Apoi să nu uităm că Domnul Micle scrie epigrame de peste treizeci de ani şi aproape fiecare dintre aceşti cenaclieri, mai avea ceva publicat în domeniul scrisului, în afară de epigrame. Cu cărţile Domnului ing. Nistor Bud s-a mândrit ministrul de resort, acordându-i titlul şi diploma de EXCELENŢĂ. Domnul prof. Ioan Şiman, care acuma-ş râde în barbă, văzând ce a realizat, el fost profesor dar şi director mulţi ani, conducând destinele şcolilor şi a şcolarilor, zeci de ani. Cu aceşti oameni şi cu ceilalţi, diplomaţia Domnului Filip Romulus s-a transformat în liantul microsocietăţii acestea care este astăzi “Spinul” . După Şiman, Filip a avut cel mai ingrat rol şi i-a făcut faţă. Probabil că a avut şi mijloace, ca fost inspector mai punea şi de-o sancţiune sau o “deportare” la Fersig. Toate aceste lucruri mi-au făcut plăcere să le notez, să le arăt, dar felicitările ţin până aici şi de mâine se poate apuca de alte epigrame, altfel pentru ce să-l mai laud.
Mai doresc a spune că lansarea cărţii “FILIPICE” a domnului Filip s-a bucurat de-o audienţă mai mare ca precedenta lansare şi alături de profesori universitari care “împing” mai mult de 80 de ani (Domnul Chioreanu Oaş peste 86) a avut 28 de ascultători, oameni care au avut mari funcţii în cetatea noastră. (prorector, inspector judeţean la cultură, directori de şcoli, doctoranzi, preşedintele Cenaclului scriitorilor Baia Mare, şeful direcţiei silvice Maramureş, etc.) nu i-am trecut cu numele deoarece aici au venit ca prieteni a lui Filip, mari consumatori ai acestui gen, epigrama, după cum declarau unii cu plăcere şi admiraţie. Nu pot uita frumoasele vorbe rostite de Domnul Iancu. Atmosfera a fost animată nu numai de epigramele şi catrenele citite de membrii Cenaclului, Domnul Micle, Bodnar, Găinariu, Bud Nistor-prezidentul, Rocneanu, dar şi de nenumăratele intervenţii ale domnului Iuga-Ion Bogdan, care puncta fiecare frază, fiecare cuvânt rostit de cineva cu un catren sau o epigramă. Frumoase cuvinte a exprimat la adresa domnului Filip, fostul inspector de la inspectoratul pentru cultură, care pe vremuri era inspectat de Filip, şi tot dintr-o inspectie avea amintiri cu fostul director de grup şcolar, Rusu Dumitru. Domnul Burnar a vorbit în nume personal dar şi ca ziarist, sincer, fiind preşedintele de cenaclu jubila. Şi aşa era deoarece lumea literală din municipiu era într-o sărbătoare. Sâmbătă a participat la Cenaclul din Baia Sprie, azi, luni, lasarea FILIPICELOR şi pentru mâine sunt anunţate încă două lansări de carte. Oricum devenim bogaţi chiar dacă suntem sau vom deveni pensionari. Bogaţi spiritual, doar nu ne-om mânji noi cu “ochiul dracului”
Se poate parafraza exact ca în cântec:”Trăiesc o zi frumoasă” şi memorabilă, pentru fiecare.
Baia Mare 22 II 2006 .

Şedinţă deschisă
(cu toate că uşile şi geamurile erau închise)

Folosesc acest termen pentru a ne aduce aminte de zilele când “lecţiile deschise” erau la modă, chiar şi în armată gradatul dădea comanda:”faceţi ca mine”. Mă veţi apostrofa întrebându-mă ; “ce are Tanda cu Manda”. Are şi nu prea. Chestiile acestea, terminologia didactică s-a “îmbogăţit” cu cei mai războinici termeni uzuali, prin împlementarea “en gross” de termeni militari. La fiecare oră folosim: strategii şi logistică didactică, vorba vine, şi varii termeni militari sub crezul didactic al unora că au întrodus noutăţi în învăţământ. Dacă atâta pot Măriile Lor atâta avem. Dar pe mine nu mă deranjează militarizarea termenilor din învăţământ, “mi-a căzut fisa” şi am ajuns la aceste concluzii deoarece atât la lansarea cărţii“FILIPICELOR”, cât şi la lansarea revistei “SPINUL”, am constatat că nu ne prea ştim lăuda, vorbele sunt găunoase, îndoielnice, când încercăm să facem acest lucru. Atunci când făceam “lecţii deschise” toată lauda era înspre cel care preda. Alegerea profesorului respectiv, care v-a ţine “ora deschisă” trebuia să fie unul dintre cei mai buni la acea materie. Avea metodă, puteai uşor observa cum trebuie să lucrezi, pe ce să accentuezi lecţia, care sunt “răspunsurile” clasei etc. Practic îţi desfăşura, în prezenţa tuturor, toate fazele în care se putea greşi. În acest caz era normal că şi laudele colegilor excelau, şi acestea “cădeau” tot aşa pe faze, pe operaţii, dar erau şi “deschiderile şi dezvăluirile metodice” ale acelui care ţinea lecţia, se observa modul cum gândesc ceilalţi colegi şi prin analogie, toate acestea se transferau la elevi, sesizând imediat foma de percepere dar şi unde mai trebuie revizuită metoda de predare respectivă. Da, era o adevărată şcoală de predare, de învăţare, dar şi un prilej de-aţi lăuda sincer un coleg, prin ceea ce el ţi-a desluşit în acea expunere. La ultimile şedinţe ale cenaclului, cu toate că am avut realizări nemaipomenite, domnul Şiman şi-a lansat cartea, şi Filip a lansat o carte şi a sosit timpul să ne lansăm revista. Cu toate acestea parcă numai Domnul Bud a reuşit să pună “punctul pe I”. Lui i-a mai mers fantezia de-a pune în valoare, de-a preţui valoare realizărilor, pe care de altfel o vede fiecare că există, că am ajuns acel stadiu în care putem produce “carte şi reviste de epigrame”. Apoi Domnului Micle nu i-a fost acordată atenţia cuvenită de unii, pur şi simplu a fost bruiat, dar nici noi ceilalţi nu am excelat în cuvintele de laudă pe care le-am adresat celor care au muncit pentru a realiza: REVISTA.
De fapt noi umblăm cu “SPINUL” şi alţii ne bagă strâmbe. În acest 2006, cu toate că suntem la buricul lui martie, am reuşit să ţinem doar o şedinţă şi asta plictisitoare, celelalte au fost doar lansări şi omagii, cum mai sus le pomeneam, însă insuficient de laudative. Ideea aceasta mi-a sugerat-o, directorul Bibliotecii Judeţene, care s-a priceput să scoată în evidenţă ceea ce noi nu am reuşit îndeajuns. Din ce spunea dânsul, spornicia muncii noastre merită sprijinul total al domniei sale şi am înţeles că va face acest lucru în curând şi necondiţionat.
Vroiam să spun câteva vorbe despre domnul Bodnar Mihai care la Cenaclul Scriitorilor ce a avut loc la Baia Sprie a fost animatorul acestui cenaclu, foarte frumos condus de Domnia sa din stal, nu de la masa prezidiului. Azi, aici, dânsul a fost mai ruşinos ca o domnişoară. Poate că nu am avut atmosfera dorită. Am avut neşansa că au venit la sărbătoarea noastră unii atraşi de “pomene” şi nu de epigrame, noi fiind copleşiţi de “resturile” acelea. Am avut participarea şi plăcerea să-l avem printre noi pe domnul Andrei Fărcaş redactor al ziarului “Graiul Maramureşului”, omul care nu numai că ne-a făcut o prefaţă la revistă, dar prin grija lui se publică majoritatea epigramelor cenaclierilor în acel ziar. Biblioteca judeţeană a avut trei participanţi prezenţi în frunte cu directorul. Apoi ne-au făcut onoarea să fie prezente şi să ne susţină consoartele, care ne suportă în momentele în care numărăm silabele epigramelor. Manţionăm că la această lansare de revistă, au participat mulţi literaţi şi chiar persoane particulare care agrează genul acesta literar. De fapt nu cred sincer că agrează acest gen, dar când scriem epigrame ne considerăm de neatins şi după această boroboaţă mai şi glumim, mai şi râdem, atmosferă întradevăr agreată şi căutată de ori cine, mai ales în marasmul de minciuni pe care ni-le servesc sub formă de ziare sau telejurnale, cei ce ne conduc. Mă limitez să spun că lansarea revistei “SPINUL” a fos un eveniment cultural al judeţului nostru, lucru de care suntem mândri cu toţii. Baia Mare 6 martie 2006