M-am grăbit să ajung la cenaclul epigramiştilor

dar tot ultimul am ajuns şi aşa, şi nu pentrucă mie mi-s-a întâmplat ceva, ori URBIS-ului, ci pur şi simplu pentru că Şiman mi-a telefonat să fiu acolo la patru, iar ei au început la ora trei. Găluşca aceasta încă n-a fost descoperită în Clubul nostru. Nu ştie nimeni ce înseamnă să te srăduieşti să fi punctual, ca apoi să realizezi că eşti ultimul care ar mai fi putut întârzia. Şedinţa n-a fost ceea ce obişnuit ştiam că este, din mai multe motive. Până acum nu era o problemă deosebită dacă ai întrerupt discursul unui coleg, mai ales dacă persoana respectivă era capabilă să aducă o “ce” modificare în bine la ceea ce se lecturează. Acum Domnul Iuga, care întâmplător ne-a vizitat, reuşea de fiecare dată să rupă firul creaţiei ori căruia, ca ori ce elev certat cu disciplina, ducând la ilaritate şi nervozitate pe ceilalţi componenţi ai cenaclului. Nervozitatea a fost provocată, nu numai prin întreruperea propriu zisă, dar şi a tonului înalt folosit de dânsul în intervenţii. Niciodată până acum n-am mai trăit această stare de precipitare, de surescitare, care a dominat şedinţa cenaclului din 2 III 2004. La un moment dat unii dintre cenaclieri erau pe punctul de-a părăsi şedinţa, care pentru noi, până acuma, a fost şi poate va mai fi şi un hoby, prin care ne refăcean din punct de vedere psihic, nicidecum să ne supralicităm nervii în situaţii care n-au efectiv nimic cu un atelier de creaţie, cu o întâlnire între amici şi amica Găinariu. Nu ne-am
gândit nici pe departe să realizăm acest cenaclu pentru a ne toca timpul într-un mediu ostil. Cu toate aceste presiuni, datorate nu în mod special unuia sau altuia, dar simpla nerespectare a normelor de lucru natural stabilite de către fiecare participant al Clubului, a făcut ca cenaclul ultim să nu-şi îndeplinească menirea de satisfacţie de prea plin, de realizări satisfăcătoare a unor oameni care au realizat ceva intelectual, dar care au şi avut plăcerea de-aşi întâlni prietenii la un schimb de vorbe agreat de fiecare. Mica escapadă de la rutina zilnică. Ce chestie : dacă cineva m-ar fi pus să caracterizez cenaclul “Spinul” nu aşi fi ştiut s-o fac, dar acum văd că deja am ştiut.
Din cele citite, mai bine zis din cele auzite, ca întotdeauna, fiecare membru a venit pregătit şi a adus şi multe catrene de “reparat” în “plen”. Realizările trecând peste noul obstacol, nervii, în final s-a reuşit ca şedinţa cenaclului să fie ceea ce fiecare şi-a dorit. Dintre membrii Clubului care astăzi au fost prezenţi îi numesc pe: Doamna Găinariu, de, suntem în preajma mărţişorului, Domnul Mihai, Domnul Micle, Domnul Bud, Domnul Filip Romulus, Domnul Şiman şi ca ultim invitat Domnul Iuga. După întârziatul de mine, ne-a făcut o vizită, şi pot să spun nu doar de curtoazie, Domnul Ardelean directorul Bibliotecii Judeţene, gazda noastră. Cam fiecare dintre cenaclieri a citit şi “reparat” cel puţin cîte trei epigrame, recoltă bună, dar mai ales că fiecare îşi dorea mult, banalele schimburi de replici de care probabil aveam nevoie, cunoscându-se că ultima lună a fost plină de evenimente culturale la care au participat cu toţii. Apoi, mai era o noutate. A apărut revista EPIGRAMA, CARE SE EDITEAZĂ în Bucureşti şi unde dacă nu mă înşel au avut publicate catrene sau epigrame Domnul Şiman, Doamna Găinariu, Domnul Micle fiind printre cei selectaţi, dintre participanţii la concursurile revistei pe teme date. S-au făcut împunsături reciproce între Bodnar şi Găinariu, între Găinariu şi Şiman dar care n-au avut ecoul de altădată. Multă vreme am pierdut cu stabilirea orei de începere a cenaclului pe care Domnul Iuga o dorea dimineaţă, ca el să poată veni în timpul serviciului, dar după votare a rămas tot ora 17 oră de începere a lucrărilor.
Domnul Director Ardelean, consultând şi revista EPIGRAMA şi ce realizări avem în acest număr, din martie-mai a.c., ne-a promis un sprijin total în realizarea unui Concurs de mărimea unui “FESTIVAL” de epigrame pe ţară. S-au discutat de către Domnia sa toate aspectele, urmînd a stabili calendarul de desfăşurare exact şi a mai sugerat şi o probabilă schimbare a denumirii Clubului. Domnul Şiman este în căutare de noi membri ai cenaclului epigramiştilor. Cred că este pentru prima oră când cineva îşi oferă sprijinul şi ajutorul pentru acest club, nu numai să bage beţe în roate.
O mulţumire personală Domnului Ion M. Mihai care mi-a făcut ultima cronică-prezentare a ultimei mele cărţi “Suflete-n derivă”. Mulţumirea este pentru rapiditatea cu care “s-a executat”, ştiind că abia a trecut o lună de la lansare, dar mai ales pentru atenţia cu care a lucrat pot spune că pentru prima oră cineva desluşeşte adevăratul rost al acestei scriituri. Citind această cronică, la un moment dat am avut impresia că parcă suntem coautori la scriitură. Tot pentru acest lucru aduc mulţumiri şi Domnului Filip Romulus care a avut o amplă participare fizică în realizarea acestui volum, participare etapizată şi de susţinere, ţinând cont că ne-a oferit acel relaş la Fersig exact în perioada în care eu nu mai aveam scriitura, şi dânsul mi-a propus o primă verificare a ceea ce voi mai produce…când voi produce. După câte se vede din carte, în tot acest timp am fost nedespărţit de Domniile Voastre ceea ce psihic pentru mine a contat mult.
Ca să nu întindem coarda Doamna Găinariu, pentru mărţişoarele primite de la băieţi, excepţie făcând tot eu, ne-a oferit un aperitiv sub formă lichidă şi chestia cu salatine. După ce le-am băgat în gură a fost şi puţină linişte. Cu toate acestea în final s-a mai dezmorţit vocile, urmând a ne întâlni la ora cunoscută pe 9 III .

Motto:
În grădina omului modest, în loc de ierburi, cresc orhidee.
Un gând profund din straturile interioare ale sufletului nostru ne îndeamnă să aducem un omagiu celui care prin pasiunea vieţii sale a reuşit să lase urme indelebile în literatura din nordul ţării.
Acum 80 de ani a venit pe lume în comuna Bujoru din Judeţul Teleorman un copil care radia în jur lumină, blândeţe, iubire şi înţelepciune. Acest copil nu este altul decât scriitorul, criticul literar şi epigramistul de azi, Ion M. Mihai, care după terminarea claselor primare în comuna natală întră ca bursier la prestigiosul liceu “Ion Marinescu” din Giurgiu pe care l-a absolvit cu rezultate excepţionale, în anul 1949. După un nebănuit accident biografic, în 1952 se înscrie la Facultatea de Utilaj Petrolier din cadrul Institutului de Petrol şi Gaze, din Bucureşti. În 1954, se transferă la Institutul Politehnic din Cluj-Napoca la Facultatea de Tehnologia Construcţiilor de Maşini. În iunie 1957 obţine diploma de inginer mecanic. În perioada 1960-’63 a urmat, la fără frecvenţă, cursurile Facultăţii de Ingineri Economişti din cadrul Înstitutului Politehnic Bucureşti.
După terminarea facultăţii, prinde rădăcini în solul fertil al Maramureşului şi este angajat la Combinatul Chimico-Metalurgic de Metale Neferoase şi Rare din Baia Mare, unde a lucrat ca şef de secţie şi de serviciu până la pensionarea sa în 1988.
Ion M. Mihai deşi a ales o carieră tehnică, devenind inginer mecanic, iar apoi şi inginer economist, nu şi-a abandonat niciodată pasiunea pentru literatură, care a rămas o vocaţie, un substitut al vieţii sale. Încă din liceu, citea reviste umoristice ca:”Veselia”; “Papagalul”; “Piţigoiul” etc. şi încerca să scrie epigrame, însă timpurile grele care au urmat, solicitarea intensă a atribuţiilor de serviciu l-au făcut să neglijeze viaţa literară, dar fără s-o abandoneze.
După pensionare, când constrângerile politice au dispărut şi-a reluat, cu pasiune activitatea literară. A început să scrie şi să publice în tot mai multe cotidiene, precum şi în presa literară. Astfel, printre altele, a publicat eseuri, recenzii, cronici de cărţi etc. Semnătura sa poate fi întâlnită în reviste de prestigiu precum: “Tribuna”; “Familia”; “Poesis”;“Contemporanul”; ”Astra” ; “Art Panorama”; “Cetatea –Cluj”; “Luceafărul”; “Arheus”; “Nord Literar” etc. În presa locală a fost prezent cu diferite reportaje, eseuri istorice, pamflete, epigrame etc. A scris prefeţe pentru mai multe cărţi de poezie şi proză ale unor autori maramureşeni. A publicat două cărţi: “Scriitori din Maramureş”– analize şi interpretări, Editura LIMES, Cluj-Napoca 2003 (364 pag.) şi “Lecturi sublimate” Ed. DACIA Cluj-Napoca 2005 (300 pag.).
Aproape trei decenii a frecventat cu asiduitate cenaclurile literare, a parcurs cu nesaţ paginile revistelor de specialitate, fiind deosebit de receptiv la fenomenul literar contemporan.
Omul pe care astăzi îl omagiem, este modest, discret, cu bun simţ şi plin de har. Este un cerebral, un spirit analitic care caută să nu-i scape nimic din contextul analizat şi care se exprimă într-un limbaj sobru, clar, echilibrat ce refuză invectiva. Din postura ce şi-a asumat-o în acest domeniu, este un constructor de scări verticale ce aspiră spre sublim, căutând să indentifice şi să impună valori nu să le submineze.
La venerabila vârstă de 80 de ani colegul nostru de la “Spinul”, desfăşoară o intensă activitate ca preşedinte al “Asociaţiei ecologice CER SENIN” din Baia Mare, publicând numeroase materiale pe teme ecologice în presa locală ori în reviste de resort ca: ”Perspective”: PRO NATURA etc. Importante contribuţii aduce ca secretar al “Asociaţiei Scriitorilor Baia Mare”, şi ca redactor al prestigioasei reviste “Nord Literar” din Baia Mare, în care publică în mod curent eseuri critice.
Ion M. Mihai este membru al Asociaţiei Epigramiştilor din România şi al Clubului “Spinul”, publică epigrame în presa locală, la revista “Spinul”, EPIGRAMA etc. Pentru multiplele realizări în plan ştiinţific, social şi literar, colegii de la clubul “Spinul” din Baia Mare urează sărbătoritului multă sănătate, împlinirea tuturor aspiraţiilor sale literare şi un călduros “LA MULŢI ANI”!
Nistor I. Bud
Secretarul Clubului SPINUL

Visul
Ca să scape de plictis,
El transformă totu-n vis
Şi visând aşa, într-una,
Parcă doarme întotdeauna.

Surpriză
Crezând că-i fante şi-i dotat,
Mereu norocul stă să-l prindă,
Dar azi e tare supărat
Că s-a văzut şi în oglindă.

Păcatul originar
Când a muşcat din măr, Adam,
Cules de Eva de pe ram,
El nu ştia că-n legi stă scris
Că tot ce-i bun e interzis.
Ion M. Mihai

Se mai întâmplă şi din acestea după cum se observă şi sunt bine primite. De fapt, în ultima perioadă, întreg CLBUL freamătă fără oprire. Este vorba că lunar avem evenimente remarcabile în domeniul pe care noi l-am îndrăgit, al epigramei. Aşa cum am mai arătat şi cu alte prilejuri, în afară de faptul că ne facem serios treaba cenaclieră, am reuşit să-i convingem şi pe alţii că “SPINUL” este un CLUB care trebuie respectat după roadele muncii sale şi dacă se munceşte, după cartea “Săgeţile ritmate” carte a clubului nostru, a urmat: Şiman cu “Descântec de ..răspăr” şi mai nou Domnul Filip cu “Filipicele” sale. Apoi a apărut revista “Spinul”, revistră de cenaclu care a avut un ecou mai puternic decât cele mai optimiste gânduri pe care le-am avut fiecare dintre noi. Era aproape firesc ca să ne resfeţe şi televiziunile locale şi prima care ne-a făcut un colaj de o oră a fost AXA TV, televiziune la care Domnul Micle cunoştea o parte din angajaţi şi a considerat că aşa ar fi bine să ieşim pe post. Şi uite aşa ne-am dat în spectacol timp de-o oră. Materialul urmează a fi transmis pe post. Atât ar mai fi de adăugat că simularea examenelor de bacalaureat, a blocat pe trei colegi în această acţiune. Au fost prezenţi la cenaclu şi în emisiunea AXA TV următorii: Bodnar Mihai, Andreea Nagy, Şiman Ioan, Micle Mircea, Bud Nistor, Filip Romulus, Viorica Găinariu şi Toma G: Rocneanu. A fost o şedinţă frumoasă, cu frumoase realizări, cu o discreţie specifică “actorilor” din club şi această peliculă v-a sta la baza realizărilor noastre având material original care depăşeşte conţinutul a două reviste. Cu alte cuvinte o nouă reuşită a Clubului “Spinul” din Baia Mare.
Acum trecem la altele. Ca să spun aşa, prima întâlnire de “afaceri” cu Domnul Şiman, am avut-o în 1996 cu prilejul “Zilelor Editurii Gutinul” la Sighetu Marmaţiei. Pe umerii dânsului apăsa volumul de versuri PRIN ANOTIMPURI care începe cu o frumoasă CONFESIUNE, eu am scos LĂCĂTUŞĂRIA şi DESTINE CONJUGATE. De atunci, tacit, dar parcă în cunoştinţă de cauză, ne luptam fiecare cu fiecare din noi, pentru a scoate din harul lui o altă carte, evident că fiecare pe specificului său. Concurenţa nu se realiza în acelaşi domeniu. Ne înscriam, cu scrisul, în plane paralele, dar totuşi concurenţiale la setea de muncă, la randament, la menţinerea tonusului la scris la cote cât mai înalte, la care se putea practica. Un timp frecventam împreună Cenaclul scriitorilor din Baia Mare, apoi ca şi Mircea Marian, ca şi alţii, Ion venea mai rar, cu toate că a văzut că o lansare de carte nu se poate face în familie şi prieteni, că sunt buni, sau altfel, în această branşă, tot acolo-i afli. Apoi când Mihai Bodnar a deschis Cenaclul Epigramiştilot la Baia Sprie, m-a rugat să-l însoţesc şi eu. M-am dus cu el deoarece îmi plăcea prezenţa lui. Nu te agasa cu discuţiile. Nu acapara discuţiile. Nu discuta ca să se audă. Discutam puţin, la obiect şi ne respectam, aşa cum ne respectăm şi astăzi, gândurile şi judecăţile fiecăruia, nehazardându-ne în bârfe sau judecăţi pripite, cunoscând că tagma aceasta, meseria aceasta de-a scrie, este una de invidie şi chiar ură, ce nu de puţine ori se revarsă în câte-o cronică a cărţii respective, vorba vine, a celui care a scris-o. S-a ajuns până acolo că pentru a ne sparge prietenia, acel care avea câteva cărţi de versuri scrise, să invoce că-mi scade prestigiul cărţii dacă punpersoane “neconsacrate” pe coperta IV. Şi eu făcusem lucrul acesta deja. M-a supărat acest lucru, dar mi-am dat seama că, intriganţii comit o eroare, deoarece, ceea ce eu scriam, nu mai scria nimeni. Deci era clar că dacă cineva-şi exprimă o părere despre cărţile mele, nu poate fi altfel decât la obiect, deoarece sânt puţini oameni care s-au sărutat cu moartea în mină. Totuşi nu am mai scris citate sau ziceri pe coperta IV. M-am apucat în cărţile mele să-mi fac “comiltoni” vorba Domnului Mihai, pe toţi prietenii mei. Aşa am scris despre fiecare membru al cenaclului, despre oamenii pe care-i cunosc şi unele fapte care ne-au înlănţuit zilele, încheind cu o cronică a unei cărţi de versuri scrisă de Domnul Şiman, cronică ce a fost tipărită în “INFORMAŢIA”, apoi am inclus-o în cartea “CART LA POARTA TRISTEŢII”, care este o componentă a volumului IV din MINERII ARDEALULUI. Am învăţat de la Şiman că nu poţi trăi singur şi fiecare are un confident al propriei lui scriituri. Am parcurs cei 12 ani de prietenie cu îndoielile pe care le-a avut fiecare, cu temerile lui, dar n-aş spune că satisfacţiile n-au fost la fel de mari, uneori ca şi nesiguranţele noastre. Când veneam din Baia Sprie de la cenaclul lui Bodnar, atunci a adus vorba Domnul Şiman despre acest Club al epigramiştilor. Nu numai că nu eram interesat fiind foarte preocupat de ceea ce atunci făceam, de fapt eram în complectarea colecţiei mele de sponsori, persoane deosebit de greu ai scoate la lumină şi care-ţi macină, dacă nu tot timpul şi inspiraţia, dar umilinţa şi starea de cerşetor ţi-o prezintă de câteori pot. Aveam impresia că domniile lor, erau convinşi că acesta era actul cultural, adică de câte ori te puteau umili, uneori între patru ochi, alteori făceau cam aşa cum face şi Gigi Becali când vorbeşte de banii lui. Asta ne rupea dintre ale noastre, dar cu toate acestea n-am rupt niciodată relaţia cu prof. Ioan Şiman şi nici n-am încercat să conducem o ceartă. Seninătatea şi încrederea ce o emana din el Şiman, aducea linişte şi în sufletele mai zbuciumate. Şi această tărie şi dorinţă a Domniei sale a fost atât de mare încât şi domniile voastre aparţineţi acestui crez al domniei sale. Din anul 2000 ne întâlnim mai frecvent şi am petrecut împreună mai mult de 400 de ore, timp în care am înţeles că omul la ori ce vârstă are idealuri dar şi percepte şi că de fapt nimeni nu şi-a terminat niciodată treaba întreagă propusă, dar este minunat să trăieşti într-un cadru intelectual de creaţie decât să bârfeşti viaţa politică: activitatea la care ne-am autobligat, evident cu concursul lui Şiman, ne
permite o detaşare faţă de tarele lumii, ne oferă o viaţă onestă şi corectă şi nu permite lâncezirea cerebelului. Acestui om care ne-a oferit cele câte am înşirat, eu atâta îi doresc viaţă: lungă şi continuitate! Să se bucure de sănătate, să-şi poată împlini cele dorite, cu toate că acum patru, cinci ani, nici nu visam să avem poziţiile pe care le-am obţinut până astăzi şi pe care sperăm să le menţinem.
Sănătate Domnului Şiman şi “La mulţi ani !!!”