Nu avea absenţe, muncea bine şi era silitor, dar cu nevasta nu prea se înţelegea, de fiecare cu necazul lui. S-a brodit ca în acea perioadă Sandu, ajutorul de care vorbeam, să-i fi aplicat recent o “corecţie” nevestei. Asta a fost suficient pentru a-l da afară din serviciu. Ca să nu aibă impresia că-i prea simplu, cineva i-a sfătuit soţia cum să-l “aranjeze” la partid. Când el şi-a dat seama ce i se “coace”, n-a vorbit cu nimeni nimic. S-a întâlnit cu Relu, pe care l-a chemat la o bere în Baie. Relu avea ceva de rezolvat în oraş şi a venit. Au băut o bere, au ieşit din bufet şi a apărut omul cu care trebuia să se întâlnească Relu. Sandu i-a spus că-l aşteaptă la cofetăria Violeta. N-au schimbat zece fraze Relu cu omul acela, când a auzit o detonaţie să-i crape timpanul nu alta, după care a fost împroşcat cu sângele şi resturile de carne ce-au rămas din fostul său ortac. Atunci şi-a dat seama Relu că Sandu avea în buzunar dinamită şi c-o baterie a făcut contactul capselor. Fazele acelea de la o discuţie plăcută, la o detonaţie de război, împroşcarea lui cu sângele prietenului şi ortacului l-au zdruncinat profund. Multe luni n-a vorbit cu nimeni . umbla de unul singur şi tare rău m-am temut ca nu cumva să-şi răzbune prietenul în acelaşi fel.
Poate n-a făcut acest lucru că a fost hăituit mult timp la Securitate cu întrebările: “De unde a luat Sandu explozivul?”; “Cine i l-a dat?”; “Dacă n-a vrut…?”; ce vă mai puteţi imagina şi domniile voastre ce fel de întrebări se pun acolo, ce “oază de tratament” era Securitatea.
Vedeţi, de atunci discuţii de la tată la fiu, de la om la om, de la ortac la ortac n-au mai avut loc între noi şi suferinţa lui ne-o împrăştia şi nouă din belşug.
În acest moment am ajuns la portiţă şi am intrat în curte. Oamenii şi preotul erau deja în curte şi se aşezau la masă. S-au pus şi ei. Preotul a spus o rugăciune, moment în care Relu s-a apropiat de Buia şi îi spunea ceva la ureche. Poate că nu ne-a povestit acest lucru, dar pe drum am observat că Buia-i “tare de urechi”. În acel moment Relu i-a tras un pumn între ochi cu mâna cea bună, omului care l-a crescut, Buia a căzut. Apoi a început ca un descreierat să-l lovească cu picioarele. Lumea era înmărmurită. Unii au sărit şi l-au împins pe Relu, încercând să-l ridice pe Buia Toma. Buia, cu un ultim efort, a ţipat următoarele: