Povesteau unii că actualii guvernanţi doresc o reunificare cu Basarabia “pentru ca ţara să se suprapopuleze la nivelul anului ‘89” întrucât la ora actuală şi “sporul natural” este negativ.
– Domnule Buia, îl opreşte profesorul orăşean, de aceste lucruri, cum se menţiona înainte, suntem dezgustaţi, mai bine mai povesteşte-ne ceva de prin acest sat să uităm de faptul că ne conduc nişte neîmpliniţi.
– Dacă voi doriţi, cum de nu? Sper să vă pot spune o întâmplare care o să vă uimească. Noi, aceştia de aici, suntem destul de aproape de Baie, de aceea nu puţini au slujbe în oraş. Aşa era şi acest om prin dreptul casei căruia trecem acum.
– Stai, stai, cum vorbeşti cu “era” când îl văd în curte?
– Pe cine voi vedeţi în curte nu-i persoana care a făcut casa, care a fost proprietarul ei, ăla a murit de 4 luni. Asta-i altă persoană.
– De ce a murit? … se trezeşte că gândeşte cu voce unul dintre ascultători.
– Chiar acest lucru doream să vi-l povestesc, deoarece persoana de care vorbesc era cu câţiva ani mai tânără ca mine şi nici n-a lucrat în băi niciodată. Omul a cui a fost această casă minunată, era un burlac convins. N-a fost căsătorit niciodată…
– Stai puţin domnule, se văd şi copii în curte!
– Da, aveţi dreptate, dar ăştia, copiii… ştiţi ce, cred că trebuie să aveţi puţină dreptate altfel îmi forfecaţi povestea exact ca şi viaţa omului despre care povestim, încearcă o “punere la punct” Buia.
– Scuză…
– Deci, omul destul de tânăr avea un serviciu, “să-i trăiască”… la Consiliul Orăşenesc din Baie. El era persoana care repartiza locatarii în noile blocuri de locuinţe. Era atât de căutat şi curtat de femei că se poate spune că nu putea învinge cu ele şi nu puţine dintre ele “alunecau” în braţele lui. Poate că şi serviciul să-i fi facilitat acest lucru, dar şi el era un bărbat frumos, volubil, foarte şarmant, cum poate fiecare femeie şi-ar dori să-i fie bărbatul şi lucru deloc neglijabil, avea o stare materială foarte bună. Avea casa lui, viaţa lui, iosagul lui, ce mai, nu ducea lipsă de nimic. Şi-a făcut această “căsuţă” ca o bijuterie “pe faţă” cum se spune aici dacă-i orientată spre sud, cu un finisaj deosebit. Nu mai spun de livezi şi de altele.