Dispăruse o bucată de vreme din sat, din viaţa satului, nimeni neştiind nimic despre el multă vreme şi acum iată-l la uşă pe fostul crai, pe omul cu trecere la femei, pe acest amant perpetuu, rivalul lui Don Juan.
– Jorj, te rog să mă ierţi de deranj! îi spuse la intrare Viky.
– Nu te mai formaliza atât, doar ne cunoaştem de-o viaţă, ce umbli cu chestii de astea? Poftim!
– Bine, bine, dar… noi nu ne-am văzut de mult, apoi eu nici un telefon nu ţi-am dat…
– Simte-te ca acasă, noi am trecut de faza ascunsului după deget!
– Dacă totuşi îmi permiţi eu aş abuza puţin de tine, de timpul tău. Te implor să mă asculţi, cu toate că povestea mea în mod evident nu o să te intereseze, dar te rog să mă înţelegi că eu nu mai am la cine să mă confesez în acest sat. Dacă povestea aceasta n-o spun cuiva simt că mă înăbuş. Îţi cer numai atât: să mă asculţi. Chiar dacă am lipsit atât, dacă unii dintre prieteni au plecat, iar alţii au dispărut, mai sunt şi din aceia care nu mă primesc în casă… Am sunat şi la uşa ta, la tine, cel cu care am fost prieten la cataramă şi uite că tu eşti singurul care m-ai primit. Deci poţi să faci atât pentru mine?
– Dragă Viky! Nu trebuie chiar toate puse la suflet! Unii se mai schimbă, alţii regretă cine ştie ce faptă, alţii şi-ar acoperi păcatele. În ceea ce mă priveşte, sunt gata să-ţi ascult confesiunea.
– Îţi mulţumesc şi sper să-ţi pot întoarce bunătatea ce-o arăţi. Apropo… tu te-ai căsătorit?
– Da. Cam de multişor.
– Da… doamna-i acasă?
– Bineînţeles. Prepară ceva compoturi în bucătărie. Cred că nici nu ne-a auzit.
– Atunci o să încep. Îţi spun povestea mea. Povestea vieţii mele începe de la Tiţa. Până atunci nu prea am amintiri sau lucruri mai importante de remarcat în viaţă, înainte de a o cunoaşte. Tot ca o ciudăţenie este faptul că nici de la despărţirea de ea nu aş putea zice că am trăit lucruri deosebite sau că aş fi avut ceva realizări mai aparte. Nu.
Această femeie… TIŢA… era ca o reclamă. Strălucea încontinuu şi avea un şarm de invidiat. Invidiat de toate femeile care-o vedeau.
Saturday, April 04th, 2009 | Scriitor: carti online
Category: nascuti in timpul... altora
Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0.
Both comments and pings are currently closed.