Acuma Mircea-i director şi n-a putut să vină, să-şi povestească aventura vieţii, dar pot să vă mai povestesc că atât el, cât şi eu am devenit mai atenţi la oamenii din jur, mai conştiincioşi şi începeam să fim şi noi nişte persoane mai credincioase. Eu sunt convins că Dumnezeu ne-a oferit această şansă unică şi din doi oameni “rătăciţi”, am devenit oameni între ceilalţi oameni, şi credeţi-mă că tot ce am “omis” să învăţ în liceu, m-am străduit să recuperez în institut în aşa fel am primit şi consideraţia colegilor noştri de liceu, de om, de grupă.
– După cum se vede sunt şi oameni care-şi mai amintesc de lucrurile bune primite în cei şapte ani de acasă.
– Aşa este. Importantă în educaţie este corectitudinea. Compromisurile aduc cu ele alte compromisuri şi odată cu ele şi slăbirea ori chiar lipsa disciplinei. Oricum, eu îi felicit pe băieţii aceştia, pe acest om că a avut tăria să se “întoarcă” la vocea mamei. Domnule Buia, mai adineaori am făcut o “trimitere” la Bacovia, rămânând la ceea ce relata în scrierile lui, afirma celălalt invitat, din poezie străbate un aer de imobilism, de tristeţe şi chiar de groază. Cu atât mai ciudate ni se par aceste stări depresive la un om recunoscut ca o fire veselă, care era Minulescu, pe omul care îşi caracterizează versurile ca: tristeţile cu toate chinurile inutile ale vieţii. E adevărat că ne trecem cu toţii şi sânt lucruri care pe toţi ne întristează, poate şi datorită faptului că în acest surogat de viaţă ne simţim manipulaţi ca nişte roboţi. Nu doresc disecţia tristeţii fiindcă în aceste momente ea e cuibărită în noi, însoţindu-ne pretutindeni. Dar din cele povestite de dumneata, întâmplări petrecute în acest umil sat, aş zice că numai pe o singura stradă, de fapt este unica, ne prezintă omul de rând, băştinaşul acestor meleaguri care nu se lasă copleşit de vicisitudinile vieţii, nu cade în letargie, ba aş spune că e o plăcere să constaţi că fiecare om este un pulsar de energie care, cu bunătatea sufletului său, reuşeşte să-şi ducă viaţa cu necazurile şi bucuriile oferite de ea, şi în demnitate.
– Mă bucură faptul că ai sesizat atât de repede acest lucru care este chiar specificul vieţii lor, al oamenilor aceştia simpli, cu o viaţă bogată în trăiri, şi pe nedrept desconsiderată de unii. Cu riscul de a mă îndepărta de umbrele zilei şi de-a te agasa cu poveştile mele ori poate şi de-a trece mai repede peste linia suferinţelor zilnice, dar acestea se datorează şi faptului că tare greu vă mai prinde omul pe la sat, când nu vă “grăbeşte” maşina şi tare repede vă reîntoarceţi acolo unde v-aţi stabilit. Bag seama că acuma toate le faceţi în graba mare.