De când s-a întors din armată parcă era mai tăcut, mai dur. Şi asta nu ar fi o problemă, dar ei îi vine din ce în ce mai greu să-l evite, să-i respingă atacurile sale erotice, pe motiv că el devine prea agresiv. Adevărata problemă este că şi ei îi este drag şi ea îl doreşte şi nu găseşte ce motive să mai inventeze pentru a-şi mai salva încă o dată fetia.
Maria povestea cuiva:
– În ultimul timp mi-e teamă să-l mai întâlnesc. Simt că nu o să mai rezist. Când pune mâna pe mine mă înfior toată, mă pătrunde o căldură prin tot corpul. Mama îmi spune că am slăbit. Cine nu ar slăbi dacă ar fi perpelit ca mine zi de zi? Cine nu ar slăbi primindu-i mângâierile şi cuvintele sale dulci, şi în tot acest timp să gândeşti “încă nu este voie, încă nu se poate”, “noi nu suntem căsătoriţi”? Ce este în fond căsătoria? Şi dacă ne vom căsători o să ţină mai mult la mine? O să mă iubească mai mult ca acum? Doamne, ce gânduri mă frământă! Mă simt frământată de gânduri, purtări, neîmpliniri. Nimeni nu-mi spune ce şi cum să fac! Dacă fac rău sau fac bine? De ce oare Iosif nu vorbeşte nimic despre căsătoria noastră?
De când a venit din armată, o singură dată a mai zis: “Să mai stăm, să mai adunăm ceva, că tare puţine avem…
Eu am strâns, dar el oare pe unde o fi ajuns cu strânsul?! Nu-mi povesteşte nimic. Şi Doamne, cât îi de frumos, cât de îngrijit vorbeşte, ce tandru se poartă cu mine, cu excepţia când se apropie prea mult de mine. Atunci parcă devine animal sălbatic…
Duminică am plecat din nou la “locul nostru” să spălăm maşina. Era parcă mai pornit ca altă dată, îmi spunea că dacă nu mă grăbesc, pleacă singur.
Am spălat maşina. Tot timpul era nervos. Tot timpul bombănea. Nimic nu-i era pe plac. Nici la curăţenia maşinii n-a insistat prea mult.
La un moment dat s-a aruncat pe mine. M-a trântit jos. Eu eram crispată şi revoltată încă de purtările lui de dinainte, şi acum… Altă dată fugeam unul după altul, ne zbenguiam, ne jucam, era tandru, era…