Făcusem jumătate din drum, mai bine de trei staţii între sate, şi lui nu i se putea imputa nimic la modul cum conduce autobuzul.
Pe un scaun din stânga mea stătea un ins spilcuit, cu un început de chelie, care prin felul lui de a fi ţinea morţiş să iasă în evidenţă. Pe o banchetă în spate era o familie: soţ, soţie şi un copil. Ploaia a reînceput. Apa intra prin geamul deschis şi-l uda pe copil şi pe mama lui. Doamna se ridică şi închide parţial geamul. Tipul cu vocabularul voalat îl redeschide…
– Nu de tot… se adresează el doamnei.
– Chiar, nu de tot, zice doamna şi împinge din nou geamul.
Tipul se aruncă şi-l deschide larg.
– Domnule, dar vezi bine că ne udă!
– Las că ştiu eu că-ţi place să fi udă în alte locuri… He, he, he… îi aruncă beţivul.
– Cred că ai început s-o jigneşti pe doamna, îl apostrofez eu.
– Din câte ne-ai înşirat până acum reiese că eşti un om “umblat” prin lume, că eşti politicos, aşa că te rog să dovedeşti că ceea ce ai afirmat adineauri că este adevărat! îl apostrofă spilcuitul.
– Acu-i democraţie! Fiecare spune ceea ce vrea – îi dă înainte beţivul.
– Fiecare spune ceea ce el pricepe din această democraţie – completez eu.
– Domnule, acum chiar că poţi spune ce vrei, dar cu câteva luni în urmă? îl întrebă spilcuitul.
– He… he… atunci acest autobuz mă ducea direct la he… he… rânjeşte beţivul.
– Păi, vezi! Acum spui orice, dar un om normal, un om politicos nu jigneşte pe nimeni! Asta nu se face. Nu s-a făcut niciodată. Nici pe vremea lui Napoleon, care a fost îngropat în şapte sicrie şi dus la “mormântul invalizilor” nu se făcea aşa ceva, şi atunci morala era morală, zice spilcuitul.
– Domul… completez eu.