Coborârea “lui” era zgomotoasă, cu ruperi de crengi şi alimentată şi cu alte feluri de zgomote de îţi venea să crezi că cineva special făcea aceste lucruri, dinainte regizate, să te scoată din minţi. În acel moment am primit o lovitură în cap, una pe spate, apoi în spatele meu se aude o bufnitură. Da, lampa mi s-a stins. Apa îmi curgea pe mâini. Cu febrilitate scapăr chibrit după chibrit. Of, unul mi s-a aprins. Poate din milă. Aprind lampa cu groaza omului care trebuie să facă ce nu şi-a dorit niciodată, mă întorc să văd şi eu pe dracul. Privirile clipocind căutau ceva la nivelul ochilor. Nimic. Doamne doar nu mi-ai luat deja minţile! De zece minute, cu toate că nu-l aştept, sânt hotărât să mă întâlnesc cu dracul. L-am auzit şi să nu-l văd?! În spatele meu nu era nimeni. Să fi murit eu? N-am simţit nimic de genul acesta. Clipesc din ochi, îi frec, e imposibil! Măcar o umbră ceva, un abur, o boare să fie ceva ce ar fi putut justifica păţania mea. Nimic. Total derutat, cu mâinile şi picioarele “de gheaţă”, total dezamăgit şi vlăguit de tot, cu un gol nemărginit în suflet, mă pornesc să plec, dar piciorul mi se “prinde” în ceva. Puţin a lipsit să nu fac infarct. Îndrept lampa spre pământ. Jos era o bufniţă plină de apă care a coborât cum am povestit, ducându-mă la paroxism. Pe moment animalul din mine s-a repezit spre bufniţă s-o sfâşie, atât de puternic m-a stresat, mai ales “aterizarea” ei, dar văzând-o atât de plouată şi neajutorată, am luat-o cu grijă şi am băgat-o într-o scorbură din copac. Cu greu îmi reveneam la starea mea de om. Cu toate că lampa mi s-a stins din nou, mi-am continuat drumul în întuneric, trecând cu gândul de la realităţile momentului care-mi sugerau că de-o mai ţine ploaia la această intensitate, mai la vale, la Iobănel şi la podul Savetei, o să am de lucru cu pâraiele. Am trecut de Iobănel, dar la podul Savetei cu şanţul necurăţat aluviunile s-au colmatat, iar apele care veneau din Poderei erau împărţite în două. Făcându-mi socoteala pe unde s-o iau ca să nu-mi ud şi picioarele, aud sub podul colmatat nişte icnituri şi lipăitori. Vai Doamne, iară mă-ncerci?! Nu era o simplă părere, zgomotele veneau chiar de sub pod. Cum se poate acest lucru, dacă acel pod este plin până sus?!! Oare neapărat în această dimineaţă trebuie să înnebunesc?!! Doamne nu mă lăsa!!! Gemetele, icnetele nu mai conteneau. Din nou apelez la lumina flăcării lămpii de carbid. Cum sunetele nu se mai terminau, simţeam că puterile mă părăsesc. Între cele două locuri de încercare a sănătăţii mele mentale nu erau o sută de metri.