Era vizibil faptul că preotul îşi cunoştea auditoriul, şi ca număr şi ca valoare, el remarcând mulţi “străini” printre mirenii săi la slujba Domniei Sale, oameni veniţi aici cu prilejul “ridicării de paos” întru memoria şi odihna unei tinere mame de curând decedate. Profitând de acest prilej, preotul s-a întrecut pe sine spre bucuria întregului auditoriu. După toate acestea, după rugile înălţate Atotputernicului pentru sufletul răposatei, ne-am îndreptat din nou pentru a spune “un Tatăl Nostru” la mormântul defunctei, păstrând pioasa reculegere a celor din jur. Apoi, împreună cu ceilalţi, ne-am retras din micul cimitir, unde ca în orice ţintirim de altfel, se găsea o criptă mai arătoasă. Numele de pe cruce îmi aducea aminte de “ei”, de răposaţi care cu puţin timp în urmă erau “cineva” în zonă, acum lumea din sat, trece nu numai pe lângă cripta acestei familii, dar nici celor care mai trăiesc din acea familie, nimeni nu le spune nimic. Nu-i văd, de parcă nici n-ar exista. Într-un târziu s-a aflat cineva care totuşi i-a salutat. Un sătean, parcă intuind nedumerirea mea, mă bate pe umăr spunându-mi:
– Îs veri domnule… şi plecă în treburile lui.
Ţăran fiind la origini, întâlnirea cu “ţara”, cu satul îmi dădea o stare specială, care evident era vizibilă, trăire care se manifesta cu putere asupra comportamentului meu, având posibilitatea de a-mi ştergea din minte şi suflet tot stresul acumulat într-o săptămână de lucru. Mă simţeam ca în familie, ca între ai mei protejat şi dorit, exact ca o întregire a familiei după lungi perioade de despărţire. Ieşind din cimitir şi regrupându-ne pe familii, pe grupuri, se făceau remarci la slujba deosebită oficiată de bătrânul preot.
Buia Toma, gazda noastră pentru acea zi şi la acele evenimente, a avut o replică:
– Ca beneficiar statornic al acestor slujbe oficiate de acest preot, pot să mă pronunţ că este un destoinic apostol al nostru şi a celorlalte sate care beneficiază de serviciile dânsului. Problema care s-a născut şi care este descurajantă a apărut atunci când tatăl meu, care este unul din ctitorii acestei biserici, ca şi alţi taţi de-ai noştri care au purces la construcţia actualei biserici. Dânşii nici nu au conceput să facă biserică numai după câtă populaţie are cătunul nostru. Au cutezat ca biserica noastră să fie cel puţin la fel de mare şi arătoasă ca bisericile din satele vecine. Ambiţia lor a întrecut cu mult posibilităţile satului nostru, sat care-i cel mai mic dintre satele din jur.