Atâta carne nu se putea cumpăra în “IEPOCA” şi chiar dacă ar fi putut cumpăra, la un salariu mediu de 2600 lei îşi puteau cumpăra zilnic doar lapte, pâine, dacă se găseau, şi ce “se dădea la raţie”: ulei, zahăr şi maximum 2-3 kg carne/lună, luată la negru. Poate că un burlac s-ar fi putut descurca, dar familiile s-au pauperizat. Unica distracţie, oficial legalizată, era “statul” la cozi, de la care în final tot nu primeai nimic. Porcăria era că se impunea să faci “cozi” şi pentru unele fleacuri ca: scobitori (la ce dracu ne mai trebuiau?), hârtie igienică, chibrituri, şi… (dracul să le ia!). Certitudinea rarefierii produselor era vizibilă şi simţită de fiecare. Unele au dispărut definitiv şi nu era vorba de produse de import: cafea, măsline sau alte delicatese, dar imaginaţi-vă o ţară care nu are de valorificat… marmeladă, fasole, legume… În ‘89 “s-a întâmplat” ca din 27 aprilie şi până în 17 august nu am văzut carne de nici un fel. Erau unele sărbători “naţionale” când la raţie primeam ½ kg carne de persoană care nu de puţine ori era un… OS.
Ora şapte. Nici-o invitaţie. Nici-o uşă deschisă.. în tot Clujul.
La podul peste Someş a fost consumată cea mai dementă tragedie. Un tip, dintr-o maşină, c-o armă automată a mitraliat populaţia. Printre morţi doi copii, doi fraţi ţinându-se de mânuţe, au căzut pe asfaltul din faţa restaurantului. Crucea de oţel, rece şi ea ca şi vremurile, îţi bloca trecerea. Parcă era o premoniţie: “cine trece de ea, trece în abis”. În afară de neagra şi recea cruce, mai erau pe trotuar şi brazi împodobiţi pentru sufletele neprihănite ale morţilor tineri. Era o “pădurice” de brazi puşi în memoria tinerilor cununaţi… cu moartea.
S-a făcut ora opt. S-a deschis o alimentară. Ciudat să ţi se servească cafeaua într-o alimentară, nouă celor… dezalimentaţi. Căldura cafelelor ne dezgheaţă nasurile. Era prima oară când Clujul era atât de neospitalier pentru mine şi prima oară când nu se putea servi o cafea în restaurant, în cafenea, ci într-o… alimentară.
După “vederea” Clujului şi efectele “luptelor” dintr-o singură parte şi minciunile care încercau să ne “informeze” despre adevăr, mi-a rămas un gust amar în gură şi o pustietate în suflet. Ce-am dorit şi ce-am primit! Şi mai ales, cine a… primit.