“Domnilor, reluă povestirea omul, pe mine, în vechiul regim, mă mobilizau an de an la “apărarea locală”, unde aveam funcţia de “Şeful grupei de cercetare chimică şi de radiaţii”, funcţie care prevedea că în caz de alarmă sau în cazul unei situaţii reale, să-l iau pe Primul secretar şi să-l duc întru-un loc ordonat dinainte. T.A.B.-ul meu, maşina de luptă cu care eram dotat, era înzestrată cu tot ce era necesar, atât pentru apărare, cât şi pentru atac, putând pătrunde în terenul iradiat de până la 200 röentgeni. Aşa ar fi trebuit să fac, dar în urmă cu un an s-au distribuit “ordinele de deplasare”, în cazul „mobilizării generale” sub formă de legitimaţii de călătorie pe toate mijloacele de transport, legitimaţii care se lipeau în Livretul militar. Ca să pot ajunge şi eu la ele, a trebuit să fug de la şcoală într-o pauză. Ajuns la unitate, l-am rugat pe ofiţerul care ne dădea foile ( mă cunoşteam cu el de zece ani) să-mi dea mie acele legitimaţii de călătorie că le voi lipi eu în Livret, deoarece nu am atâta timp să fac coadă la ele. Cu toată prietenia şi cunoştinţa, mi-a spus să nu mă supăr dar ordinul aşa sună ca el să le lipească pe Livret, lucru care m-a enervat extraordinar. N-am comentat, am plecat spre casă, mi-am luat “ieşirea din spital” după infarct şi m-am prezentat la medicul militar Telegdi care fără nici-o vorbă “ m-a casat” terminând definitiv cu armata, lucru ce m-a scutit de a-l plimba pe Bărbuleţ în zilele revoluţiei, cu toate că, parcă din obişnuinţă, îi urmăream “acţiunile” Când a fost scos pe terasa REMIN-ului, era foarte speriat. Livid, zicea şi el cei cereau “ăia” să zică. În final am aflat că s-a retras la Sibiu.
Revoluţia băimăreană era în fierbere. Se făceau comitete care durau ore, maximul zile, se lamentau, numai că nu ziceau ca Raţiu: “Alegeţi-mă pe mine”, în rest toate le făceau, inclusiv ameninţările, cu arma. Primul zvon de mare interes: “barajul este otrăvit” (câtă otravă trebuie pusă la 17,6 milioane de metri cubi de apă) a făcut ca populaţia să treacă de la indiferenţă la panică. Această ştire era răspândită de patru tineri dintr-un ARO, unul având un steag tricolor, şi urlau pe străzile oraşului “ştirea zilei”. După câteva ore a doua ştire era: “Unitatea de securitate din Şomcuta Mare atacă Baia Mare”, lucru de care nimeni nu s-a îndoit.